Fenomenul fizic — Energia potențială gravitațională
O carte așezată pe un raft, apa acumulată într-un baraj sau o piatră ținută la o anumită înălțime pot fi în repaus și totuși pot produce ulterior mișcare. Dacă suportul dispare, corpul începe să cadă sub acțiunea gravitației. Energia pe care o observăm apoi sub forma mișcării este strâns legată de poziția pe care corpul o avea față de Pământ.
Energia legată de poziția unui corp
În apropierea suprafeței Pământului, corpurile sunt atrase spre sol datorită interacțiunii gravitaționale. Atunci când un corp este ridicat, poziția sa față de Pământ se modifică. Dacă este apoi eliberat, începe să cadă și capătă viteză.
Această posibilitate de a produce ulterior mișcare este descrisă prin energia potențială gravitațională. Ea este asociată poziției corpurilor care interacționează gravitațional și nu trebuie confundată cu energia cinetică, care este legată de mișcarea propriu-zisă.
Un corp poate avea, așadar, energie potențială gravitațională chiar dacă în acel moment este complet nemișcat. Importantă este configurația în care se află sistemul.
O minge aflată pe podea și aceeași minge aflată pe marginea unui raft pot avea viteza zero. Totuși, dacă dispare suportul, mingea aflată la înălțime poate cădea și poate dobândi viteză. Diferența dintre cele două situații este dată de poziția mingii în raport cu Pământul.
Energia aparține sistemului corp–Pământ
În vorbirea obișnuită spunem adesea că „un corp are energie potențială”. Din punct de vedere fizic, exprimarea este o simplificare. Energia potențială gravitațională este asociată sistemului format din corp și Pământ.
Gravitația apare prin interacțiunea dintre două corpuri. Pământul atrage obiectul, iar obiectul atrage la rândul său Pământul. În situațiile obișnuite nu observăm mișcarea Pământului deoarece masa sa este enormă în comparație cu masa obiectelor din jurul nostru.
Ideea devine și mai importantă atunci când studiem sisteme astronomice. Într-un sistem format din două stele, două planete sau o planetă și un satelit, toate corpurile se pot deplasa sub efectul atracției gravitaționale reciproce.
Un corp aruncat vertical în sus
Să urmărim o minge aruncată vertical. Imediat după aruncare, aceasta are o anumită viteză și se deplasează în sus. Forța gravitațională este însă orientată spre Pământ și se opune mișcării.
Pe măsură ce mingea urcă, viteza sa scade. În același timp, poziția sa față de Pământ se schimbă. În punctul cel mai înalt al traiectoriei, viteza devine pentru o clipă zero.
Mingea nu rămâne acolo. Atracția gravitațională continuă să acționeze, iar corpul începe să coboare. În timpul coborârii, viteza sa crește din nou.
Privită energetic, mișcarea este foarte clară: în timpul urcării scade energia asociată mișcării și crește energia asociată poziției. La coborâre are loc transformarea inversă. Energia nu dispare, ci trece dintr-o formă în alta.
De ce gravitația este o forță conservativă?
Una dintre cele mai importante proprietăți ale gravitației poate fi observată dacă deplasăm un corp între aceleași două poziții, folosind trasee diferite.
Corpul poate coborî vertical, poate aluneca pe un plan înclinat sau poate urma un traseu curbat. Dacă neglijăm frecarea și celelalte interacțiuni, efectul gravitației depinde de poziția inițială și de poziția finală, nu de forma exactă a drumului parcurs.
O forță care are această proprietate este numită forță conservativă. Gravitația este unul dintre cele mai importante exemple de acest tip întâlnite în mecanică.
Dacă un corp pleacă dintr-un punct, urmează un traseu oarecare și revine în același punct, gravitația nu produce o schimbare netă doar pentru că drumul a fost mai lung sau mai complicat. Energia transferată într-o parte a traseului poate fi redată în alta.
Gravitația și frecarea nu se comportă la fel
Situația se schimbă atunci când apare frecarea. Dacă un corp alunecă pe o suprafață rugoasă, o parte din energia mecanică este transferată către mișcarea microscopică a particulelor celor două suprafețe. În practică, acest lucru poate fi observat prin încălzire, deformare sau sunet.
Dacă traseul este mai lung, frecarea poate acționa pe o distanță mai mare. Efectul ei depinde astfel de drumul parcurs. Din acest motiv, frecarea este un exemplu de forță neconservativă.
Forța gravitațională
Este conservativă. Pentru aceleași poziții inițială și finală, forma traseului nu schimbă efectul gravitației.
Forța de frecare
Este neconservativă. O parte din energia mecanică este transferată în alte forme, iar traseul parcurs contează.
De unde măsurăm înălțimea?
Atunci când discutăm energia potențială gravitațională trebuie să alegem un nivel de referință. Acest nivel nu este stabilit în mod absolut de natură, ci poate fi ales în funcție de situația studiată.
Într-o cameră putem alege podeaua. Pentru un obiect aflat pe un pod poate fi mai convenabil să alegem nivelul apei, iar pentru un corp aflat pe un deal putem alege baza dealului.
Dacă alegem un alt nivel de referință, valorile atribuite energiei potențiale se schimbă, însă fenomenele observate rămân aceleași. Din punct de vedere fizic, importantă este schimbarea energiei dintre două poziții.
Un exemplu mai complex: saltul cu coarda elastică
Saltul cu coarda elastică este un exemplu în care mai multe forme de energie apar în aceeași mișcare. La început, persoana se află la înălțime și este aproape în repaus. După desprindere începe să cadă, iar viteza sa crește.
După ce coarda se întinde suficient, aceasta începe să exercite o forță tot mai mare. Energia sistemului nu mai este asociată numai gravitației și mișcării persoanei. Coarda deformată poate stoca energie elastică.
Persoana încetinește, se oprește pentru scurt timp și începe apoi să urce. Procesul se repetă de câteva ori, însă amplitudinea oscilațiilor scade deoarece există rezistența aerului și pierderi interne în coardă.
Exemplul arată foarte bine diferența dintre un model ideal și o situație reală. În realitate, o parte din energia mecanică este transferată treptat către alte forme de energie.
Energia potențială gravitațională în jurul nostru
Apa dintr-un baraj
Apa acumulată la o altitudine mai mare reprezintă o rezervă de energie. Atunci când este lăsată să coboare prin conducte, poate pune în mișcare turbinele unei hidrocentrale.
O „baterie” construită din două lacuri
Unele centrale folosesc două rezervoare aflate la altitudini diferite. Apa este pompată spre rezervorul superior atunci când există energie disponibilă și este lăsată să coboare atunci când energia trebuie recuperată.
Montagne russe
Trenul este ridicat inițial într-un punct înalt. La coborâre capătă viteză, iar la următoarea urcare încetinește. Mișcarea evidențiază transformările repetate dintre diferite forme de energie.
Pendulul
La extremitățile mișcării, pendulul se află mai sus și se deplasează foarte încet. În punctul cel mai jos al traiectoriei, viteza sa este maximă.
Un satelit este într-o cădere continuă
Un satelit este atras permanent spre Pământ, dar are și o viteză laterală suficient de mare. În timp ce cade, suprafața curbată a Pământului se îndepărtează continuu de sub traiectoria sa.
Modelul simplu are limite
În apropierea suprafeței Pământului putem considera gravitația aproape constantă. La distanțe foarte mari, cum este cazul sateliților și planetelor, variația atracției gravitaționale trebuie luată în considerare.
Și Pământul este atras de corp
Atunci când o piatră cade, nu numai Pământul atrage piatra. Piatra atrage la rândul ei Pământul. Deplasarea Pământului este însă extrem de mică din cauza masei sale enorme.
Repausul nu înseamnă lipsa energiei
Apa aflată într-un rezervor montan sau un obiect suspendat pot rămâne nemișcate mult timp. Totuși, configurația sistemului permite apariția unei mișcări imediat ce suportul este îndepărtat.
Fenomenul nu este propriu Pământului
Energia potențială gravitațională apare oriunde există corpuri care se atrag gravitațional: pe Lună, pe Marte, în jurul Soarelui sau în sisteme stelare.
Gravitația acționează și la scară planetară
Atracția gravitațională dintre Pământ, Lună și Soare contribuie la apariția mareelor. Cantități uriașe de apă sunt puse periodic în mișcare prin interacțiuni gravitaționale.
Legătura cu noțiunile studiate în mecanică
Energia potențială gravitațională nu este o noțiune izolată. Ea continuă în mod firesc studiul forței gravitaționale, al lucrului mecanic și al energiei cinetice.
Atunci când un corp cade, gravitația îi modifică mișcarea și poate crește energia cinetică. Atunci când corpul este ridicat, se schimbă configurația sistemului corp–Pământ. Cele două perspective descriu aceeași evoluție fizică din puncte de vedere diferite.
Aceste idei vor permite mai departe înțelegerea conservării energiei mecanice. În multe situații, urmărirea transformărilor energiei permite analizarea unei mișcări fără a descrie separat fiecare moment al acesteia.