Pentru a descrie matematic elasticitatea nu este suficient să spunem doar că asupra unui corp acționează o forță. Trebuie să ținem seama și de suprafața pe care acționează forța, de dimensiunile inițiale ale corpului și de modificarea produsă. Din aceste observații apar două mărimi fundamentale: tensiunea mecanică și deformația relativă. Legătura dintre ele permite compararea materialelor și descrierea modului în care acestea răspund la întindere, comprimare, forfecare sau presiune.
Ideea de la care pornește modelul matematic
Să considerăm o bară asupra căreia acționează o forță. Dacă folosim numai valoarea forței, nu putem spune cât de intens este solicitat materialul. Aceeași forță poate produce efecte foarte diferite asupra unei bare groase și asupra unui fir foarte subțire.
De aceea, în studiul elasticității, forța este raportată la aria suprafeței asupra căreia acționează. Obținem astfel tensiunea mecanică.
În această relație, \(F\) reprezintă modulul forței aplicate, iar \(A\) este aria secțiunii asupra căreia acționează forța.
Să presupunem că două fire sunt trase cu aceeași forță. Primul are o secțiune transversală mare, iar al doilea este foarte subțire. În firul subțire, aceeași forță este „concentrată” pe o suprafață mai mică. Materialul este deci solicitat mai intens.
Din relația \(\sigma=F/A\) observăm imediat că, pentru aceeași forță, micșorarea ariei \(A\) determină creșterea tensiunii mecanice.
Unitatea de măsură rezultă direct din definiție:
Tensiunea mecanică are deci aceeași unitate de măsură ca presiunea: pascalul.
Deformația relativă
Următoarea întrebare este: cum măsurăm cât de mult s-a deformat corpul? O simplă variație de lungime nu este suficientă pentru a compara corpuri de dimensiuni diferite.
Dacă o bară cu lungimea inițială \(L\) se alungește cu \(\Delta L\), deformația longitudinală relativă este:
Lungimea inițială: \(L\)
Lungimea după deformare: \(L+\Delta L\)
Modificarea lungimii: \(\Delta L\)
Modificarea raportată la dimensiunea inițială: \(\Delta L/L\)
Raportarea la lungimea inițială este importantă. O alungire de \(1\ \mathrm{mm}\) este foarte mică pentru o bară de câțiva metri, dar poate fi importantă pentru un fir cu lungimea de numai câțiva centimetri.
Deoarece atât \(\Delta L\), cât și \(L\) sunt lungimi:
Deformația relativă este o mărime adimensională. Ea nu se măsoară în metri.
Relația fundamentală dintre tensiune și deformație
Experimentele arată că, pentru deformări suficient de mici și în domeniul elastic al materialului, tensiunea mecanică este proporțională cu deformația relativă.
Aceasta este ideea centrală a descrierii matematice a elasticității. Tipul modulului elastic depinde de modul în care corpul este deformat.
Întindere sau comprimare
Modulul folosit este modulul lui Young.
Forfecare
Modulul folosit este modulul de forfecare.
Comprimare uniformă
Modulul folosit este modulul volumic.
În toate cele trei situații apare același tip de raționament: măsurăm cât de intens este solicitat corpul, măsurăm cât de mult se deformează și introducem o constantă caracteristică materialului care leagă cele două mărimi.
Întinderea și comprimarea. Modulul lui Young
Considerăm o bară cu lungimea inițială \(L\) și aria secțiunii transversale \(A\). Asupra ei acționează o forță \(F\), perpendiculară pe secțiune.
Forța produce o alungire sau o comprimare cu modulul \(\Delta L\).
Tensiunea mecanică
Deformația relativă
În domeniul elastic liniar, cele două mărimi sunt proporționale. Constanta de proporționalitate este modulul lui Young, notat cu \(E\).
Aceasta este relația matematică fundamentală pentru întinderea sau comprimarea longitudinală a unei bare.
Membrul stâng, \(F/A\), arată cât de intens este solicitat materialul.
Raportul \(\Delta L/L\) arată cât de mult s-a deformat corpul în raport cu lungimea sa inițială.
Modulul lui Young \(E\) arată cât de greu este să producem această deformare într-un anumit material.
Din relația de bază putem izola alungirea:
Această formă este deosebit de importantă deoarece permite să vedem direct de ce depinde deformarea.
Dacă \(F\) crește, atunci \(\Delta L\) crește. O forță mai mare produce o deformare mai mare.
Dacă \(L\) crește, atunci \(\Delta L\) crește. O bară mai lungă se alungește mai mult decât una scurtă realizată din același material și având aceeași secțiune.
Dacă \(A\) crește, atunci \(\Delta L\) scade. O bară mai groasă este mai greu de alungit.
Dacă \(E\) crește, atunci \(\Delta L\) scade. Un material cu modulul lui Young mare este mai rigid la întindere și comprimare.
Acesta este motivul pentru care cablurile sau elementele structurale care trebuie să suporte forțe mari sunt dimensionate cu secțiuni suficient de mari. Creșterea ariei \(A\) reduce atât tensiunea mecanică, cât și alungirea produsă de aceeași forță.
Ce reprezintă fizic modulul lui Young?
Din relația:
putem izola modulul lui Young:
Modulul lui Young reprezintă raportul dintre tensiunea mecanică și deformația relativă în domeniul elastic liniar.
Un material cu \(E\) mare necesită o tensiune mecanică mare pentru a produce aceeași deformație relativă. Spunem că materialul este mai rigid.
Un material cu \(E\) mai mic se deformează mai ușor.
Modulul lui Young descrie cât de greu se deformează elastic materialul. El nu spune direct cât de mare trebuie să fie forța pentru ca materialul să se rupă. Un material poate fi foarte rigid și totuși să se rupă fără să suporte deformări mari.
Unitatea de măsură
Deoarece deformația relativă este adimensională, modulul lui Young are aceeași unitate cu tensiunea mecanică:
În practică, valorile sunt adesea foarte mari, astfel încât se folosesc frecvent multipli precum \(\mathrm{GPa}\).
Verificarea dimensională a relației pentru alungire
Pentru relația:
trebuie să obținem în membrul drept o mărime cu dimensiunea unei lungimi.
Înlocuind:
Relația este dimensional corectă: rezultatul reprezintă într-adevăr o variație de lungime.
Forfecarea. Modulul de forfecare
În cazul forfecării, forța nu mai acționează perpendicular pe suprafață, ci paralel cu aceasta. Corpul nu este în primul rând alungit, ci își modifică forma.
Dacă partea superioară a unui corp se deplasează lateral cu distanța \(\Delta x\), iar înălțimea corpului este \(L\), deformația de forfecare este:
Tensiunea mecanică de forfecare rămâne o forță raportată la suprafață:
În domeniul elastic liniar, tensiunea de forfecare este proporțională cu deformația de forfecare. Constanta de proporționalitate este modulul de forfecare, notat cu \(G\).
Putem izola deplasarea laterală:
Structura formulei este foarte asemănătoare cu cea întâlnită la alungire:
Forfecarea este importantă în arborii care transmit rotație, în îmbinările mecanice și chiar în studiul anumitor fracturi ale oaselor. Materialul nu este neapărat tras în lungime, ci diferite straturi tind să alunece unele față de altele.
Comprimarea uniformă și modulul volumic
Există și situații în care corpul este apăsat din toate direcțiile. Un exemplu este un obiect aflat într-un fluid la presiune mare.
În acest caz nu ne interesează în primul rând variația unei lungimi, ci variația volumului.
Dacă volumul inițial este \(V\), iar modificarea volumului are modulul \(|\Delta V|\), deformația volumică relativă este:
Solicitarea externă este reprezentată de presiunea \(p\).
Relația dintre presiune și deformația volumică este:
unde \(B\) este modulul volumic al materialului.
La comprimare, volumul final este mai mic decât volumul inițial, astfel încât variația matematică \(\Delta V\) ar fi negativă. În această relație ne interesează mărimea comprimării, de aceea folosim valoarea absolută a variației volumului.
Izolând variația volumului:
Relația arată că un material cu modul volumic mare își modifică foarte puțin volumul chiar și atunci când este supus unei presiuni importante.
Atât lichidele, cât și solidele pot fi comprimate, însă în multe situații variațiile volumului sunt foarte mici. De aceea, în problemele elementare, lichidele sunt adesea tratate aproximativ ca incompresibile. În realitate, compresibilitatea lor nu este exact zero.
Unitățile celor trei module elastice
Toate cele trei relații au aceeași structură:
Cum deformațiile relative sunt adimensionale, rezultă:
| Mărime | Simbol | Semnificație | Unitate SI |
|---|---|---|---|
| Forță | \(F\) | Forța care produce solicitarea | \(\mathrm{N}\) |
| Arie | \(A\) | Aria secțiunii solicitate | \(\mathrm{m^2}\) |
| Lungime inițială | \(L\) | Dimensiunea inițială a corpului | \(\mathrm{m}\) |
| Alungire | \(\Delta L\) | Modificarea lungimii | \(\mathrm{m}\) |
| Deplasare de forfecare | \(\Delta x\) | Deplasarea laterală | \(\mathrm{m}\) |
| Variație de volum | \(\Delta V\) | Modificarea volumului | \(\mathrm{m^3}\) |
| Tensiune mecanică | \(\sigma\), \(\tau\) | Forță raportată la suprafață | \(\mathrm{Pa}\) |
| Modulul lui Young | \(E\) | Rigiditatea la întindere sau comprimare | \(\mathrm{Pa}\) |
| Modul de forfecare | \(G\) | Rigiditatea la forfecare | \(\mathrm{Pa}\) |
| Modul volumic | \(B\) | Rezistența la modificarea volumului | \(\mathrm{Pa}\) |
De la domeniul elastic la deformarea permanentă
Relațiile prezentate mai sus nu sunt valabile pentru orice valoare a forței. Ele descriu în principal domeniul în care tensiunea mecanică și deformația sunt aproximativ proporționale.
Dacă reprezentăm tensiunea mecanică pe axa verticală și deformația relativă pe axa orizontală, pentru deformări mici obținem aproximativ o dreaptă.
În această regiune, dacă forța este îndepărtată, corpul revine la forma inițială.
Dacă solicitarea crește suficient de mult, materialul poate ajunge la limita de curgere. Dincolo de această zonă apar deformări permanente.
Tensiunea asociată începerii deformării permanente este notată în mod obișnuit prin:
unde \(S_y\) reprezintă rezistența la curgere.
Dacă tensiunea continuă să crească, materialul ajunge la o tensiune maximă caracteristică, numită rezistență ultimă:
După depășirea capacității materialului de a suporta solicitarea, se produce ruperea.
Modulul lui Young \(E\) și rezistența la curgere \(S_y\) nu descriu același lucru. \(E\) ne arată cât de rigid este materialul în domeniul elastic, în timp ce \(S_y\) indică nivelul solicitării la care începe deformarea permanentă.
Cum alegem relația potrivită într-o problemă?
Primul lucru care trebuie stabilit nu este formula, ci felul în care este solicitat corpul.
Dacă forța trage sau comprimă corpul de-a lungul axei sale, folosim modulul lui Young:
Dacă forța acționează paralel cu suprafața și produce o deplasare laterală, folosim modulul de forfecare:
Dacă un corp este comprimat aproximativ uniform din toate direcțiile de o presiune externă, folosim modulul volumic:
Abia după identificarea tipului de deformare alegem relația matematică. Această ordine evită una dintre cele mai frecvente greșeli: folosirea unei formule corecte într-o situație fizică nepotrivită.
Un exemplu de raționament fără calcule numerice
Să presupunem că avem două fire realizate din același material și cu aceeași lungime. Asupra lor acționează aceeași forță, dar al doilea fir are o arie a secțiunii transversale de două ori mai mare.
Pentru primul fir:
Pentru al doilea fir:
Dacă:
atunci:
Nu a fost nevoie de nicio valoare numerică. Relația matematică ne arată direct că dublarea secțiunii reduce la jumătate alungirea, dacă toate celelalte mărimi rămân neschimbate.
În fizică, formulele nu sunt doar instrumente pentru înlocuirea numerelor. Ele permit compararea situațiilor și prezicerea modului în care se schimbă un fenomen atunci când modificăm un parametru. De multe ori, aceasta este informația cea mai importantă.
Legătura dintre cele trei tipuri de deformare
Formulele pot părea diferite, dar structura lor este aceeași.
În fiecare situație există o mărime care descrie solicitarea externă și una care descrie răspunsul relativ al corpului.
Întindere: solicitarea este \(F/A\), iar răspunsul este \(\Delta L/L\).
Forfecare: solicitarea este \(F/A\), iar răspunsul este \(\Delta x/L\).
Comprimare volumică: solicitarea este \(p\), iar răspunsul este \(|\Delta V|/V\).
Modulul elastic spune cât de mare trebuie să fie solicitarea pentru a produce o anumită deformare relativă.
Aceasta este forma care unifică întregul raționament matematic al lecției.
Ce trebuie să rămână clar
Elasticitatea este descrisă matematic comparând solicitarea aplicată cu deformarea produsă. Tensiunea mecanică nu depinde numai de forță, ci și de suprafața pe care aceasta acționează.
Deformarea trebuie raportată la dimensiunea inițială a corpului. Pentru întindere:
În domeniul elastic liniar:
Cele trei relații principale sunt:
Modulul lui Young \(E\), modulul de forfecare \(G\) și modulul volumic \(B\) caracterizează răspunsul materialului la trei tipuri diferite de solicitare. Cu cât modulul corespunzător este mai mare, cu atât deformarea produsă de aceeași solicitare este mai mică.