De la două refracții la o singură putere echivalentă
O lentilă groasă nu poate fi redusă corect la un singur plan geometric: raza se refractă la prima suprafață, se propagă o distanță finită prin sticlă și se refractă din nou. În aproximația paraxială, întregul efect este descris riguros prin puterea echivalentă, distanța focală efectivă și două plane principale.
1Modelul fizic și convenția de semne
Considerăm o lentilă de indice n, aflată inițial în aer, limitată de două suprafețe sferice. Lumina se propagă de la stânga la dreapta. Vârfurile suprafețelor sunt V1 și V2, iar grosimea axială este d = V1V2.
| Simbol | Semnificație | Unitate SI | Convenție |
|---|---|---|---|
| R1, R2 | razele algebrice de curbură | m | pozitive dacă centrul de curbură este la dreapta vârfului suprafeței |
| d | grosimea axială V1V2 | m | d > 0 |
| n | indicele lentilei la lungimea de undă aleasă | 1 | n > 1 pentru sticla uzuală în aer |
| Φ1, Φ2 | puterile celor două suprafețe | m−1 = D | semnul rezultă din R1, R2 |
| Φ | puterea paraxială echivalentă | m−1 = D | Φ > 0: sistem convergent; Φ < 0: divergent |
| f | distanța focală efectivă în aer (EFL) | m | f = 1/Φ |
2Deducerea matricială a puterii echivalente
Pentru o rază paraxială alegem vectorul redus r = (y, u)T, unde y este înălțimea față de axă, iar u = nθ. Unghiul θ este exprimat în radiani. Alegerea lui u, nu a lui θ, face matricele de refracție deosebit de clare.
2.1 Refracția pe o suprafață sferică
Linearizarea legii Snell–Descartes pentru unghiuri mici conduce la u2 = u1 − Φsy, unde puterea suprafeței este:
2.2 Propagarea prin lentilă
Într-un mediu omogen de indice n, pe distanța axială d, unghiul redus rămâne constant, iar înălțimea se modifică prin y2 = y1 + (d/n)u:
2.3 Produsul celor trei transformări
Raza întâlnește în ordine prima suprafață, interiorul lentilei și a doua suprafață; de aceea matricea sistemului, între V1 și V2, este M = S2TS1.
Ultimul termen este corecția de grosime. El dispare numai în limita d → 0. În aer, puterile suprafețelor sunt:
Înlocuind (7) în (6), obținem formula constructorului pentru lentila groasă în aer:
3Planele principale și distanțele focale
EFL nu se măsoară în general de la suprafețele fizice. Sistemul se factorizează într-o translație până la primul plan principal H1, o refracție echivalentă de putere Φ și o translație de la al doilea plan principal H2. Punem originea în V1 și orientăm axa spre dreapta.
Poziția lui H1
h1 > 0 înseamnă că H1 se află la dreapta lui V1.
Poziția lui H2
h2 < 0 înseamnă că H2 se află la stânga lui V2.
Pentru o lentilă în aer, distanța focală efectivă este:
Focarul-imagine F′ se găsește la distanța f de H2. Focarul-obiect F se găsește la distanța f spre stânga lui H1. Pentru o lentilă convergentă, distanțele mecanice pozitive până la focare sunt:
Distanța focală posterioară
Distanța focală anterioară
Extensie: medii diferite în stânga și în dreapta
Dacă mediul-obiect are indicele n0, lentila are indicele n, iar mediul-imagine are indicele n2, ecuația (6) rămâne valabilă, dar:
În acest caz distanțele focale din cele două spații nu mai sunt numeric egale, iar planele nodale nu coincid, în general, cu planele principale.
4Ecuația de conjugare și mărirea transversală
Odată determinate planele principale, problema imaginii are aceeași formă gaussiană precum la o lentilă subțire, însă distanțele trebuie măsurate de la planele corecte:
- s este distanța pozitivă de la obiectul real la H1;
- s′ este distanța pozitivă de la H2 la imaginea reală.
Semnul minus arată că o imagine reală produsă dintr-un obiect real este răsturnată. Coordonata fizică a imaginii față de ultima suprafață este zim − zV2 = h2 + s′, nu pur și simplu s′.
5Exemplu numeric complet și verificat
Lentilă biconvexă simetrică în aer: n = 1,50, R1 = +50,0 mm, R2 = −50,0 mm și d = 10,0 mm. Obiectul se află la s = 150,0 mm în stânga lui H1.
- Conversie în SI. R1 = +0,0500 m, R2 = −0,0500 m, d = 0,0100 m.
- Puterile suprafețelor. Φ1 = (1,50−1)/(+0,0500) = +10,000 D și Φ2 = (1−1,50)/(−0,0500) = +10,000 D.
- Puterea echivalentă. Φ = 10 + 10 − (0,0100/1,50)·10·10 = 19,333 D.
- Distanța focală efectivă. EFL = 1/Φ = 0,051724 m = 51,724 mm.
- Planele principale. h1 = +3,448 mm și h2 = −3,448 mm. Ambele plane sunt în interiorul lentilei, simetric față de centru.
- Focarul posterior. BFL = f + h2 = 51,724 − 3,448 = 48,276 mm după V2.
- Poziția și mărirea imaginii. Din 1/s′ = 1/f − 1/s rezultă s′ = 78,947 mm față de H2 și mT = −78,947/150 = −0,526.
6Calculator paraxial pentru o lentilă groasă în aer
Introdu datele în aceeași unitate de lungime (implicit mm). Pentru o suprafață plană scrie ∞, inf sau plan. Rezultatele de putere sunt convertite automat în dioptrii.
Rezultate
7Cazuri-limită și ceea ce modelul nu poate prezice
Lentilă plan-convexă sau plan-concavă
Dacă o rază de curbură tinde la infinit, puterea suprafeței respective este zero. Una dintre planele principale devine tangentă la suprafața curbată.
Sistem afocal
Dacă Φ = 0, atunci EFL este infinită. Formulele (9)–(13), care împart la Φ, nu trebuie evaluate: sistemul nu focalizează un fascicul paralel la o distanță finită.
Dispersie cromatică
Indicele este de fapt n(λ). Prin urmare Φ, EFL și pozițiile planelor principale depind de lungimea de undă; o singură valoare a lui n descrie o singură linie spectrală.
Aberații și raze marginale
Modelul gaussian nu furnizează aberația sferică, coma, astigmatismul, curbura câmpului sau distorsiunea. Pentru deschideri mari este necesar ray tracing cu legea Snell exactă.
Când este acceptabilă aproximația de lentilă subțire?
Nu există un prag universal exprimat numai prin d/f. O verificare cantitativă bună este să compari corecția de grosime cu suma puterilor suprafețelor:
Chiar dacă puterea este aproximată suficient de bine, măsurarea distanțelor de la vârfuri în locul planelor principale poate rămâne inacceptabilă într-un montaj de precizie.
8Referințe științifice și tehnice verificate
Deducerea a fost confruntată cu tratamentul matricial universitar și cu definițiile metrologice folosite în proiectarea optică. Notația și demonstrația în limba română sunt adaptate pentru Phyastro.
- MIT OpenCourseWare — 2.71 Optics, Lecture 7: thick lens and principal planes — utilizarea planelor principale și a EFL pentru construcția imaginilor.
- MIT OpenCourseWare — 2.71 Optics, Problem Set 3 Solutions — matricea unei lentile groase, EFL, BFL și poziția planelor principale.
- Edmund Optics — Understanding Optical Lens Geometries — definițiile EFL, BFL, razelor de curbură și planelor principale.
- Edmund Optics — Geometrical Optics 101: Paraxial Ray Tracing — ray tracing paraxial și determinarea EFL.
- H. H. Arsenault & B. Macukow, JOSA 73, 1350–1359 (1983) — factorizarea matricei de transfer a sistemelor optice simetrice.
- SPIE Field Guide to Geometrical Optics — sample chapters — optică paraxială, lentile groase și deplasarea planelor principale.
Acces verificat la 1 septembrie 2026. Formulele presupun suprafețe sferice centrate și regim paraxial.