Formule și raționament matematic — Sarcina electrică și legea lui Coulomb
În pagina fenomenului fizic am observat că două sarcini electrice se pot atrage sau respinge și că intensitatea interacțiunii depinde atât de valoarea sarcinilor, cât și de distanța dintre ele. Acum transformăm aceste observații într-un model matematic precis. Vom urmări separat mărimea forței, semnul sarcinilor, direcția vectorului forță și compunerea mai multor interacțiuni.
În ce condiții folosim forma simplă a legii lui Coulomb?
Considerăm două sarcini electrice \(q_1\) și \(q_2\), separate de distanța \(r\).
În forma elementară, legea lui Coulomb descrie interacțiunea electrostatică dintre două sarcini punctiforme aflate în repaus. Pentru început considerăm că sarcinile se află în vid sau, în calcule școlare obișnuite, în aer aproximat ca vid.
„Sarcină punctiformă” nu înseamnă neapărat că obiectul fizic are dimensiune exact nulă. Înseamnă că dimensiunile sale pot fi neglijate în raport cu distanțele relevante ale problemei.
Dependența de tip \(1/r^2\) nu poate fi dedusă numai din definiția sarcinii electrice. Ea este o proprietate fizică a interacțiunii electrostatice, stabilită experimental. Raționamentul matematic al acestei pagini pornește de la aceste rezultate experimentale și le dezvoltă.
Mărimile folosite
Sarcina elementară este:
Constanta electrostatică este aproximativ:
Sarcina electrică este cuantificată
În lecția anterioară am văzut că sarcina netă a unui corp apare în multipli ai sarcinii elementare:
De exemplu, dacă un corp primește \(N\) electroni:
Dacă pierde \(N\) electroni:
Această relație poate fi introdusă direct în legea lui Coulomb. Pentru două corpuri ale căror sarcini au modulele \(N_1e\) și \(N_2e\):
Această formulă leagă direct două niveluri ale fizicii: numărul microscopic de electroni transferați și forța macroscopică măsurată în newtoni.
Forța este proporțională cu produsul modulelor sarcinilor
Menținem distanța dintre sarcini constantă.
Experimentele arată:
și:
Combinând cele două proporționalități:
Dublăm o singură sarcină
Produsul sarcinilor se dublează, deci forța se dublează.
Dublăm ambele sarcini
Forța devine de patru ori mai mare.
Forța este invers proporțională cu pătratul distanței
Menținem sarcinile constante și modificăm distanța.
Rezultatul experimental este:
Dacă:
atunci:
Deci:
\(r\)
valoarea de referință
\(2r\)
forța scade de patru ori
\(3r\)
forța scade de nouă ori
Dublarea distanței nu înjumătățește forța. Distanța apare la pătrat, deci trebuie modificat întreg termenul \(r^2\).
Reunirea celor două proporționalități
Avem:
și:
Rezultă:
Introducem constanta de proporționalitate \(k_e\):
Această relație oferă modulul forței. Valoarea absolută \(|q_1q_2|\) este folosită deoarece modulul unei forțe este o mărime nenegativă:
De ce apare \(\varepsilon_0\)?
În vid, constanta electrostatică poate fi scrisă:
unde \(\varepsilon_0\) este permitivitatea electrică a vidului.
Valoarea sa aproximativă este:
Introducând expresia lui \(k_e\) în legea lui Coulomb:
Pentru multe probleme introductive, permitivitatea aerului este suficient de apropiată de cea a vidului încât se folosește aceeași valoare a constantei \(k_e\).
Cum aflăm dacă interacțiunea este atractivă sau repulsivă?
În formula scalară folosim \(|q_1q_2|\) pentru a calcula modulul forței. Pentru natura interacțiunii, analizăm separat semnul produsului:
Produs pozitiv
Cele două sarcini au același semn. Interacțiunea este repulsivă.
Produs negativ
Sarcinile au semne opuse. Interacțiunea este atractivă.
Nu introduce semnul minus „din reflex” în valoarea numerică a forței. Mai întâi calculăm modulul:
Apoi stabilim separat direcția și sensul forței.
Cum include formula și sensul forței?
Considerăm pozițiile celor două sarcini:
Vectorul orientat de la sarcina \(q_1\) către sarcina \(q_2\) este:
Modulul său este:
Definim vectorul unitar:
Forța exercitată de sarcina 1 asupra sarcinii 2 este:
Aici nu mai apare valoarea absolută. Semnul produsului \(q_1q_2\) stabilește automat sensul vectorului.
Dacă:
coeficientul din fața lui \(\hat r_{12}\) este pozitiv. Forța asupra lui \(q_2\) este orientată de la \(q_1\) spre \(q_2\): respingere.
Dacă:
coeficientul este negativ. Vectorul forță are sens opus lui \(\hat r_{12}\), adică spre \(q_1\): atracție.
Cele două sarcini exercită forțe una asupra celeilalte
Forța exercitată de \(q_1\) asupra lui \(q_2\) și forța exercitată de \(q_2\) asupra lui \(q_1\) au module egale.
Sensurile sunt opuse:
Faptul că forțele sunt egale și opuse nu înseamnă că se anulează . Ele acționează asupra unor corpuri diferite. Se pot anula numai forțe care acționează asupra aceluiași corp.
Cum comparăm două situații fără să recalculăm totul?
Pentru situația inițială:
Pentru o nouă configurație:
Împărțim relațiile:
Constanta \(k_e\) se simplifică:
Dacă dublăm ambele sarcini și, în același timp, dublăm distanța:
Atunci:
Forța rămâne neschimbată.
Calculul forței dintre două sarcini
Două sarcini de ordinul microcoulombilor
Considerăm:
Mai întâi trecem sarcinile în coulombi:
Calculăm modulul produsului:
Pătratul distanței:
Aplicăm legea lui Coulomb:
Obținem:
Deoarece:
forța este atractivă.
Principiul superpoziției
Dacă asupra unei sarcini acționează mai multe sarcini simultan, fiecare contribuție este calculată separat.
Forța rezultantă este suma vectorială:
Pentru trei contribuții:
Două forțe de \(5\,\mathrm N\) nu produc automat o rezultantă de \(10\,\mathrm N\). Rezultatul depinde de unghiul dintre ele.
Două forțe pot exista și totuși rezultanta să fie zero
Considerăm o sarcină pozitivă \(q_0\) plasată în origine. La distanțele egale \(a\), în stânga și în dreapta, se află două sarcini pozitive identice \(Q\).
Forța produsă de sarcina din stânga are modulul:
Forța produsă de sarcina din dreapta:
Deci:
Dar sensurile sunt opuse.
Rezultanta nulă nu înseamnă că nu există interacțiuni. În acest exemplu există două forțe nenule, dar ele se compensează vectorial.
Ce se schimbă într-un mediu material?
Într-un mediu dielectric omogen și liniar, permitivitatea poate fi scrisă:
unde \(\varepsilon_r\) este permitivitatea relativă a mediului.
Forma corespunzătoare devine:
Deoarece:
putem scrie:
pentru modelul idealizat considerat.
Materialul se poate polariza în prezența câmpului electric. Efectul microscopic al polarizării modifică relația dintre sarcinile libere și câmpul produs în mediu.
Formula produce într-adevăr o forță?
Pornim de la:
Unitatea constantei este:
Sarcinile au unitatea:
Iar:
Înlocuim:
Se simplifică \(\mathrm{C^2}\) și \(\mathrm{m^2}\):
Formula este dimensional compatibilă cu o forță.
Analiza dimensională nu poate demonstra că exponentul distanței trebuie să fie exact \(2\). Acest exponent provine din legea fizică stabilită experimental. Verificarea dimensională ne spune numai că unitățile formulei sunt coerente.
Cum abordăm riguros o problemă cu legea lui Coulomb?
Identificăm toate sarcinile și semnele lor.
Transformăm sarcinile în coulombi.
Transformăm distanța în metri.
Stabilim sensul interacțiunii din semnul produsului:
Calculăm modulul:
Dacă există mai multe sarcini, calculăm fiecare forță separat și efectuăm suma vectorială.
Verificăm unitatea, ordinul de mărime și sensul fizic al rezultatului.
Când trebuie să fim atenți?
Legea lui Coulomb este extrem de precisă în domeniul pentru care este formulată. Rigoarea nu înseamnă doar utilizarea corectă a formulei, ci și verificarea faptului că situația fizică poate fi reprezentată prin modelul ales.
Relațiile esențiale
Cuantificarea sarcinii:
Modulul forței Coulomb în vid:
Constanta electrostatică:
Forma vectorială pentru forța exercitată de \(q_1\) asupra lui \(q_2\):
Acțiune și reacțiune:
Superpoziția:
Raportul dintre două configurații:
Ideea matematică centrală este:
forța electrostatică crește proporțional cu produsul modulelor sarcinilor și scade cu pătratul distanței. Semnul produsului sarcinilor stabilește sensul interacțiunii, iar pentru mai multe sarcini forțele trebuie compuse vectorial.