Electrostatică / Intensitatea câmpului electric

03

Intensitatea câmpului electric

Formule și raționament matematic

Relații matematice și justificări.

Spațiu de lucru · lecția 04

Intensitatea câmpului electric

Electrostatică · Lecția 04 · Formule și raționament matematic

Intensitatea câmpului electric

Scopul acestei pagini nu este memorarea unei colecții de formule. Vom porni de la forța electrică și vom construi, în mod succesiv, expresiile câmpului produs de o sarcină punctiformă, de mai multe sarcini și de distribuții continue de sarcină. Ideea centrală rămâne aceeași în toate situațiile: împărțim sistemul în surse simple, determinăm contribuția fiecărei surse și apoi le însumăm vectorial.

1. În ce condiții lucrăm?

În această lecție studiem electrostatica. Asta înseamnă că sarcinile care produc câmpul sunt considerate fixe sau suficient de lente încât pozițiile lor să nu se modifice în timpul analizei.

  • Sarcinile sursă sunt considerate în repaus.
  • Dacă nu precizăm altfel, spațiul dintre sarcini este vid sau aer, pentru care putem folosi permitivitatea \(\varepsilon_0\).
  • Sarcina folosită pentru „testarea” câmpului este suficient de mică pentru a nu modifica distribuția sarcinilor sursă.
  • Intensitatea câmpului electric este o mărime vectorială.
Ideea care trebuie păstrată Nu începem prin a întreba „ce forță există aici?”, ci ce proprietate are spațiul în punctul respectiv înainte de a introduce corpul asupra căruia va acționa forța? Această proprietate este descrisă prin vectorul \(\vec E\).

2. De la forță la intensitatea câmpului electric

Considerăm un punct \(P\) în care vrem să analizăm acțiunea electrică. Introducem în acel punct o sarcină de probă pozitivă \(q_0\).

Dacă asupra ei acționează forța electrică \(\vec F_e\), observăm că o sarcină de probă de două ori mai mare ar suporta, în aceleași condiții, o forță de două ori mai mare. Prin urmare, forța depinde de valoarea sarcinii de probă.

Pentru a caracteriza numai spațiul și sursele câmpului trebuie să eliminăm această dependență. Împărțim forța la sarcina de probă:

Definiția intensității câmpului electric \[ \boxed{\vec E = \frac{\vec F_e}{q_0}} \]

Această relație se poate citi astfel:

\(\vec F_e\) → efectul observat asupra unei anumite sarcini

\(q_0\) → „mărimea” sarcinii pe care o folosim pentru test

\(\vec E\) → proprietatea punctului din spațiu, independentă de sarcina de probă

Din definiție rezultă și relația inversă:

\[ \boxed{\vec F_e = q_0\vec E} \]

Dacă \(q_0>0\), forța și câmpul au același sens. Dacă \(q_0<0\), sensul forței este opus sensului câmpului.

Atenție la o confuzie frecventă Sensul vectorului \(\vec E\) este definit folosind o sarcină de probă pozitivă. Câmpul nu își schimbă sensul doar pentru că introducem în acel punct un electron. Electronul va avea pur și simplu o forță orientată în sens opus câmpului.

3. Unitatea de măsură

Din definiția \(\vec E=\vec F_e/q_0\), unitatea SI este imediată:

\[ [E] = \frac{[F]}{[q]} = \frac{\mathrm N}{\mathrm C} \]

Prin urmare:

Unitatea SI
\[ \boxed{[E]=\mathrm{N/C}} \]

Mai târziu, după introducerea potențialului electric, vom vedea că aceeași unitate poate fi scrisă și \(\mathrm{V/m}\).

4. Simbolurile pe care le folosim

Simbol Semnificație Unitate SI
\(\vec E\) intensitatea câmpului electric N/C
\(\vec F_e\) forța electrică N
\(q,\;Q\) sarcină electrică C
\(q_0\) sarcină de probă C
\(r\) distanță m
\(\varepsilon_0\) permitivitatea electrică a vidului F/m
\(\lambda\) densitate liniară de sarcină C/m
\(\sigma\) densitate superficială de sarcină C/m²
\(\rho\) densitate volumică de sarcină C/m³
\(\vec p\) moment electric dipolar C·m

5. Câmpul produs de o sarcină punctiformă

Acum vrem să aflăm intensitatea câmpului electric produs de o singură sarcină punctiformă \(q\), într-un punct aflat la distanța \(r\).

Pasul 1 — pornim de la legea lui Coulomb

Dacă introducem în acel punct sarcina de probă \(q_0\), modulul forței electrice este

\[ F_e = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{|q q_0|}{r^2} \]

Pasul 2 — folosim definiția câmpului

\[ E=\frac{F_e}{|q_0|} \]

Înlocuim expresia forței:

\[ E = \frac{1}{|q_0|} \left( \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{|q q_0|}{r^2} \right) \]

Sarcina de probă se simplifică:

Câmpul unei sarcini punctiforme
\[ \boxed{ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{|q|}{r^2} } \]

Dacă notăm

\[ k=\frac{1}{4\pi\varepsilon_0}, \]

relația poate fi scrisă mai scurt:

\[ \boxed{E=k\frac{|q|}{r^2}} \]

Forma vectorială

Modulul nu este suficient. Trebuie să precizăm și direcția. Introducem versorul radial \(\hat r\), orientat de la sarcina sursă către punctul în care calculăm câmpul.

Forma vectorială
\[ \boxed{ \vec E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{q}{r^2}\hat r } \]

Semnul lui \(q\) conține acum informația despre sens:

\(q>0\)

Vectorul \(\vec E\) este orientat radial dinspre sarcină spre exterior.

\(q<0\)

Vectorul \(\vec E\) este orientat spre sarcină.

6. De ce câmpul scade cu \(1/r^2\)?

Relația

\[ E\propto\frac{1}{r^2} \]

arată că intensitatea câmpului scade foarte repede cu distanța. Dacă ne îndepărtăm de două ori:

\[ r\rightarrow 2r \quad\Longrightarrow\quad E' = k\frac{|q|}{(2r)^2} = \frac{E}{4}. \]

La o distanță de trei ori mai mare:

\[ E'=\frac{E}{9}. \]
Legătură utilă Dependența de forma \(1/r^2\) apare și în câmpul gravitațional produs de o masă punctiformă. Motivul geometric este legat de faptul că, într-un spațiu tridimensional, suprafața unei sfere crește ca \(4\pi r^2\). Aceeași influență se „distribuie” pe suprafețe din ce în ce mai mari pe măsură ce ne îndepărtăm de sursă.

7. Verificarea dimensională

O formulă fizică trebuie să aibă unitățile corecte. Pentru

\[ E=k\frac{q}{r^2}, \]

avem

\[ [k] = \frac{\mathrm{N\,m^2}}{\mathrm{C^2}}. \]

Prin urmare:

\[ [E] = \frac{\mathrm{N\,m^2}}{\mathrm{C^2}} \cdot \frac{\mathrm C}{\mathrm{m^2}} = \frac{\mathrm N}{\mathrm C}. \]

Obținem exact unitatea definită anterior. Formula trece astfel primul test de consistență.

8. Mai multe sarcini — principiul suprapunerii

Dacă în jurul punctului \(P\) există mai multe sarcini \(q_1,q_2,\ldots,q_n\), fiecare produce propriul câmp:

\[ \vec E_1,\quad \vec E_2,\quad \ldots,\quad \vec E_n. \]

Câmpurile electrice nu se adună ca simple numere, deoarece sunt vectori.

Principiul suprapunerii
\[ \boxed{ \vec E = \vec E_1+\vec E_2+\cdots+\vec E_n } \]

Pentru fiecare sarcină:

\[ \vec E_i = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{q_i}{r_i^2}\hat r_i. \]

Prin urmare:

\[ \boxed{ \vec E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \sum_{i=1}^{n} \frac{q_i}{r_i^2}\hat r_i } \]

9. Cum adunăm efectiv vectorii?

În problemele bidimensionale este de obicei cel mai sigur să descompunem fiecare vector pe axe.

Pentru un câmp \(\vec E_i\) care face unghiul \(\theta_i\) cu axa \(Ox\):

\[ E_{ix}=E_i\cos\theta_i, \qquad E_{iy}=E_i\sin\theta_i. \]

Apoi adunăm separat componentele:

\[ E_x=\sum_i E_{ix}, \qquad E_y=\sum_i E_{iy}. \]

Modulul câmpului rezultant este

\[ \boxed{ E=\sqrt{E_x^2+E_y^2} } \]

iar direcția poate fi obținută din

\[ \tan\alpha=\frac{E_y}{E_x}. \]
De ce este important desenul? În electrostatică, majoritatea erorilor nu apar la calculul modulului \(k|q|/r^2\), ci la alegerea greșită a sensului vectorului. Este util să desenezi mai întâi vectorii în punctul în care se cere câmpul și abia apoi să începi calculele.

10. Simetria — înainte de calcul

Când configurația este simetrică, anumite componente ale câmpului se anulează fără să fie nevoie să le calculăm individual.

Dacă două elemente de sarcină sunt așezate simetric față de o axă, ele produc în punctul analizat câmpuri de același modul. Componentele orientate în sensuri opuse se anulează, iar cele orientate în același sens se adună.

Geometria distribuției → identificăm simetria

Simetria → eliminăm componente care se anulează

Abia apoi → efectuăm suma sau integrala

Această idee devine esențială atunci când sarcina nu mai este concentrată într-un punct.

11. De la sarcini punctiforme la distribuții continue

Un fir încărcat, un inel, un disc sau o sferă nu pot fi tratate întotdeauna ca sarcini punctiforme. Sarcina este distribuită pe un obiect întins.

Ideea este să împărțim corpul în elemente de sarcină foarte mici \(dq\). Fiecare element este suficient de mic pentru a putea fi aproximat local ca o sarcină punctiformă.

\[ d\vec E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{dq}{r^2}\hat r. \]

Apoi însumăm contribuțiile tuturor elementelor. Când elementele devin infinit de mici, suma devine integrală:

Forma generală
\[ \boxed{ \vec E = \int d\vec E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \int \frac{\hat r}{r^2}\,dq } \]

12. Cum exprimăm elementul \(dq\)?

Forma lui \(dq\) depinde de felul în care este distribuită sarcina.

Distribuție pe o linie

\[ \boxed{dq=\lambda\,ds} \]

unde

\[ \lambda=\frac{dq}{ds}. \]

Distribuție pe o suprafață

\[ \boxed{dq=\sigma\,dA} \]

Distribuție într-un volum

\[ \boxed{dq=\rho\,dV} \]
Observație \(\lambda\), \(\sigma\) și \(\rho\) nu reprezintă tipuri diferite de sarcină. Sarcina electrică rămâne aceeași mărime fizică. Ele ne spun doar cum este repartizată sarcina în spațiu: pe o lungime, pe o suprafață sau într-un volum.

13. Dipolul electric

Un dipol electric este format din două sarcini de aceeași valoare absolută și semne opuse:

\[ +q \qquad\text{și}\qquad -q, \]

separate prin distanța \(d\).

Considerăm un punct \(P\) aflat pe axa dipolului, la distanța \(z\) față de centrul său, cu

\[ z>\frac d2. \]

Pasul 1 — distanțele până la cele două sarcini

Dacă sarcina pozitivă se află mai aproape de punctul \(P\):

\[ r_+=z-\frac d2, \qquad r_-=z+\frac d2. \]

Pasul 2 — câmpurile produse separat

\[ E_+ = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{q}{ \left(z-\frac d2\right)^2 }, \]
\[ E_- = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{q}{ \left(z+\frac d2\right)^2 }. \]

În punctul considerat, cei doi vectori sunt orientați în sensuri opuse. Sarcina pozitivă este mai aproape, deci contribuția sa este mai mare.

Pasul 3 — câmpul rezultant

\[ E=E_+-E_-. \]

Înlocuind:

\[ E = \frac{q}{4\pi\varepsilon_0} \left[ \frac{1}{ \left(z-\frac d2\right)^2 } - \frac{1}{ \left(z+\frac d2\right)^2 } \right]. \]

Pasul 4 — aducem la același numitor

Numărătorul diferenței devine

\[ \left(z+\frac d2\right)^2 - \left(z-\frac d2\right)^2. \]

Dezvoltăm:

\[ z^2+zd+\frac{d^2}{4} - \left( z^2-zd+\frac{d^2}{4} \right) = 2zd. \]

Numitorul este

\[ \left(z-\frac d2\right)^2 \left(z+\frac d2\right)^2 = \left( z^2-\frac{d^2}{4} \right)^2. \]

Prin urmare:

\[ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{2qzd}{ \left( z^2-\frac{d^2}{4} \right)^2 }. \]

14. Dipol observat de la mare distanță

În multe aplicații punctul analizat este mult mai departe decât dimensiunea dipolului:

\[ z\gg d. \]

Factorizăm \(z^4\) din numitor:

\[ \left( z^2-\frac{d^2}{4} \right)^2 = z^4 \left[ 1- \left(\frac{d}{2z}\right)^2 \right]^2. \]

Dacă \(d/(2z)\ll1\), termenul

\[ \left(\frac{d}{2z}\right)^2 \]

este foarte mic. Putem aproxima:

\[ \left[ 1- \left(\frac{d}{2z}\right)^2 \right]^2 \approx 1. \]

Rămâne:

\[ E \approx \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{2qd}{z^3}. \]

Definim acum momentul electric dipolar:

Momentul electric dipolar
\[ \boxed{p=qd} \]

Vectorul \(\vec p\) este orientat de la sarcina negativă către sarcina pozitivă.

Pe axa dipolului, la distanță mare:

Câmpul dipolului pe axă
\[ \boxed{ E \approx \frac{1}{2\pi\varepsilon_0} \frac{p}{z^3} } \]
De ce dipolul „dispare” mai repede? Câmpul unei sarcini izolate scade ca \(1/r^2\), în timp ce câmpul dipolului, la distanțe mari, scade ca \(1/r^3\). Motivul este că dipolul conține două sarcini opuse, iar câmpurile lor se compensează aproape complet când observatorul este foarte departe. Ceea ce rămâne este doar mica diferență dintre cele două contribuții.

15. Câmpul pe axa unui inel încărcat uniform

Considerăm un inel de rază \(R\), cu sarcină totală \(Q\), distribuită uniform. Vrem să calculăm câmpul într-un punct \(P\) aflat pe axa inelului la distanța \(z\) de centrul său.

Pasul 1 — alegem un element de sarcină

Luăm un element foarte mic \(dq\) de pe inel. Distanța dintre el și punctul \(P\) este

\[ r=\sqrt{z^2+R^2}. \]

Elementul produce câmpul

\[ dE = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{dq}{z^2+R^2}. \]

Pasul 2 — folosim simetria

Pentru fiecare element \(dq\) există un element diametral opus. Componentele lor perpendiculare pe axa inelului sunt egale și orientate în sensuri opuse.

Prin urmare:

\[ dE_{\perp} \quad\text{se anulează}. \]

Componentele pe axa \(Oz\) au același sens și se adună.

Pasul 3 — proiectăm pe axă

\[ dE_z=dE\cos\theta. \]

Din triunghiul dreptunghic:

\[ \cos\theta = \frac{z}{ \sqrt{z^2+R^2} }. \]

Deci

\[ dE_z = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{z\,dq}{ \left(z^2+R^2\right)^{3/2} }. \]

Pasul 4 — integrăm pe tot inelul

Pentru un punct fix \(P\), atât \(z\), cât și \(R\) sunt constante. Singura mărime care se schimbă este \(dq\).

\[ E = \int dE_z = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{z}{ \left(z^2+R^2\right)^{3/2} } \int dq. \]

Dar

\[ \int dq=Q. \]

Prin urmare:

Câmpul pe axa unui inel
\[ \boxed{ E(z) = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{Qz}{ \left(z^2+R^2\right)^{3/2} } } \]

16. Cum verificăm formula inelului?

Testul 1 — centrul inelului

Pentru \(z=0\):

\[ E(0)=0. \]

Rezultatul este logic. În centrul unui inel încărcat uniform, contribuțiile tuturor elementelor se anulează prin simetrie.

Testul 2 — distanță foarte mare

Dacă

\[ z\gg R, \]

atunci

\[ z^2+R^2\approx z^2. \]

Formula devine

\[ E \approx \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{Qz}{z^3} = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{Q}{z^2}. \]

Exact câmpul unei sarcini punctiforme \(Q\).

Ce înseamnă fizic? De foarte departe nu mai putem distinge forma inelului. Toată distribuția pare concentrată într-o regiune foarte mică, iar sistemul se comportă aproximativ ca o singură sarcină punctiformă. Această idee apare foarte des în fizică: structura internă devine irelevantă atunci când este observată de la o scară mult mai mare.

17. Câmpul în centrul de curbură al unui arc încărcat

Acest exemplu este util deoarece arată foarte clar cum se combină trei idei: densitatea liniară, simetria și integrarea.

Considerăm un arc de rază \(R\), încărcat uniform, care se întinde simetric între unghiurile \(-\alpha\) și \(+\alpha\).

Pasul 1 — elementul de sarcină

Pentru o distribuție liniară:

\[ dq=\lambda\,ds. \]

Pentru un arc de cerc:

\[ ds=R\,d\theta. \]

Deci:

\[ dq=\lambda R\,d\theta. \]

Pasul 2 — câmpul elementar

Toate elementele arcului sunt la aceeași distanță \(R\) de centru:

\[ dE = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{dq}{R^2}. \]

Înlocuim \(dq\):

\[ dE = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{\lambda}{R} d\theta. \]

Pasul 3 — simetria

Elementele aflate la unghiurile \(+\theta\) și \(-\theta\) produc componente transversale egale și opuse. Acestea se anulează.

Componentele pe axa de simetrie se adună:

\[ dE_x=dE\cos\theta. \]

Pasul 4 — integrăm

\[ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{\lambda}{R} \int_{-\alpha}^{+\alpha} \cos\theta\,d\theta. \]
\[ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{\lambda}{R} \left[ \sin\theta \right]_{-\alpha}^{+\alpha}. \]
\[ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{2\lambda}{R} \sin\alpha. \]
Arc circular simetric
\[ \boxed{ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{2\lambda}{R} \sin\alpha } \]

Sensul vectorului depinde de semnul sarcinii: pentru un arc pozitiv câmpul este orientat dinspre arc, iar pentru un arc negativ este orientat spre arc.

18. Câmpul pe axa unui disc încărcat uniform

Trecem acum de la o distribuție liniară la una superficială.

Considerăm un disc de rază \(R\), cu densitate superficială uniformă de sarcină \(\sigma\). Vrem să determinăm câmpul într-un punct situat la distanța \(z\) pe axa perpendiculară pe disc.

O integrare directă pe întreaga suprafață ar fi posibilă, dar există o metodă mult mai clară: descompunem discul în inele concentrice.

Pasul 1 — alegem un inel elementar

Considerăm un inel de rază variabilă \(r\) și grosime foarte mică \(dr\).

Aria lui este aproximativ:

\[ dA=(2\pi r)\,dr. \]

Sarcina acelui inel este:

\[ dq=\sigma\,dA. \]

Prin urmare:

\[ \boxed{ dq=\sigma\,2\pi r\,dr }. \]

Pasul 2 — folosim rezultatul pentru inel

Pentru un inel de rază \(r\), câmpul pe axă este:

\[ dE = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{z\,dq}{ \left(z^2+r^2\right)^{3/2} }. \]

Înlocuim expresia lui \(dq\):

\[ dE = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{ z\,\sigma\,2\pi r\,dr }{ \left(z^2+r^2\right)^{3/2} }. \]

Simplificăm:

\[ dE = \frac{\sigma z}{2\varepsilon_0} \frac{ r\,dr }{ \left(z^2+r^2\right)^{3/2} }. \]

Pasul 3 — adunăm toate inelele

Pentru a reconstrui discul, raza inelului variază de la \(r=0\) până la \(r=R\):

\[ E = \frac{\sigma z}{2\varepsilon_0} \int_0^R \frac{ r\,dr }{ \left(z^2+r^2\right)^{3/2} }. \]

Pasul 4 — rezolvăm integrala

Facem substituția:

\[ u=z^2+r^2. \]

Atunci:

\[ du=2r\,dr \qquad\Longrightarrow\qquad r\,dr=\frac{du}{2}. \]

Integrala devine:

\[ \int \frac{r\,dr}{ \left(z^2+r^2\right)^{3/2} } = \frac12 \int u^{-3/2}\,du. \]

Deoarece

\[ \int u^{-3/2}\,du=-2u^{-1/2}, \]

obținem

\[ \int \frac{r\,dr}{ \left(z^2+r^2\right)^{3/2} } = - \frac{1}{ \sqrt{z^2+r^2} }. \]

Pasul 5 — aplicăm limitele

\[ E = \frac{\sigma z}{2\varepsilon_0} \left[ - \frac{1}{ \sqrt{z^2+r^2} } \right]_0^R. \]
\[ E = \frac{\sigma z}{2\varepsilon_0} \left( \frac{1}{z} - \frac{1}{ \sqrt{z^2+R^2} } \right), \]

pentru \(z>0\).

Factorizând \(z\), rezultatul devine:

Câmpul pe axa unui disc încărcat uniform
\[ \boxed{ E = \frac{\sigma}{2\varepsilon_0} \left( 1- \frac{z}{ \sqrt{z^2+R^2} } \right) } \]

19. Ce ne spune formula discului?

Cazul 1 — foarte aproape de un disc foarte mare

Dacă raza discului este mult mai mare decât distanța:

\[ R\gg z, \]

atunci

\[ \sqrt{z^2+R^2}\approx R, \]

iar

\[ \frac{z}{\sqrt{z^2+R^2}}\approx0. \]

Rezultă:

Plan încărcat foarte mare
\[ \boxed{ E\approx\frac{\sigma}{2\varepsilon_0} } \]

Observăm ceva remarcabil: în această aproximație câmpul nu mai depinde de distanța \(z\).

Un rezultat aparent surprinzător Câmpul unui plan infinit încărcat nu scade cu distanța. Acest lucru nu contrazice formula \(1/r^2\) a sarcinii punctiforme. Pe măsură ce ne îndepărtăm de plan, contribuția fiecărui element individual devine mai mică, dar în același timp o regiune din ce în ce mai mare a planului contribuie semnificativ la câmp. Pentru un plan ideal infinit, cele două efecte se compensează exact.

Cazul 2 — foarte departe de disc

Pentru

\[ z\gg R, \]

discul trebuie să înceapă să se comporte ca o sarcină punctiformă. Sarcina sa totală este:

\[ Q=\sigma\pi R^2. \]

În această limită se obține:

\[ E \approx \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{Q}{z^2}. \]

Din nou, comportamentul la mare distanță ne confirmă că formula este fizic rezonabilă.

20. Metoda generală pentru o distribuție de sarcină

Problemele cu fire, arce, inele, discuri sau alte corpuri încărcate pot arăta foarte diferit. Totuși, structura matematică este aproape întotdeauna aceeași.

  1. Alege punctul în care calculezi câmpul. Notează-l clar și stabilește sistemul de axe.
  2. Alege un element mic de sarcină \(dq\). Nu încerca să tratezi imediat întregul obiect.
  3. Scrie sarcina elementului. Folosește \(dq=\lambda ds\), \(dq=\sigma dA\) sau \(dq=\rho dV\).
  4. Determină distanța dintre \(dq\) și punctul studiat. Această distanță trebuie exprimată în funcție de variabila după care vei integra.
  5. Scrie câmpul elementar. \[ dE= \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{dq}{r^2}. \]
  6. Stabilește direcția lui \(d\vec E\). Semnul sarcinii decide dacă vectorul este orientat spre element sau dinspre el.
  7. Folosește simetria înainte de integrare. Vezi ce componente se anulează și care se adună.
  8. Proiectează câmpul pe direcția care rămâne. De exemplu: \(dE_x=dE\cos\theta\).
  9. Exprimă totul printr-o singură variabilă. Nu integra o expresie care conține simultan două variabile independente fără să existe o legătură între ele.
  10. Integrează pe întreaga distribuție. \[ \vec E=\int d\vec E. \]
  11. Verifică rezultatul. Analizează unitățile, sensul vectorului și cazurile-limită.

21. Trei verificări pe care merită să le faci de fiecare dată

1. Verificarea dimensională

Rezultatul final trebuie să aibă unitatea \(\mathrm{N/C}\).

2. Verificarea prin simetrie

Dacă geometria spune că o componentă trebuie să fie zero, formula finală nu trebuie să conțină acea componentă.

3. Verificarea într-un caz-limită

Întreabă-te ce ar trebui să se întâmple dacă:

  • distanța devine foarte mare;
  • punctul ajunge în centrul unei configurații simetrice;
  • raza distribuției devine foarte mică;
  • raza distribuției devine foarte mare.

Un rezultat care trece aceste teste este mult mai convingător decât unul obținut doar prin manipulări algebrice.

22. Cum se leagă toate formulele între ele?

Formulele pentru sarcină punctiformă, dipol, inel sau disc nu sunt rezultate independente. Ele fac parte din aceeași construcție.

Legea lui Coulomb

↓

\(\displaystyle \vec E=\frac{\vec F}{q_0} \)

↓

sarcină punctiformă: \(\displaystyle dE= \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{dq}{r^2} \)

↓

principiul suprapunerii: \(\displaystyle \vec E=\sum\vec E_i \)

↓

distribuție continuă: \(\displaystyle \vec E=\int d\vec E \)

Din acest ultim pas apar, prin alegerea geometriei potrivite, formulele pentru fire, arce, inele, discuri și distribuții mai complicate.

23. Ce merită înțeles, nu doar memorat

  • Câmpul electric este definit prin efectul pe care l-ar avea asupra unei sarcini pozitive de probă.
  • Sarcina de probă nu creează câmpul pe care îl măsurăm; ea este doar instrumentul conceptual prin care îl definim.
  • Intensitatea câmpului produs de o sarcină punctiformă scade ca \(1/r^2\).
  • Câmpurile produse de mai multe sarcini se adună vectorial.
  • Pentru distribuțiile continue, suma devine integrală.
  • Simetria trebuie analizată înainte de calcul. Ea poate elimina jumătate din muncă înainte de prima integrală.
  • La distanță mare, multe distribuții finite tind să se comporte ca o sarcină punctiformă egală cu sarcina lor totală.
  • Un dipol este diferit: sarcina sa totală este zero, iar câmpul dominant la mare distanță scade mai repede, ca \(1/r^3\).

24. Sinteza formulelor

Definiția câmpului
\[ \vec E=\frac{\vec F_e}{q_0} \]
Forța într-un câmp
\[ \vec F_e=q_0\vec E \]
Sarcină punctiformă
\[ \vec E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{q}{r^2}\hat r \]
Suprapunere
\[ \vec E=\sum_i\vec E_i \]
Distribuție continuă
\[ \vec E=\int d\vec E \]
Densitate liniară
\[ dq=\lambda\,ds \]
Densitate superficială
\[ dq=\sigma\,dA \]
Densitate volumică
\[ dq=\rho\,dV \]
Moment dipolar
\[ p=qd \]
Dipol, pe axă, la distanță mare
\[ E \approx \frac{1}{2\pi\varepsilon_0} \frac{p}{z^3} \]
Inel încărcat, pe axă
\[ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{Qz}{ \left(z^2+R^2\right)^{3/2} } \]
Arc circular simetric
\[ E = \frac{1}{4\pi\varepsilon_0} \frac{2\lambda}{R} \sin\alpha \]
Disc încărcat uniform, pe axă
\[ E = \frac{\sigma}{2\varepsilon_0} \left( 1- \frac{z}{ \sqrt{z^2+R^2} } \right) \]
Plan foarte mare
\[ E=\frac{\sigma}{2\varepsilon_0} \]