Electrostatică / Intensitatea câmpului electric

02

Intensitatea câmpului electric

Exemplu grafic al fenomenului

Grafice și interpretarea lor.

Spațiu de lucru · lecția 04

Intensitatea câmpului electric

Electrostatică · Lecția 04 · Exemplu grafic al fenomenului

Intensitatea câmpului electric

În desenul de mai jos nu este reprezentată o singură situație fixă. Poți muta sarcinile, le poți schimba semnul și valoarea și poți deplasa punctul de observație P. Câmpul se recalculează imediat, astfel încât să poți urmări separat direcția, sensul și modulul său.

Configurații
Trage o sarcină pentru a-i schimba poziția. Trage punctul P sau apasă într-o zonă liberă pentru a măsura câmpul în acel loc.
Ex —
Ey —
|E| —
direcția —
punctul P —
Cum variază |E| dacă deplasăm punctul pe orizontală? grafic calculat pe dreapta y = yP
Linia verticală marchează poziția actuală a punctului P. În apropierea unei sarcini punctiforme, valoarea câmpului crește foarte rapid; pentru ca restul graficului să rămână lizibil, vârfurile extreme sunt limitate numai la nivel de reprezentare.

Ce merită urmărit în simulare

Cel mai important lucru este că vectorul câmpului nu aparține sarcinii de probă. El caracterizează punctul din spațiu. Mutând punctul P, vezi cum aceeași configurație de sarcini produce un câmp diferit de la un loc la altul.

Pentru o singură sarcină pozitivă, vectorii sunt orientați radial spre exterior. Dacă schimbi semnul sarcinii, geometria rămâne aceeași, dar sensurile se inversează. În același timp, apropierea punctului P de sarcină face ca modulul câmpului să crească foarte repede, în acord cu dependența 1/r².

Când apar două sau mai multe sarcini, simulatorul desenează separat contribuțiile lor în punctul P. Vectorul mai gros reprezintă suma acestora. Aici se vede direct principiul suprapunerii: nu adunăm modulele câmpurilor, ci vectorii lor. De aceea două câmpuri mari pot produce uneori un rezultat mic dacă sunt aproape opuse.

Încearcă această configurație Alege „două sarcini +”, pune sarcinile la aceeași distanță de origine și mută punctul P chiar la mijloc. Fiecare sarcină produce acolo un câmp nenul, însă cele două contribuții au aceeași mărime și sensuri opuse. Rezultatul trebuie să se apropie de zero. Nu pentru că sarcinile „nu mai produc câmp”, ci pentru că vectorii se compensează.

Liniile câmpului oferă o imagine globală, iar mica rețea de vectori arată informația locală. O linie de câmp este tangentă în fiecare punct la direcția vectorului E; ea nu este însă traiectoria obligatorie a unei particule. Dacă o particulă are deja viteză, mișcarea ei depinde și de inerție, nu numai de direcția instantanee a forței electrice.

Graficul de sub plan completează desenul. El nu arată direcția câmpului, ci numai modulul |E| de-a lungul unei linii orizontale. Mutând sarcinile sau punctul P poți corela forma graficului cu distanța față de surse și cu zonele în care contribuțiile se întăresc sau se compensează.

Legături fizice care apar natural

  • Caracterul vectorial: într-un punct sunt necesare atât valoarea câmpului, cât și direcția și sensul său.
  • Dependența de distanță: pentru o sarcină punctiformă, E este proporțional cu 1/r².
  • Semnul sarcinii: liniile ies din sarcinile pozitive și intră în sarcinile negative.
  • Principiul suprapunerii: câmpul total este suma vectorială a câmpurilor produse separat de fiecare sarcină.
  • Simetria: într-o configurație simetrică, unele componente se pot anula exact, chiar dacă fiecare contribuție individuală este nenulă.
  • Descriere locală și globală: vectorul din P spune ce se întâmplă într-un singur punct, în timp ce rețeaua de vectori și liniile de câmp descriu structura întregii regiuni.