Fenomenul fizic — Potențial și tensiune
Corpuri și sisteme observate
Câmpul electric funcționează ca o „pantă” invizibilă pe care sarcinile electrice pot aluneca liber. În acest sistem, corpurile observate sunt particulele încărcate electric (cum ar fi electronii sau protonii), iar sistemul studiat este format din aceste particule suspendate în interiorul unui câmp electrostatic generat de alte sarcini fixe.
Modificările care au loc în sistem (Procesul fizic)
Atunci când corpurile se mișcă, ceea ce se schimbă în mod esențial este poziția lor în spațiu, fapt care le modifică direct energia potențială și viteza. Ca să nu depindem de mărimea sarcinii de probă când analizăm acest spațiu, definim potențialul electric (notat cu φ (= phi) sau V, măsurat în volți) ca fiind energia pe care o are o singură unitate de sarcină într-un punct exact.
Când particula se mută dintr-un loc în altul, diferența dintre aceste niveluri de energie se numește tensiune electrică (notată cu U, măsurată tot în volți). Ea ne arată practic cât de mult muncește câmpul ca să mute o sarcină pozitivă între cele două puncte.
Această legătură se scrie printr-o formulă simplă:
Aici, L12 este lucrul mecanic (măsurat în jouli) depus pentru deplasare, iar q este sarcina electrică (măsurată în coulombi). Dacă suntem într-un câmp uniform, unde forța este aceeași peste tot, formula devine și mai simplă: U = E · d, unde E este intensitatea câmpului (V/m), iar d este distanța parcursă (m).
Întrebarea fizică principală
Cum putem măsura și calcula energia transferată sau transformată atunci când o sarcină electrică se deplasează între două puncte din spațiu sub influența forțelor electrice?
Raționament și Corelații Practice
În probleme, totul devine clar dacă te gândești la gravitație: o sarcină pozitivă se va comporta ca o bilă lăsată liber pe un deal, adică va „cădea” natural de la potențialul mai mare spre cel mai mic, transformându-și energia de poziție în viteză. O sarcină negativă va face exact pe dos, urcând dealul. Ca să nu dai greș la calcule, desenează mereu două linii paralele pentru a simula câmpul, trasează săgeți de la plus spre minus pentru direcția câmpului și pune particula la mijloc ca să vezi încotro o împinge forța.
Ca să simplificăm calculele, considerăm mereu că totul se întâmplă în vid (fără frecare cu aerul) și ignorăm complet gravitația, deoarece forța electrică este mult mai puternică la nivel microscopic decât cea gravitațională în cazul acestor particule.
Exemplu real: Un exemplu perfect din realitate este o baterie banală de telecomandă. Ea are scrise pe ea valorile de 1,5 V, ceea ce reprezintă exact tensiunea electrică (diferența de potențial) dintre borna de plus și borna de minus. Această diferență energetică este cea care împinge electronii prin circuite ca să alimenteze aparatul.