Exemplu grafic al fenomenului — Gravitația
Urmărește cum se modifică atracția gravitațională atunci când schimbi masa corpului, distanța față de centru sau corpul astronomic. Graficul și simularea folosesc aceleași valori.
Poziția corpului
deasupra suprafețeiVariația cu distanța
Linia verticală marchează suprafața corpului: r = R. Punctul mobil indică poziția actuală din simulare.
În exterior, accelerația gravitațională scade cu pătratul distanței față de centru.
Ce se poate observa în simulare
Primul lucru care se vede pe grafic este că gravitația nu scade uniform cu distanța. În exteriorul unui corp sferic, accelerația gravitațională este proporțională cu 1/r². Dacă distanța față de centru se dublează, atracția nu se înjumătățește, ci ajunge la un sfert din valoarea inițială.
Masa corpului de probă poate fi modificată fără ca graficul accelerației gravitaționale să se schimbe. Se modifică însă forța. Acesta este un mod direct de a vedea diferența dintre forța gravitațională și accelerația gravitațională: un corp mai masiv este atras cu o forță mai mare, dar nu primește din această cauză o accelerație gravitațională mai mare.
Dacă deplasezi corpul sub suprafață, simularea folosește modelul unei sfere cu densitate uniformă, exact situația analizată cu ajutorul teoremei învelișurilor. Straturile sferice aflate deasupra poziției corpului nu contribuie la forța rezultantă, iar masa care contează este numai cea aflată la o rază mai mică decât poziția corpului.
Din această cauză apare o schimbare clară la r = R. În exterior, accelerația variază ca 1/r². În interiorul sferei uniforme, ea devine direct proporțională cu distanța față de centru. Graficul ajunge continuu la zero în centru, unde atracțiile din toate direcțiile se compensează.
Modelul interior este intenționat unul ideal. Pământul real nu are densitate uniformă, iar paginile lecției arată că variația reală a accelerației gravitaționale în interior este mai complicată. Simularea păstrează modelul uniform tocmai pentru a face vizibil mecanismul fizic al teoremei învelișurilor, fără a introduce o distribuție de densitate inventată.
Dacă alegi graficul energiei potențiale, valoarea este negativă atunci când zero-ul energiei este ales la infinit. Pe măsură ce corpul este dus mai departe, energia potențială crește și se apropie de zero. În timpul animației poți urmări în același timp energia cinetică și energia potențială: una se poate transforma în cealaltă, în timp ce energia mecanică rămâne aceeași în modelul fără pierderi.
Butonul „Orbită circulară” arată o altă consecință a aceleiași atracții. Corpul are o viteză tangentă, iar gravitația îi schimbă continuu direcția vitezei. El nu „scapă” de gravitație; dimpotrivă, gravitația este tocmai forța care curbează permanent traiectoria.
Cu „Viteza de evadare”, corpul primește viteza minimă corespunzătoare poziției sale pentru care energia totală ajunge la limita necesară desprinderii gravitaționale. Astfel, viteza de evadare nu este prezentată ca o formulă izolată, ci ca o consecință a energiei gravitaționale.