Într-o problemă de echilibru nu este suficient să observăm că un corp „stă pe loc”. Din punct de vedere matematic trebuie să verificăm două lucruri diferite: dacă rezultanta forțelor poate modifica mișcarea de translație și dacă rezultanta momentelor poate modifica mișcarea de rotație.
Raționamentul devine mult mai clar dacă pornim de la legile dinamicii și ajungem, pas cu pas, la condițiile de echilibru. În acest fel formulele nu sunt relații de memorat separat, ci consecințe directe ale modului în care un corp răspunde la forțele externe.
Mărimile fizice de care avem nevoie
În problemele de echilibru apar în principal forțele, distanțele față de un punct sau o axă și momentele produse de aceste forțe. Este important să distingem între simpla valoare a unei forțe și efectul ei de rotație.
| Simbol | Mărime fizică | Unitate SI |
|---|---|---|
| \vec F | forță | \mathrm{N} |
| \vec R | rezultanta forțelor | \mathrm{N} |
| \vec\tau | momentul unei forțe | \mathrm{N\,m} |
| d | brațul forței | \mathrm{m} |
| \vec a | accelerația centrului de masă | \mathrm{m/s^2} |
| \alpha | accelerația unghiulară | \mathrm{rad/s^2} |
Condiția matematică pentru echilibrul de translație
Punctul de plecare este legea a doua a lui Newton. Pentru un corp asupra căruia acționează mai multe forțe externe, suma lor vectorială determină accelerația centrului de masă:
Dacă mișcarea de translație nu trebuie să se modifice, accelerația centrului de masă trebuie să fie nulă. Introducem direct această condiție în legea lui Newton:
Rezultă prima condiție fundamentală de echilibru:
-
Forțele externe pot exista și pot fi mari; nu este necesar ca fiecare forță să fie nulă.
-
Este necesar ca efectul lor vectorial total să se compenseze.
-
Dacă rezultanta este nulă, accelerația de translație este nulă.
Din \vec a=0 rezultă că viteza rămâne constantă. Dacă viteza inițială este zero, corpul rămâne în repaus. Dacă viteza inițială este diferită de zero, corpul poate continua o mișcare rectilinie uniformă. Condiția matematică de echilibru nu cere, prin ea însăși, ca viteza să fie zero.
Scrierea pe axe
Relația \sum\vec F=0 este vectorială. Într-o problemă plană o transformăm în două ecuații scalare independente:
Dacă problema este tridimensională, se adaugă și condiția \sum F_z=0. Alegerea axelor nu schimbă fizica problemei; ea doar face ecuațiile mai ușor de scris.
De ce este necesară și o condiție de rotație?
Două forțe egale și de sens opus pot avea suma vectorială nulă și totuși pot produce rotație dacă liniile lor de acțiune sunt diferite. Așadar, \sum\vec F=0 controlează translația, dar nu este suficientă pentru echilibrul complet al unui corp rigid.
Efectul de rotație al unei forțe este măsurat prin momentul forței. În formă vectorială:
Modulul momentului este \tau=rF\sin\theta, unde \theta este unghiul dintre vectorul poziție și forță. Dacă folosim direct brațul forței, adică distanța perpendiculară dintre axă și linia de acțiune a forței, obținem forma foarte utilă:
Pentru aceeași forță, un braț mai mare înseamnă un moment mai mare. Dacă am împinge ușa foarte aproape de balamale, valoarea lui d ar fi mică și ar trebui să aplicăm o forță mult mai mare pentru același efect de rotație.
Condiția de echilibru de rotație
Pentru rotația unui corp rigid în jurul unei axe fixe, ecuația dinamicii de rotație este:
Dacă rotația nu trebuie să se modifice, accelerația unghiulară trebuie să fie nulă. Prin urmare:
Rezultă a doua condiție fundamentală:
Într-o problemă plană alegem un sens pozitiv al rotației. De exemplu, dacă sensul antiorar este pozitiv, momentele care tind să rotească obiectul antiorar intră cu semnul plus, iar cele care tind să îl rotească orar intră cu semnul minus.
Aceeași idee poate fi citită intuitiv astfel: suma momentelor într-un sens trebuie să fie egală cu suma momentelor în sens opus.
Cele două condiții ale echilibrului mecanic
Pentru un corp rigid, echilibrul complet apare numai dacă sunt satisfăcute simultan condiția de translație și condiția de rotație:
Rezultanta forțelor
Împiedică apariția unei accelerații a centrului de masă.
Rezultanta momentelor
Împiedică apariția unei accelerații unghiulare.
Alegerea punctului față de care calculăm momentele
Dacă un corp este în echilibru, suma momentelor este nulă față de orice punct. Putem deci alege punctul care simplifică cel mai mult ecuațiile. Dacă linia de acțiune a unei forțe trece prin punctul ales, brațul acelei forțe este nul:
Dacă într-un reazem apare o reacțiune necunoscută, este adesea avantajos să calculăm momentele chiar față de acel reazem. Reacțiunea trece prin punctul ales, are braț nul și dispare din ecuația momentelor. Nu ignorăm forța; alegem doar un punct față de care momentul ei este zero.
Aplicarea raționamentului: o bară sprijinită în două puncte
Considerăm o bară orizontală uniformă, de lungime L și masă M, sprijinită în punctele A și B. O persoană de masă m se află la distanța x față de capătul A.
Reazemele exercită reacțiunile verticale R_A și R_B. Greutatea barei este Mg și, fiind uniformă, acționează în centrul barei, la distanța L/2 de capătul A. Greutatea persoanei este mg și acționează la distanța x.
Echilibrul forțelor verticale
Alegem sensul pozitiv în sus. Reacțiunile sunt pozitive, iar greutățile intră cu semn negativ:
Rearanjând:
Relația spune ceva simplu, dar important: cele două reazeme trebuie să susțină împreună întreaga greutate a sistemului bară–persoană. Ea nu ne spune însă cum se împarte greutatea între cele două reazeme. Pentru aceasta avem nevoie de echilibrul momentelor.
Echilibrul momentelor față de punctul A
Alegem punctul A tocmai pentru că reacțiunea R_A trece prin acest punct și are moment nul. Celelalte momente sunt:
Reacțiunea din B tinde să rotească bara într-un sens, iar greutățile în sens opus. Condiția de echilibru devine:
Izolăm reacțiunea din B:
Împărțim întreaga relație la L:
Revenim apoi la ecuația forțelor și calculăm reacțiunea din A:
Înlocuim expresia lui R_B:
Desfacem termenii:
Grupând termenii corespunzători barei și persoanei:
Când persoana se deplasează spre capătul B, valoarea lui x crește. Termenul mgx/L crește, deci și R_B crește. În același timp, R_A scade. Ecuațiile descriu exact transferul de sarcină către reazemul de care persoana se apropie.
Exemplu numeric complet
Considerăm o bară uniformă de lungime 4\,\mathrm{m} și masă 20\,\mathrm{kg}, sprijinită la cele două capete. O persoană de 60\,\mathrm{kg} se află la 3\,\mathrm{m} de capătul stâng. Luăm g\approx10\,\mathrm{m/s^2} .
Date:
Pasul 1. Folosim echilibrul momentelor
Calculăm momentele față de capătul A, astfel încât R_A să nu apară în ecuație:
Înlocuim valorile:
Pasul 2. Folosim echilibrul forțelor verticale
Greutatea totală este:
Prin urmare:
Pasul 3. Verificăm dacă rezultatul are sens fizic
Persoana este mai aproape de capătul B, deci este firesc ca reazemul din dreapta să preia o sarcină mai mare. În plus:
Suma reacțiunilor este exact egală cu greutatea totală, deci condiția de echilibru al forțelor este verificată.
Limita echilibrului și răsturnarea
Relațiile de echilibru ne pot arăta și momentul în care un corp este pe punctul de a pierde contactul cu un reazem. În cazul barei, cât timp ambele reazeme sunt active trebuie să avem:
Dacă persoana înaintează suficient de mult spre dreapta, reacțiunea din A scade. Situația-limită apare când:
Din acel moment, reazemul din A nu mai apasă pe bară. Dacă persoana continuă să înainteze, modelul cu două reazeme nu mai este valabil, iar bara începe să se rotească în jurul celuilalt punct de sprijin.
Un suport simplu poate împinge corpul, dar nu îl poate trage spre el. Dacă din calcule rezultă o reacțiune normală negativă, nu înseamnă că suportul „trage”; înseamnă că presupunerea de contact făcută la început nu mai este fizic posibilă.
Legătura cu centrul de greutate
Pentru un corp aflat într-un câmp gravitațional aproximativ uniform, greutatea poate fi considerată aplicată în centrul de greutate:
Un corp sprijinit pe o bază rămâne stabil cât timp verticala dusă prin centrul de greutate cade în interiorul bazei de sprijin. La limita răsturnării, această verticală trece chiar prin marginea bazei.
Prin depărtarea picioarelor mărim baza de sprijin. Centrul de greutate poate atunci să se deplaseze mai mult înainte ca verticala sa să ajungă în afara bazei. Același principiu explică de ce obiectele joase și late sunt, în general, mai greu de răsturnat decât cele înalte și înguste.
Echilibrul stabil, instabil și indiferent
Ecuațiile \sum\vec F=0 și \sum\vec\tau=0 arată că un corp se află într-o poziție de echilibru. Ele nu spun însă, singure, ce se întâmplă după o deplasare foarte mică din acea poziție.
Echilibru stabil
După o abatere mică apare o tendință de revenire spre poziția inițială.
Echilibru instabil
O abatere mică produce o tendință de îndepărtare și mai mare de poziția inițială.
Pentru o mișcare unidimensională descrisă de coordonata x, forța și energia potențială sunt legate prin:
Într-un punct de echilibru avem F_x=0, deci:
Dacă energia potențială are un minim local, echilibrul este stabil. Dacă are un maxim local, echilibrul este instabil:
În cazul echilibrului indiferent, o deplasare mică nu creează nici tendință de revenire, nici tendință de îndepărtare. Un exemplu ideal este o bilă pe un plan orizontal perfect.
Cum se construiește corect o rezolvare
Într-o problemă de echilibru, ordinea ideilor este mai importantă decât numărul formulelor folosite. O rezolvare clară poate fi construită după următorul fir logic, fără a transforma fiecare operație într-un punct separat.
Desenează greutățile, tensiunile, reacțiunile, frecările și celelalte forțe care acționează asupra lui.
Scrie apoi condițiile de translație, de regulă \sum F_x=0 și \sum F_y=0.
Un punct prin care trece o forță necunoscută poate elimina momentul acelei forțe din ecuație.
Stabilește de la început sensul pozitiv și păstrează aceeași convenție pentru toate momentele.
Verifică unitățile, semnele și dacă reacțiunile sau valorile obținute sunt compatibile cu situația reală.
Raționamentul esențial al lecției
Echilibrul mecanic al unui corp rigid se înțelege cel mai simplu dacă separăm translația de rotație. Pentru translație pornim de la:
Cerând ca accelerația să fie nulă obținem:
Pentru rotație pornim de la:
Cerând ca accelerația unghiulară să fie nulă obținem:
Prin urmare, un corp rigid se află în echilibru mecanic complet numai când cele două condiții sunt satisfăcute simultan: