Optică geometrică / Lentile groase*

03

Lentile groase*

Formule și raționament matematic

Relații matematice și justificări.

Spațiu de lucru · lecția 10

Lentile groase*

Optică geometrică · nivel extins

De la două refracții la o singură putere echivalentă

O lentilă groasă nu poate fi redusă corect la un singur plan geometric: raza se refractă la prima suprafață, se propagă o distanță finită prin sticlă și se refractă din nou. În aproximația paraxială, întregul efect este descris riguros prin puterea echivalentă, distanța focală efectivă și două plane principale.

deducere matricială ABCD convenție de semne explicită verificări-limită calculator interactiv
Domeniul de valabilitate Formulele de mai jos sunt formule de ordinul întâi (optică gaussiană): razele fac unghiuri mici cu axa, punctele sunt apropiate de axă, suprafețele sunt sferice și coaxiale, materialul este omogen și izotrop, iar indicele de refracție este evaluat la o lungime de undă precizată. Aberațiile nu sunt incluse în acest model.

1Modelul fizic și convenția de semne

Considerăm o lentilă de indice n, aflată inițial în aer, limitată de două suprafețe sferice. Lumina se propagă de la stânga la dreapta. Vârfurile suprafețelor sunt V1 și V2, iar grosimea axială este d = V1V2.

Geometria și planele cardinale ale unei lentile groase biconvexe Axa optică, cele două suprafețe, vârfurile V1 și V2, planele principale H1 și H2, focarele F și F prim și raze paraxiale. axa optică F F′ V₁ V₂ H₁ H₂ d f f′
Schema este paraxială și conceptuală, nu la scară. EFL se măsoară de la planele principale, nu de la suprafețele lentilei.
SimbolSemnificațieUnitate SIConvenție
R1, R2razele algebrice de curburămpozitive dacă centrul de curbură este la dreapta vârfului suprafeței
dgrosimea axială V1V2md > 0
nindicele lentilei la lungimea de undă aleasă1n > 1 pentru sticla uzuală în aer
Φ1, Φ2puterile celor două suprafețem−1 = Dsemnul rezultă din R1, R2
Φputerea paraxială echivalentăm−1 = DΦ > 0: sistem convergent; Φ < 0: divergent
fdistanța focală efectivă în aer (EFL)mf = 1/Φ
Exemplu de semne. Pentru o lentilă biconvexă obișnuită, iluminată din stânga: R1 > 0 și R2 < 0. Pentru o suprafață plană folosim limita R → ∞, deci 1/R → 0.

2Deducerea matricială a puterii echivalente

Pentru o rază paraxială alegem vectorul redus r = (y, u)T, unde y este înălțimea față de axă, iar u = nθ. Unghiul θ este exprimat în radiani. Alegerea lui u, nu a lui θ, face matricele de refracție deosebit de clare.

2.1 Refracția pe o suprafață sferică

Linearizarea legii Snell–Descartes pentru unghiuri mici conduce la u2 = u1 − Φsy, unde puterea suprafeței este:

Φs = n2 − n1R (1)
S(Φs) = 10−Φs1 (2)

2.2 Propagarea prin lentilă

Într-un mediu omogen de indice n, pe distanța axială d, unghiul redus rămâne constant, iar înălțimea se modifică prin y2 = y1 + (d/n)u:

T(d,n) = 1d/n01 (3)

2.3 Produsul celor trei transformări

Raza întâlnește în ordine prima suprafață, interiorul lentilei și a doua suprafață; de aceea matricea sistemului, între V1 și V2, este M = S2TS1.

ABCD = 10−Φ21 1d/n01 10−Φ11 (4)
A = 1 − dnΦ1,  B = dn,  C = −Φ,  D = 1 − dnΦ2 (5)
Φ = Φ1 + Φ2 − dnΦ1Φ2 (6)

Ultimul termen este corecția de grosime. El dispare numai în limita d → 0. În aer, puterile suprafețelor sunt:

Φ1 = n − 1R1,    Φ2 = 1 − nR2 (7)

Înlocuind (7) în (6), obținem formula constructorului pentru lentila groasă în aer:

1f = Φ = (n − 1) [ 1R1 − 1R2 + (n − 1)dnR1R2 ] (8)
Verificare dimensionalăTermenii din paranteză au unitatea m−1; indicii sunt adimensionali, deci Φ este în dioptrii.
Limita de lentilă subțirePentru d → 0 se recuperează 1/f = (n−1)(1/R1−1/R2).
Conservarea invariantuluiDin (5) rezultă AD − BC = 1, așa cum trebuie pentru matricea redusă a unui sistem fără pierderi.

3Planele principale și distanțele focale

EFL nu se măsoară în general de la suprafețele fizice. Sistemul se factorizează într-o translație până la primul plan principal H1, o refracție echivalentă de putere Φ și o translație de la al doilea plan principal H2. Punem originea în V1 și orientăm axa spre dreapta.

Poziția lui H1

h1 = zH1 − zV1 = dn Φ2Φ (9)

h1 > 0 înseamnă că H1 se află la dreapta lui V1.

Poziția lui H2

h2 = zH2 − zV2 = −dn Φ1Φ (10)

h2 < 0 înseamnă că H2 se află la stânga lui V2.

Pentru o lentilă în aer, distanța focală efectivă este:

EFL = f = 1Φ (11)

Focarul-imagine F′ se găsește la distanța f de H2. Focarul-obiect F se găsește la distanța f spre stânga lui H1. Pentru o lentilă convergentă, distanțele mecanice pozitive până la focare sunt:

Distanța focală posterioară

BFL = zF′ − zV2 = f + h2 = AΦ (12)

Distanța focală anterioară

FFL = zV1 − zF = f − h1 = DΦ (13)
Extensie: medii diferite în stânga și în dreapta

Dacă mediul-obiect are indicele n0, lentila are indicele n, iar mediul-imagine are indicele n2, ecuația (6) rămâne valabilă, dar:

Φ1 = n − n0R1,   Φ2 = n2 − nR2
fobiect = n0Φ,    fimagine = n2Φ (14)

În acest caz distanțele focale din cele două spații nu mai sunt numeric egale, iar planele nodale nu coincid, în general, cu planele principale.

4Ecuația de conjugare și mărirea transversală

Odată determinate planele principale, problema imaginii are aceeași formă gaussiană precum la o lentilă subțire, însă distanțele trebuie măsurate de la planele corecte:

  • s este distanța pozitivă de la obiectul real la H1;
  • s′ este distanța pozitivă de la H2 la imaginea reală.
1s + 1s′ = 1f = Φ (15)
mT = y′y = − s′s (16)

Semnul minus arată că o imagine reală produsă dintr-un obiect real este răsturnată. Coordonata fizică a imaginii față de ultima suprafață este zim − zV2 = h2 + s′, nu pur și simplu s′.

Greșeala tipică. Dacă introduci în (15) distanțe măsurate de la V1 și V2, tratezi implicit lentila ca fiind subțire. La o lentilă groasă, această alegere nu este exactă nici măcar în optica paraxială.

5Exemplu numeric complet și verificat

Lentilă biconvexă simetrică în aer: n = 1,50, R1 = +50,0 mm, R2 = −50,0 mm și d = 10,0 mm. Obiectul se află la s = 150,0 mm în stânga lui H1.

  1. Conversie în SI. R1 = +0,0500 m, R2 = −0,0500 m, d = 0,0100 m.
  2. Puterile suprafețelor. Φ1 = (1,50−1)/(+0,0500) = +10,000 D și Φ2 = (1−1,50)/(−0,0500) = +10,000 D.
  3. Puterea echivalentă. Φ = 10 + 10 − (0,0100/1,50)·10·10 = 19,333 D.
  4. Distanța focală efectivă. EFL = 1/Φ = 0,051724 m = 51,724 mm.
  5. Planele principale. h1 = +3,448 mm și h2 = −3,448 mm. Ambele plane sunt în interiorul lentilei, simetric față de centru.
  6. Focarul posterior. BFL = f + h2 = 51,724 − 3,448 = 48,276 mm după V2.
  7. Poziția și mărirea imaginii. Din 1/s′ = 1/f − 1/s rezultă s′ = 78,947 mm față de H2 și mT = −78,947/150 = −0,526.
Rezultat fizic. Imaginea este reală, răsturnată și micșorată. Față de ultima suprafață, ea se formează la h2 + s′ = −3,448 + 78,947 = 75,499 mm spre dreapta.
Control independent. Aproximația de lentilă subțire ar da fsubțire = 50,000 mm. Diferența față de EFL = 51,724 mm nu este o eroare de calcul, ci efectul termenului de grosime.

6Calculator paraxial pentru o lentilă groasă în aer

Introdu datele în aceeași unitate de lungime (implicit mm). Pentru o suprafață plană scrie ∞, inf sau plan. Rezultatele de putere sunt convertite automat în dioptrii.

adimensional, n > 1
d ≥ 0
biconvexă: R₁ pozitiv
biconvexă: R₂ negativ
față de H₁; opțional

Rezultate

Φ₁—
Φ₂—
Puterea Φ—
EFL—
h₁ = V₁H₁—
h₂ = V₂H₂—
FFL—
BFL—
s′ față de H₂—
Mărirea m—
Imagine față de V₂—
Natura sistemului—

7Cazuri-limită și ceea ce modelul nu poate prezice

Lentilă plan-convexă sau plan-concavă

Dacă o rază de curbură tinde la infinit, puterea suprafeței respective este zero. Una dintre planele principale devine tangentă la suprafața curbată.

Sistem afocal

Dacă Φ = 0, atunci EFL este infinită. Formulele (9)–(13), care împart la Φ, nu trebuie evaluate: sistemul nu focalizează un fascicul paralel la o distanță finită.

Dispersie cromatică

Indicele este de fapt n(λ). Prin urmare Φ, EFL și pozițiile planelor principale depind de lungimea de undă; o singură valoare a lui n descrie o singură linie spectrală.

Aberații și raze marginale

Modelul gaussian nu furnizează aberația sferică, coma, astigmatismul, curbura câmpului sau distorsiunea. Pentru deschideri mari este necesar ray tracing cu legea Snell exactă.

Când este acceptabilă aproximația de lentilă subțire?

Nu există un prag universal exprimat numai prin d/f. O verificare cantitativă bună este să compari corecția de grosime cu suma puterilor suprafețelor:

εg = |(d/n)Φ1Φ2||Φ1 + Φ2| ≪ 1 (17)

Chiar dacă puterea este aproximată suficient de bine, măsurarea distanțelor de la vârfuri în locul planelor principale poate rămâne inacceptabilă într-un montaj de precizie.

8Referințe științifice și tehnice verificate

Deducerea a fost confruntată cu tratamentul matricial universitar și cu definițiile metrologice folosite în proiectarea optică. Notația și demonstrația în limba română sunt adaptate pentru Phyastro.

  1. MIT OpenCourseWare — 2.71 Optics, Lecture 7: thick lens and principal planes — utilizarea planelor principale și a EFL pentru construcția imaginilor.
  2. MIT OpenCourseWare — 2.71 Optics, Problem Set 3 Solutions — matricea unei lentile groase, EFL, BFL și poziția planelor principale.
  3. Edmund Optics — Understanding Optical Lens Geometries — definițiile EFL, BFL, razelor de curbură și planelor principale.
  4. Edmund Optics — Geometrical Optics 101: Paraxial Ray Tracing — ray tracing paraxial și determinarea EFL.
  5. H. H. Arsenault & B. Macukow, JOSA 73, 1350–1359 (1983) — factorizarea matricei de transfer a sistemelor optice simetrice.
  6. SPIE Field Guide to Geometrical Optics — sample chapters — optică paraxială, lentile groase și deplasarea planelor principale.

Acces verificat la 1 septembrie 2026. Formulele presupun suprafețe sferice centrate și regim paraxial.