Un experiment, două repere
Un laborator se deplasează uniform față de o stație. Aceleași impulsuri de lumină sunt descrise din ambele repere, cu rigle și ceasuri proprii fiecăruia.
- Viteza luminii în S
- 1,000 c
- Recepția B minus recepția A
- Lungimea A–B în S
Se pregătește experimentul.
Aceleași evenimente, timpi diferiți
Timpi calculați pentru întregul experiment. Ultima coloană arată ce s-a produs până la momentul afișat.
Diagrama spațiu–timp
Ce se vede în experiment
Sursa se află la mijloc între A și B și emite două impulsuri în același eveniment. În laborator, detectoarele sunt în repaus, distanțele sunt egale, iar impulsurile ajung simultan. În reperul stației, unul dintre detectoare se apropie de impulsul care vine spre el, iar celălalt se îndepărtează. Recepțiile au loc la momente diferite, deși ambele impulsuri au viteza c.
Ceasurile A și B au fost sincronizate în laborator. În S′, ele arată același timp la același moment. În S, indicațiile lor diferă chiar înainte de recepție. La fiecare recepție, ceasul detectorului indică totuși aceeași valoare ca celălalt ceas la propria recepție. Aceeași indicație pe două ceasuri îndepărtate nu înseamnă simultaneitate în orice reper.
Lungimea A–B din panou este distanța dintre pozițiile celor două capete măsurate simultan în reperul ales. În S ea este mai mică decât lungimea proprie din S′. Nu este o comprimare mecanică a laboratorului și nici un efect al perspectivei.
Un tic este un drum complet: plecare de la oglinda de jos, reflexie sus și revenire jos. În laborator, lumina se deplasează vertical. Pentru stație, oglinzile avansează în timpul propagării, astfel că lumina urmează două segmente oblice. Distanța dintre oglinzi, perpendiculară pe mișcare, rămâne aceeași; traseul luminii este însă mai lung.
Viteza luminii rămâne c și pe traseul oblic. Un drum mai lung cere un interval mai mare în S. Intervalul măsurat între plecare și revenire de ceasul aflat la oglinda de jos este timpul propriu; cele două evenimente se petrec în același loc în S′. Reflexia de sus nu este un tic suplimentar comunicat instantaneu înapoi.
Graficul compară indicația ceasului mobil cu timpul coordonat al stației. Aceasta nu face din S un reper privilegiat: dacă am urmări un ceas al stației din S′, acesta ar fi ceasul mobil. Comparațiile implică perechi diferite de evenimente simultane.
Din sursă pleacă două impulsuri de lumină și un corp material idealizat. Viteza corpului este stabilită în laborator și poate avea oricare dintre cele două sensuri. În stație se obține o altă viteză, dar nu prin simpla adunare a vitezelor atunci când acestea sunt comparabile cu c.
La viteza laboratorului de 0,60 c și viteza corpului de 0,60 c în același sens, stația măsoară aproximativ 0,882 c, nu 1,20 c. Pentru lumină, rezultatul este tot c. În toate setările permise, corpul rămâne sub această limită. Dacă schimbi sensul lansării, corpul poate merge spre stânga în S′ și spre dreapta în S.
Distanța dintre două impulsuri opuse crește cu 2c într-un singur reper. Această rată de separare nu este viteza unui semnal și nu este viteza unui impuls „în reperul celuilalt”: nu există reper inerțial de repaus al luminii.
Niciun laborator inerțial nu are un statut special. Când păstrezi reperul S′ și modifici viteza față de stație, experimentul intern se desfășoară după aceleași legi. Aceasta ilustrează principiul relativității. Constanța vitezei luminii în vid este al doilea postulat; diferențele de timp, simultaneitate și lungime sunt consecințe ale aplicării lor împreună.
A vedea nu înseamnă a măsura direct momentul producerii. O cameră primește lumina cu întârziere. Aici sunt reprezentate poziții și momente atribuite prin măsurători locale și ceasuri sincronizate în fiecare reper, nu imagini optice. Simularea ilustrează predicțiile teoriei, nu ține locul verificării lor experimentale.
Modelul fizic și unitățile
S este reperul stației, S′ este reperul laboratorului. Originile coincid la emisie, când ceasurile din origini indică zero. Sensul pozitiv al axei este spre dreapta. Litera c reprezintă exact 299 792 458 m/s; în afișaj folosim metri și nanosecunde, o nanosecundă fiind a miliarda parte dintr-o secundă.
Mișcarea este rectilinie și uniformă, lumina se propagă în vid, iar oglinzile și detectoarele sunt ideale. Gravitația și reculul sursei sunt neglijate. Modificarea vitezei pregătește un alt experiment inerțial; nu simulează accelerarea laboratorului.
Pentru corpul lansat paralel cu mișcarea laboratorului, vitezele se compun astfel:
Pozițiile sunt calculate analitic, inclusiv la reflexie și la recepție. Grila scenei este fixă în reperul afișat; cadrul se ajustează numai când schimbi parametrii sau reperul. În diagrama spațiu–timp, axa verticală este ct, exprimată tot în metri, cu aceeași scară geometrică precum axa x. Pentru ceasul cu lumină este afișat în schimb un grafic al indicațiilor ceasurilor.
Schimbarea reperului păstrează evenimentul selectat prin butoane. În celelalte momente păstrează indicația ceasului din centrul laboratorului, nu o presupusă simultaneitate universală. Indicațiile negative ale unui ceas îndepărtat provin din alegerea originii timpului și din sincronizare.
Redarea este încetinită; opțiunile 0,5×, 1× și 2× schimbă doar ritmul animației. Mărimea simbolurilor pentru sursă, impulsuri și detectoare este mărită pentru lizibilitate. Diagrama și tabelul includ și evenimente viitoare calculate, marcate distinct de cele deja produse.
Pentru aprofundare: ceasul cu lumină, sincronizarea ceasurilor și compunerea relativistă a vitezelor.