Mecanică / Gravitația

01

Gravitația

Fenomenul fizic

Definiții, observații și condiții de aplicare.

Spațiu de lucru · lecția 25

Gravitația

Fenomenul fizic — Gravitația

De multe ori, când vorbim despre gravitație, ne referim la forța de atracție a Pământului asupra corpurilor ce ne înconjoară. Însă gravitația diferă de la un corp la altul, în funcție de masa acestuia. De exemplu, gravitația Lunii este mai mică decât cea a Pământului, iar gravitația Soarelui este mult mai mare decât cea a Pământului.

Tocmai de aceea, gravitația este o forță universală, care acționează asupra tuturor corpurilor din Univers, indiferent de masa lor. Această forță este responsabilă pentru menținerea planetelor pe orbitele lor, pentru formarea galaxiilor și pentru multe alte fenomene cosmice.

Astfel, forța de atracție gravitațională este proporțională cu masa corpurilor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele.

Gravitația acționează la toate scările: de la obiectele aflate la suprafața unei planete până la interacțiunile dintre corpurile cerești.

Gravitația, de la Pământ până la galaxii

Unul dintre obiectivele fizicii, încă din timpuri îndepărtate, a fost să facă posibilă înțelegerea forței gravitaționale care ne ține pe Pământ, care ține Luna în jurul Pământului și care ține planetele în jurul Soarelui.

Forța gravitațională ajunge chiar și în spațiul intergalactic, unde acționează asupra galaxiilor și a altor structuri cosmice. Calea Lactee și Andromeda se află la 2,3 × 106 ani-lumină distanță, dar gravitația lor este suficient de puternică pentru a le face să se apropie una de cealaltă.

În 1665, la 23 de ani, Isaac Newton a formulat legea atracției universale, care descrie cauza pentru care Luna, spre exemplu, descrie o orbită în jurul Pământului, iar Pământul descrie o orbită în jurul Soarelui.


Atracția este reciprocă

Forța de atracție a particulei 1 spre particula 2 este aceeași cu forța de atracție a particulei 2 spre particula 1. Această forță este proporțională cu masa celor două particule și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele.

De exemplu, un măr care este atras de Pământ cu o forță de 1 N va atrage Pământul cu o forță de 1 N. Însă, datorită masei mult mai mari a Pământului, accelerația Pământului va fi mult mai mică decât accelerația mărului.

Cele două corpuri se atrag simultan. Forțele au aceeași intensitate și sunt orientate în sensuri opuse, fiecare dintre ele fiind îndreptată spre celălalt corp. Diferența observată în mișcarea lor apare din cauza maselor foarte diferite pe care le pot avea.


Când acționează mai multe corpuri

În realitate, un corp nu este atras întotdeauna de un singur obiect. Asupra lui pot acționa simultan mai multe atracții gravitaționale. Efectul total este rezultatul tuturor acestor atracții luate împreună, ținând cont atât de intensitatea lor, cât și de direcția în care acționează.

Acest lucru este important în studiul sistemelor astronomice. Un corp aflat în apropierea mai multor planete, stele sau alte obiecte masive este influențat în același timp de fiecare dintre ele. Niciuna dintre aceste atracții nu dispare doar pentru că există și alte corpuri în apropiere.


Cum se comportă gravitațional un corp sferic

Pentru un corp cu distribuție sferică și simetrică a masei, efectul gravitațional asupra unui obiect aflat în exterior poate fi analizat ca și cum întreaga masă a corpului s-ar afla concentrată în centrul său.

Această proprietate explică de ce, atunci când studiem gravitația unei planete aproximativ sferice de la o distanță suficient de mare, putem descrie atracția sa fără a urmări separat fiecare regiune a planetei.

O situație diferită apare în interior

În interiorul unui înveliș sferic uniform, atracțiile produse de diferitele regiuni ale învelișului se compensează. Efectul gravitațional total al acelui înveliș asupra unui corp aflat în interior este nul.


Gravitația în apropierea Pământului

La suprafața Pământului, gravitația determină căderea corpurilor spre centrul planetei. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Pământ, atracția gravitațională scade, deoarece distanța față de centrul planetei devine mai mare.

Scăderea nu înseamnă însă că gravitația dispare imediat după ce părăsim suprafața. Chiar și la altitudini de sute de kilometri, efectul gravitațional al Pământului rămâne important.

În plus, valoarea gravitației nu este perfect identică în toate punctele de pe suprafața planetei. Pământul nu este o sferă perfectă, masa sa nu este distribuită uniform, iar planeta se rotește. Toate aceste caracteristici produc mici diferențe între valorile observate în diferite regiuni.

Rotația Pământului face ca efectul gravitației măsurate la ecuator să fie puțin mai mic decât ar fi pentru un Pământ identic, dar care nu s-ar roti.


Ce se întâmplă în interiorul Pământului

Situația devine deosebit de interesantă dacă ne imaginăm un corp care coboară spre centrul Pământului. Straturile sferice de materie aflate în exteriorul poziției corpului nu produc, în ansamblu, o atracție gravitațională rezultantă asupra acestuia. Efectul principal este determinat de masa aflată mai aproape de centru decât corpul respectiv.

Pentru un model ideal în care densitatea Pământului ar fi uniformă, atracția gravitațională ar deveni tot mai mică pe măsură ce corpul s-ar apropia de centru. Exact în centrul planetei, atracțiile venite din toate direcțiile s-ar compensa, iar efectul gravitațional total ar fi nul.

Pământul real este însă mai complicat. Densitatea sa nu este uniformă, iar straturile interne au proprietăți diferite. Din această cauză, variația gravitației cu adâncimea nu urmează perfect modelul unei sfere uniforme. Conform distribuției reale a masei, atracția poate crește inițial odată cu coborârea, poate atinge un maxim la o anumită adâncime și apoi scade spre zero în apropierea centrului.


Gravitația și energia

Gravitația nu influențează doar mișcarea unui corp, ci și energia sistemului format din corpurile care se atrag. Atunci când două corpuri se apropie sub acțiunea gravitației, configurația sistemului se modifică, iar energia asociată poziției lor se modifică împreună cu aceasta.

Un aspect esențial este faptul că gravitația este o forță conservativă. Dacă un corp se deplasează între două poziții, schimbarea energiei gravitaționale depinde de poziția inițială și de cea finală, nu de traseul exact urmat între ele.

Această proprietate permite analizarea mișcărilor planetelor, sateliților, asteroizilor și ale altor corpuri cerești folosind conservarea energiei, fără a fi necesară urmărirea în detaliu a întregului drum parcurs.


Poate un corp să scape de atracția unei planete?

Dacă un obiect este lansat în sus de la suprafața unei planete, gravitația îl încetinește. Dacă viteza inițială nu este suficient de mare, obiectul se oprește la o anumită distanță și începe să cadă înapoi.

Există însă o viteză minimă de la care corpul poate continua să se îndepărteze fără să mai revină. Aceasta este numită viteza de evadare. Ea depinde de corpul astronomic de la care începe mișcarea: cu cât atracția gravitațională a corpului este mai puternică, cu atât este necesară o viteză inițială mai mare.

De reținut

Viteza de evadare nu reprezintă viteza la care gravitația încetează să existe. Atracția gravitațională continuă să acționeze și la distanțe foarte mari, dar devine din ce în ce mai slabă pe măsură ce distanța crește.

Gravitația leagă fenomene care, la prima vedere, par complet diferite: căderea unui obiect pe Pământ, mișcarea Lunii, orbitele planetelor, interacțiunea galaxiilor și comportamentul corpurilor în apropierea unor obiecte astronomice extrem de masive. Este aceeași interacțiune fizică, observată la scări foarte diferite.