Formule și raționament matematic — Sateliți: orbite și energie
Mișcarea unui satelit poate fi descrisă pornind de la două idei cunoscute: atracția gravitațională și mișcarea circulară. Din ele putem obține viteza orbitală, energia cinetică, energia potențială gravitațională și energia mecanică totală. Pentru orbitele eliptice, aceleași idei permit apoi înțelegerea modului în care viteza și energia se modifică de-a lungul traiectoriei.
Corpul central are masa \(M\), iar satelitul are masa \(m\).
Masa corpului central este mult mai mare decât masa satelitului.
Considerăm corpul central aproximativ sferic.
Neglijăm rezistența atmosferică și alte perturbații externe.
Distanța \(r\) este măsurată față de centrul corpului central.
Folosim descrierea newtoniană a gravitației.
Simbolurile folosite
Punctul de pornire: gravitația menține satelitul pe orbită
Să începem cu situația cea mai simplă: un satelit aflat pe o orbită circulară de rază \(r\).
Satelitul se deplasează continuu, dar direcția vitezei sale se schimbă permanent. Prin urmare, el are o accelerație orientată spre centrul cercului. Aceasta este accelerația centripetă.
Forța care produce această accelerație este chiar forța gravitațională exercitată de corpul central asupra satelitului.
Aplicăm legea a doua a lui Newton. Pentru mișcarea circulară, rezultanta forțelor pe direcția radială trebuie să fie egală cu produsul dintre masă și accelerația centripetă:
Înlocuind cele două expresii:
Masa satelitului \(m\) apare în ambii membri și se simplifică:
Înmulțind cu \(r\):
Obținem astfel viteza necesară unei orbite circulare:
Relația arată ceva important: pentru același corp central, viteza orbitală scade atunci când raza orbitei crește .
Un satelit aflat mai aproape de Pământ trebuie să se deplaseze mai repede decât unul aflat pe o orbită circulară mai îndepărtată.
Pentru expresia \(GM/r\):
Prin extragerea rădăcinii pătrate obținem \(\mathrm{m/s}\), adică unitatea unei viteze.
Energia potențială gravitațională
Pentru două corpuri aflate la distanța \(r\), energia potențială gravitațională este:
Semnul minus este esențial. Alegem energia potențială egală cu zero atunci când cele două corpuri se află la o distanță foarte mare unul de celălalt.
La orice distanță finită, sistemul format din corpul central și satelit are energie potențială gravitațională negativă.
Dacă \(r\) crește, valoarea lui \(U\) se apropie de zero. Dacă satelitul se apropie de corpul central, \(U\) devine mai negativă.
Rezultatul are unitatea corectă pentru energie.
Energia cinetică pe o orbită circulară
Energia cinetică a unui corp cu masa \(m\), care se deplasează cu viteza \(v\), este:
Pentru un satelit aflat pe o orbită circulară am obținut deja:
Introducem această expresie în formula energiei cinetice:
Rezultă:
Comparăm acum această relație cu energia potențială:
Energia cinetică are exact jumătate din modulul energiei potențiale:
Pe o orbită circulară, \(K\) și \(U\) nu sunt mărimi independente. Condiția de orbită impune o legătură precisă între ele.
Energia mecanică totală a satelitului
Energia mecanică totală este suma dintre energia cinetică și energia potențială gravitațională:
Pentru orbita circulară:
Înlocuim:
Scriem al doilea termen cu același numitor:
De aici:
Comparând cu energia cinetică,
obținem imediat:
În același timp, din \(U=-GMm/r\):
Ce se întâmplă când raza orbitei crește?
Relațiile obținute permit citirea directă a comportamentului unui satelit pe orbite circulare de raze diferite.
Pentru viteză:
Dacă \(r\) crește, viteza orbitală scade.
Pentru energia cinetică:
Energia cinetică scade și ea atunci când satelitul este plasat pe o orbită circulară mai îndepărtată.
Energia potențială este:
Când \(r\) crește, \(U\) devine mai puțin negativă și se apropie de zero.
Energia totală:
se apropie și ea de zero pe măsură ce raza orbitei crește.
O observație care poate părea surprinzătoare
Un satelit aflat pe o orbită circulară mai înaltă are o energie mecanică totală mai mare, deoarece valoarea lui \(E\) este mai apropiată de zero. Totuși, viteza lui este mai mică. Motivul este că energia totală nu este doar energia cinetică: trebuie luată în calcul și energia potențială gravitațională.
De la cerc la elipsă: rolul semiaxei mari
În cazul unei orbite eliptice, distanța \(r\) dintre satelit și corpul central nu mai este constantă. Prin urmare, nu putem descrie energia totală folosind pur și simplu raza unei orbite circulare.
Mărimea care caracterizează dimensiunea elipsei este semiaxa mare, notată cu \(a\).
Pentru o orbită eliptică, energia mecanică totală este:
Relația este foarte asemănătoare cu cea obținută pentru orbita circulară:
De fapt, cercul este un caz particular de elipsă. Pentru un cerc, semiaxa mare este chiar raza:
Înlocuind \(a=r\), formula pentru elipsă devine imediat formula pentru orbită circulară.
Energia mecanică totală a unui satelit aflat pe o orbită eliptică depinde de semiaxa mare \(a\), nu de excentricitatea orbitei.
Două orbite eliptice cu forme diferite, dar cu aceeași semiaxă mare, au aceeași energie mecanică totală pentru același satelit și același corp central.
De ce viteza se schimbă pe o orbită eliptică?
În orice punct al orbitei, energia mecanică poate fi scrisă sub forma:
Pentru aceeași orbită eliptică știm însă că:
Egalăm cele două expresii:
Împărțim relația la masa satelitului \(m\):
Mutăm termenul gravitațional în membrul drept:
Înmulțim cu \(2\):
Scoatem factor comun \(GM\):
sau:
Această relație leagă direct viteza satelitului de poziția lui pe orbită.
Pentru aceeași orbită, \(a\) rămâne constantă. Singura mărime care se schimbă pe măsură ce satelitul înaintează este \(r\).
Când \(r\) scade, termenul \(2/r\) crește, deci \(v\) crește. Când \(r\) crește, viteza scade.
De aceea satelitul se deplasează mai repede în regiunea apropiată de corpul central și mai încet în regiunea îndepărtată.
Schimbul dintre energia cinetică și energia potențială
Pe o orbită eliptică, energia mecanică totală rămâne constantă:
Când satelitul se apropie de corpul central, \(r\) scade.
Energia potențială devine mai negativă. Deoarece suma \(K+U\) trebuie să rămână aceeași, energia cinetică trebuie să crească.
Creșterea energiei cinetice înseamnă o creștere a vitezei.
La îndepărtare se produce procesul invers:
Energia nu dispare și nu apare din nimic. Ea trece continuu între componenta cinetică și cea potențială gravitațională.
Perioada orbitală și semiaxa mare
Pentru o orbită circulară, satelitul parcurge într-o perioadă distanța egală cu circumferința cercului:
Viteza poate fi scrisă:
Dar pentru orbita circulară am obținut și:
Ridicăm prima relație la pătrat:
Egalăm cele două expresii ale lui \(v^2\):
Înmulțind cu \(T^2r\):
Rezultă:
și:
Pentru o orbită eliptică, raza \(r\) este înlocuită de semiaxa mare \(a\):
Legătura dintre energie și perioada orbitală
Energia totală depinde de semiaxa mare:
Perioada depinde tot de semiaxa mare:
Prin urmare, pentru același corp central, o orbită cu semiaxa mare mai mare are atât o energie mecanică mai apropiată de zero, cât și o perioadă orbitală mai mare.
După extragerea rădăcinii pătrate obținem secunde, exact unitatea perioadei.
Cum schimbă o variație de viteză orbita?
Această situație este importantă pentru sateliții artificiali și navele spațiale. Să presupunem că motorul este pornit pentru un timp scurt într-un anumit punct al orbitei.
Chiar imediat după impuls, poziția satelitului nu s-a modificat semnificativ. Prin urmare, distanța \(r\) este aceeași, iar energia potențială gravitațională este, în acel moment, aceeași.
Ceea ce s-a modificat este viteza și, implicit, energia cinetică:
Energia totală devine:
Dar pentru noua orbită eliptică trebuie să fie valabil și:
Putem determina astfel semiaxa mare a noii orbite. Pornim de la:
Împărțim la \(m\):
Înmulțim cu \(2\):
Schimbând semnele:
Împărțim la \(GM\):
Așadar:
Odată cunoscută semiaxa mare, perioada noii orbite poate fi aflată imediat:
Dacă satelitul aflat inițial pe o orbită circulară își reduce viteza, energia cinetică scade.
Energia mecanică totală devine mai negativă, ceea ce corespunde unei valori mai mici a semiaxei mari \(a\).
Din relația lui Kepler rezultă apoi o perioadă orbitală mai mică.
De ce masa satelitului nu apare în viteza orbitală?
La început am avut:
Masa \(m\) se simplifică:
Aceasta înseamnă că, în modelul ideal, două obiecte cu mase diferite, aflate pe aceeași orbită circulară în jurul aceluiași corp central, trebuie să aibă aceeași viteză orbitală.
Masa satelitului influențează valorile energiilor \(K\), \(U\) și \(E\), deoarece toate sunt proporționale cu \(m\), dar nu influențează viteza necesară orbitei circulare.
Legătura cu căderea liberă
Acest rezultat este în acord cu ideea că accelerația gravitațională nu depinde de masa corpului care cade. Un satelit aflat pe orbită este, în esență, un corp aflat într-o cădere continuă în jurul corpului central.
Imaginea de ansamblu a energiei orbitale
Pentru o orbită circulară avem simultan:
Astfel:
Pe măsură ce raza crește:
Acesta este comportamentul prezentat și de graficul energiei în funcție de raza orbitală: energia cinetică rămâne pozitivă, în timp ce energia potențială și energia mecanică totală sunt negative pentru o orbită legată.
Ideea care leagă toate relațiile
Gravitația stabilește accelerația orbitală, iar condiția de mișcare orbitală stabilește viteza. Odată cunoscută viteza, putem determina energia cinetică. Împreună cu energia potențială gravitațională, aceasta ne oferă energia mecanică totală.
Pentru o orbită circulară:
Pentru o orbită eliptică:
Cele trei relații descriu aceeași orbită din perspective diferite: energia stabilește dimensiunea orbitei, poziția pe orbită determină viteza instantanee, iar semiaxa mare determină timpul necesar pentru efectuarea unei revoluții complete.