Mecanică / Forța de frecare

01

Forța de frecare

Fenomenul fizic

Definiții, observații și condiții de aplicare.

Spațiu de lucru · lecția 08

Forța de frecare

Aproape peste tot în viața noastră observăm acest fenomen fizic, deosebit de important în numeroase domenii inginerești. Mersul, deplasarea unui automobil, frânarea, scrierea cu un creion sau menținerea unui obiect în mână ar fi imposibile în lipsa forțelor de frecare.

De ce apar forțele de frecare?

Forțele de frecare apar la contactul dintre două corpuri solide și sunt determinate de neregularitățile microscopice ale suprafețelor care se ating. Chiar dacă o suprafață pare netedă cu ochiul liber, la nivel microscopic ea prezintă numeroase asperități.

Aceste asperități se întrepătrund, se agață și se deformează atunci când un corp încearcă să se deplaseze față de celălalt. Din acest motiv, frecarea se opune întotdeauna mișcării sau tendinței de mișcare a corpului.

În planul de contact dintre două corpuri există două forțe de frecare: acțiunea exercitată de primul corp asupra celui de-al doilea și reacțiunea exercitată de al doilea corp asupra primului. Cele două forțe sunt egale ca intensitate, au aceeași direcție și sensuri opuse.

Frecarea statică sau de aderență

Atunci când asupra unui obiect aflat în repaus se aplică o forță mică, obiectul nu pornește imediat. Între el și suprafața pe care se află apare o forță de frecare statică, numită și forță de aderență, care crește odată cu forța aplicată și o echilibrează.

Corpul rămâne în repaus atât timp cât forța de frecare statică poate împiedica alunecarea. Aceasta nu are permanent aceeași valoare, ci se adaptează forței care încearcă să pună corpul în mișcare.

Frecarea statică poate crește numai până la o anumită valoare maximă. În momentul în care forța aplicată depășește această valoare, aderența inițială este învinsă, iar obiectul începe să alunece.

Frecarea la alunecare

După pornirea corpului, frecarea statică este înlocuită de frecarea la alunecare, numită și frecare cinetică. Aceasta acționează pe toată durata alunecării și are sens opus vitezei corpului.

Forța de frecare la alunecare este, în general, mai mică decât valoarea maximă a frecării statice. De aceea, este nevoie de o forță mai mare pentru a urni un obiect din repaus decât pentru a-l menține în mișcare.

Dacă forța aplicată este egală cu forța de frecare la alunecare, cele două forțe se echilibrează, iar corpul se deplasează cu viteză constantă. Dacă forța aplicată devine mai mare decât forța de frecare, corpul accelerează.

Observație: sensul forței de frecare nu se stabilește numai după sensul forței aplicate, ci după sensul mișcării sau al tendinței de alunecare a corpului.

De ce depinde frecarea?

Forța de frecare depinde de natura materialelor aflate în contact și de starea suprafețelor lor. Suprafețele rugoase, murdare sau neuniforme pot produce o frecare diferită față de suprafețele șlefuite ori lubrifiate.

Coeficientul de frecare caracterizează interacțiunea dintre cele două suprafețe. Valoarea sa depinde de natura materialelor, de gradul de șlefuire și de existența prafului, a oxizilor, a lubrifianților sau a altor substanțe între suprafețele de contact.

La viteze obișnuite, forța de frecare la alunecare depinde foarte puțin de viteza relativă a corpurilor. Coeficientul de frecare poate scădea ușor la început, iar apoi poate crește la viteze mai mari.

Aria reală de contact

Frecarea crește atunci când suprafețele sunt apăsate mai puternic una pe cealaltă. Explicația este că o apăsare mai mare produce deformarea asperităților și mărește aria reală de contact.

Aria reală de contact este mult mai mică decât aria aparentă, macroscopică, pe care pare că se sprijină corpul. În realitate, contactul se realizează numai în anumite puncte microscopice, acolo unde asperitățile celor două suprafețe se ating.

Când apăsarea crește, asperitățile se deformează elastic sau plastic, iar numărul și dimensiunea zonelor de contact cresc. Astfel, aria reală de contact devine aproximativ proporțională cu apăsarea normală.

Din această cauză, frecarea nu depinde în mod direct de aria aparentă a suprafeței de contact, ci în principal de apăsarea normală și de natura materialelor aflate în contact.

Alunecare și rostogolire

În timpul alunecării, asperitățile suprafețelor sunt deformate, rupte și refăcute continuu. Acest proces consumă energie mecanică și produce încălzirea corpurilor, o parte din energia mișcării transformându-se în energie internă.

La rostogolire, asperitățile sunt mai degrabă deformate sau „netezite” decât rupte, așa cum se întâmplă în cazul alunecării. Din acest motiv, frecarea la rostogolire este mult mai mică decât frecarea la alunecare.

Acest fapt explică utilizarea roților, a rolelor și a rulmenților în construcția mecanismelor. Prin înlocuirea alunecării cu rostogolirea, rezistența întâmpinată la deplasare este redusă considerabil.

Frecarea pe un plan înclinat

Pe un plan înclinat, corpul poate rămâne în repaus datorită frecării statice până la o anumită înclinare maximă, numită unghi de aderență.

Pe măsură ce înclinarea planului crește, tendința corpului de a aluneca devine mai puternică. Dacă planul este înclinat peste unghiul de aderență, frecarea statică nu mai poate menține corpul în repaus, iar acesta începe să alunece.

Există și un anumit unghi la care corpul poate coborî uniform, fără să accelereze. În această situație, componenta greutății orientată de-a lungul planului este echilibrată de forța de frecare la alunecare.

Forțele care apar la contact

Forțele de frecare apar împreună cu reacțiunea normală a suprafeței. Reacțiunea normală acționează perpendicular pe suprafața de contact, în timp ce forța de frecare acționează paralel cu aceasta.

Reacțiunea normală se datorează deformării elastice a corpurilor aflate în contact. Ea împiedică pătrunderea unui corp în celălalt, în timp ce forța de frecare se opune deplasării relative dintre suprafețe.

În cazul contactului dintre două corpuri, fiecare corp exercită asupra celuilalt o reacțiune normală și o forță de frecare. Forțele exercitate reciproc sunt egale ca intensitate și opuse ca sens, conform principiului acțiunii și reacțiunii.

Frecarea poate fi atât folositoare, cât și nedorită. Ea permite mersul, pornirea și oprirea vehiculelor, prinderea obiectelor și funcționarea multor mecanisme. În același timp, produce uzură, încălzire și pierderi de energie. Din acest motiv, în tehnică frecarea este mărită atunci când avem nevoie de aderență și redusă prin șlefuire, lubrifiere, folosirea roților sau a rulmenților atunci când dorim o mișcare mai ușoară.