În viața de zi cu zi întâlnim numeroase corpuri care își modifică forma atunci când asupra lor acționează o forță. Un arc se alungește atunci când este tras, o riglă se curbează dacă apăsăm asupra ei, iar un burete își micșorează dimensiunile atunci când este comprimat. În multe situații, după încetarea acțiunii forței, corpul revine la forma și dimensiunile inițiale. Această comportare este legată de elasticitatea corpurilor.
Ce înseamnă că un corp este elastic?
Niciun corp real nu este perfect rigid. Chiar și obiectele pe care le considerăm foarte rezistente, cum ar fi o bară de oțel, o grindă sau o piesă metalică, își modifică puțin forma atunci când asupra lor acționează forțe. Uneori aceste modificări sunt atât de mici încât nu pot fi observate cu ochiul liber, dar ele există.
Spunem că un corp are un comportament elastic atunci când deformarea produsă de acțiunea unei forțe dispare după îndepărtarea acelei forțe. Corpul revine astfel la forma și la dimensiunile sale inițiale.
Un exemplu simplu este un arc metalic întins ușor. În timpul întinderii, lungimea arcului crește. Dacă forța nu este prea mare, după eliberare arcul revine la lungimea pe care o avea înainte.
De ce se deformează corpurile?
Pentru a înțelege elasticitatea trebuie să privim corpul la scară microscopică. Într-un solid, atomii sunt așezați în poziții bine determinate și interacționează cu atomii din apropiere. Într-un solid cristalin, cum sunt multe metale, aceștia formează o structură ordonată, asemănătoare unei rețele tridimensionale.
Atomii nu sunt legați între ei prin arcuri reale, însă forțele dintre ei pot fi reprezentate intuitiv printr-un asemenea model. Atunci când corpul nu este deformat, atomii se află în jurul unor poziții de echilibru. Dacă asupra corpului acționează o forță exterioară, distanțele dintre atomi se modifică ușor.
În timpul unei întinderi, anumite distanțe dintre atomi cresc. În timpul unei comprimări, ele se micșorează. Interacțiunile dintre atomi tind însă să se opună acestor modificări și să readucă structura spre configurația inițială.
Imaginea unui solid ca o rețea de atomi legați prin „arcuri” este foarte utilă pentru înțelegerea elasticității: deformăm corpul la scară macroscopică deoarece modificăm, foarte puțin, pozițiile relative ale atomilor săi.
Deformarea elastică și deformarea permanentă
Un corp nu poate fi însă deformat oricât și să revină întotdeauna la forma inițială. Dacă solicitarea este suficient de mică, modificările produse în structura corpului sunt reversibile. Când forța dispare, corpul își recuperează forma inițială.
Deformare elastică
Corpul își modifică forma sub acțiunea forței, dar revine la starea inițială după ce forța încetează să acționeze.
Deformare permanentă
Corpul nu mai revine complet la forma inițială după îndepărtarea forței. O parte din deformare rămâne.
Dacă solicitarea continuă să crească, corpul poate depăși regiunea în care comportamentul său este elastic. În acest caz, structura internă nu mai poate reveni complet la configurația inițială, iar corpul rămâne deformat.
La solicitări și mai mari se poate ajunge în cele din urmă la ruperea materialului. Din acest motiv, în proiectarea structurilor și a mecanismelor nu este suficient să știm doar dacă un material este rezistent. Trebuie să știm și cât de mult poate fi deformat fără ca modificarea să devină permanentă sau fără să se producă ruperea.
Moduri în care poate fi deformat un corp
Deformarea unui corp nu înseamnă întotdeauna doar întindere. În funcție de modul în care sunt aplicate forțele, un corp poate suferi mai multe tipuri de modificări ale formei sau dimensiunilor sale.
Întinderea și comprimarea. Corpul își modifică lungimea. O bară trasă la capete se alungește, iar aceeași bară împinsă din direcții opuse se comprimă.
Forfecarea. Diferite părți ale corpului tind să se deplaseze unele față de altele. Corpul își modifică forma, chiar dacă dimensiunile sale generale se pot schimba foarte puțin.
Comprimarea uniformă. Atunci când un corp este supus unei presiuni din toate direcțiile, volumul său se poate micșora. Acest lucru apare, de exemplu, atunci când un obiect este introdus într-un fluid aflat la presiune mare.
Cele trei situații sunt diferite, dar au aceeași idee de bază: asupra corpului acționează forțe, structura internă este perturbată, iar corpul răspunde printr-o anumită deformare.
Corpurile aparent rigide se deformează și ele
O masă, un pod sau cadrul unei clădiri par corpuri rigide. În realitate, fiecare dintre ele se deformează atunci când este încărcat. Picioarele unei mese se comprimă foarte puțin, o grindă se poate curba sub greutatea pe care o susține, iar cablurile unui pod se alungesc.
Deformările sunt adesea extrem de mici, motiv pentru care nu le observăm direct. Ele sunt însă suficiente pentru a influența modul în care forțele se distribuie într-o structură.
Acesta este unul dintre motivele pentru care elasticitatea este esențială în inginerie. Într-o construcție reală, corpurile nu pot fi considerate perfect rigide. Modul în care ele se deformează determină în mare măsură modul în care suportă sarcinile.
De observat: atunci când cineva se așază pe un scaun sau pe o masă solidă, materialele din structură se deformează. Deformarea este de obicei atât de mică încât nu este vizibilă, dar tocmai această deformare permite redistribuirea forțelor prin structură.
Materialele nu răspund toate în același mod
Unele materiale se deformează foarte puțin chiar și atunci când asupra lor acționează forțe importante. Altele se deformează mult mai ușor. Oțelul, aluminiul, sticla, lemnul, betonul sau materialele plastice au comportamente diferite deoarece structurile lor interne și interacțiunile dintre particule sunt diferite.
De asemenea, faptul că un material se deformează puțin nu înseamnă neapărat că este imposibil de rupt. Sticla, de exemplu, se poate deforma foarte puțin înainte de rupere. Alte materiale pot suporta deformări mult mai mari înainte de a se rupe.
Din acest motiv, atunci când alegem un material pentru o anumită utilizare trebuie să ținem cont atât de rezistența lui, cât și de felul în care se deformează sub acțiunea forțelor.
De la deformare la rupere
Dacă un corp este solicitat treptat, comportamentul lui poate trece prin mai multe etape. La început, deformarea este elastică și corpul revine la forma inițială. Dacă solicitarea devine prea mare, începe deformarea permanentă.
Continuând să creștem solicitarea, materialul poate ajunge într-o stare în care structura sa nu mai poate suporta acțiunea forțelor. Atunci apare ruperea.
Această succesiune explică de ce există o limită practică până la care un obiect poate fi încărcat în siguranță. Inginerii proiectează structurile astfel încât, în condiții normale de funcționare, materialele să rămână în zona în care deformările sunt suficient de mici și reversibile.
Elasticitatea arată că un corp solid nu este o structură complet rigidă, ci un sistem de particule care își pot modifica ușor pozițiile atunci când asupra corpului acționează forțe. Dacă modificarea este suficient de mică, interacțiunile dintre particule readuc corpul la starea inițială. Dacă solicitarea devine prea mare, deformarea poate rămâne permanentă sau materialul se poate rupe. Acest comportament microscopic se află la baza modului în care funcționează numeroase obiecte și structuri din jurul nostru.