Fizică · Relativitate · Lecția 03
Considerăm un ceas aflat într-o navă care trece pe lângă un laborator. Pentru pasager, ceasul funcționează normal. Când comparăm măsurătorile, intervalul dintre două indicații ale lui poate fi însă mai mare în laborator decât în navă.
Factorul Lorentz ne spune cât de mare este această diferență. Îl notăm cu γ, litera grecească „gama”. Același număr apare și în măsurarea lungimilor și în energia unui corp aflat în mișcare.
Prin „laborator” și „navă” înțelegem două repere: două sisteme din care măsurăm poziții și momente. În exemplele de început ele se mișcă unul față de celălalt în linie dreaptă, cu viteză constantă. Niciunul nu este în „repaus absolut”.
Un număr care depinde de viteză
Mai întâi comparăm viteza corpului cu viteza luminii. Raportul β = v/c se numește viteza redusă. Dacă v = 0,8c, atunci β = 0,8: corpul are 80% din viteza luminii.
β = v/c · 0 ≤ v < c · γ ≥ 1
Aici v este modulul vitezei față de reperul ales. Lumina se propagă în vid cu c = 299 792 458 m/s, exact în SI; în calcule școlare folosim adesea c ≈ 3 · 10⁸ m/s. Definiția SI.
β și γ nu au unitate: în v/c împărțim două viteze exprimate în aceleași unități. Dacă păstrăm v și c în formulă, sub radical apare 1 − v²/c².
La v = 0 avem γ = 1. Când viteza crește, β² crește, numitorul se micșorează, iar γ crește. Creșterea nu este proporțională cu viteza: aproape de c, o schimbare mică a vitezei poate produce o schimbare mare a lui γ.
Schimbă viteza și urmărește graficul
Alege o viteză și urmărește punctul de pe curbă. Comparăm un ceas fix în navă și, separat, o bară paralelă cu mișcarea, lungă de 10 m în propriul reper.
Intervalul atribuit de laborator aceleiași perechi de indicații ale ceasului: Δt = γ · 1 s.
Lungimea măsurată în laborator, cu pozițiile capetelor înregistrate simultan: L = 10 m / γ.
La 60% din c, γ este 1,25. Intervalul din laborator este cu 25% mai mare decât timpul propriu.
Valorile sunt rotunjite la cel mult trei zecimale; γ afișat ca 1 poate ascunde o diferență foarte mică. Fiecare setare reprezintă o altă mișcare uniformă. Glisorul nu simulează accelerarea navei, iar valorile nu reprezintă imaginea primită printr-un telescop.
Curba arată de ce γ rămâne apropiat de 1 la viteze mici și crește mult lângă c. Cele două comparații de dedesubt arată și ceva esențial: intervalul de timp se înmulțește cu γ, dar lungimea se împarte la γ. Nu toate mărimile se modifică în același fel.
Ce înseamnă fizic γ = 1,25
1. Pentru un ceas: timpul propriu și timpul laboratorului
Alegem două indicații ale aceluiași ceas fix în navă. Intervalul citit direct pe el se numește timp propriu și se notează Δτ, „delta tau”. În laborator, intervalul dintre aceste evenimente este:
La 0,6c, o secundă pe ceasul navei corespunde unui interval de 1,25 s în laborator. Invers, pentru 1 s de timp al laboratorului, ceasul navei acumulează 0,8 s. Pasagerul nu simte că propriile secunde sunt defecte sau mai lente.
Condiția este importantă: cele două evenimente au loc în același punct în reperul ceasului. Pentru două evenimente arbitrare nu putem aplica automat această formulă. OpenStax — dilatarea timpului.
2. Pentru o lungime: contează direcția și simultaneitatea
Lungimea proprie L₀ este măsurată în reperul în care bara stă pe loc. Dacă bara este paralelă cu mișcarea, laboratorul îi atribuie lungimea:
Pentru L₀ = 10 m și γ = 1,25, rezultă L = 8 m. În laborator, pozițiile celor două capete trebuie înregistrate la același moment. Dimensiunile perpendiculare pe mișcare nu se contractă în această comparație.
Aceasta este o măsurare a lungimii, nu o deformare prin strivire și nici o descriere directă a unei fotografii. OpenStax — contracția lungimii.
3. Pentru energie: masa proprie rămâne aceeași
Un corp cu masa proprie m are energia de repaus E₀ = mc². Dacă se deplasează cu viteza v față de laborator, energia sa totală este:
K = (γ − 1)mc²
La γ = 1,25, energia totală este 1,25E₀, iar energia cinetică este 0,25E₀. Masa proprie m nu a crescut. În unele cărți apare „masa relativistă”, definită ca γm. Pentru a evita confuziile, aici păstrăm masa proprie și descriem separat energia și impulsul.
OpenStax — energia relativistă; CERN Accelerator School — masa invariantă și energia.
De ce apare același factor în măsurarea timpului
Folosim un ceas alcătuit din două oglinzi și un impuls luminos care circulă între ele. Oglinzile sunt așezate una deasupra celeilalte, perpendicular pe mișcarea navei. Un „tic” complet este drumul dus și întors al luminii.
- În navă, lumina merge vertical între oglinzi.
- În laborator, oglinzile se deplasează între timp. Lumina urmează două segmente oblice, iar drumul ei este mai lung.
- Viteza luminii este c în ambele repere. Un drum mai lung la aceeași viteză cere un interval mai mare.
Aplicând teorema lui Pitagora triunghiului format de deplasarea navei, distanța dintre oglinzi și traseul luminii, obținem tocmai Δt = γΔτ. Radicalul din γ are astfel o explicație geometrică. Ceasul luminos în lecțiile lui Feynman.
Schimbarea reperului nu „strică” obiectul și nu curbează spațiul-timpul. Comparăm descompuneri diferite în spațiu și timp ale acelorași evenimente. Relativitatea restrânsă descrie aceste relații într-un spațiu-timp fără curbură gravitațională.
Cât de repede crește γ
| v/c | γ | L / L₀ |
|---|---|---|
| 0 | 1 | 1 |
| 0,1 | 1,005 | 0,995 |
| 0,6 | 1,250 | 0,800 |
| 0,8 | 1,667 | 0,600 |
| 0,98 | 5,025 | 0,199 |
| 0,99 | 7,089 | 0,141 |
| 0,9999 | 70,712 | 0,014 |
La 10% din c, γ depășește 1 cu numai aproximativ 0,5%. La 98% din c, un interval propriu de o secundă corespunde deja unui interval de aproximativ 5,025 s în laborator.
La viteze obișnuite efectul este mic, nu inexistent
La 108 km/h, adică 30 m/s, raportul v/c este aproximativ 10⁻⁷. Rezultă γ − 1 ≈ 5 · 10⁻¹⁵. De aceea nu observăm diferența cu un ceas obișnuit. Nu există însă o viteză precisă la care relativitatea „pornește”.
În 2010, cercetători de la NIST au măsurat dilatarea timpului asociată mișcării unui ion dintr-un ceas optic, la viteze de ordinul a 10 m/s. Nu au plimbat un ceas de mână: au folosit precizia unor tranziții atomice. Chou și colaboratorii, „Optical Clocks and Relativity”, Science.
Aproape de c: o limită, nu o valoare pe care o atingem
Când v se apropie de c prin valori mai mici, γ crește fără limită. Pentru un corp cu masă proprie nenulă, și energia necesară crește fără limită. O energie finită nu îl poate accelera până la c.
Nu spunem că „toate efectele devin infinite”: de exemplu, L₀/γ tinde spre zero, nu spre infinit. Pentru fiecare viteză strict mai mică decât c, γ rămâne finit. La v = c formula nu este definită și nu există un reper inerțial în care un foton să stea pe loc.
Unde întâlnim factorul Lorentz în experimente
Particule care ajung mai departe înainte să se dezintegreze
Muonii sunt particule instabile. Durata lor medie de viață în repaus este de aproximativ 2,2 μs. Pentru un fascicul cu v = 0,98c, calculul dă o durată medie în laborator de aproximativ 11,1 μs. Nu fiecare muon trăiește exact atât; dezintegrarea este aleatoare.
Un experiment cu muoni aflați pe orbite circulare la CERN a testat dilatarea timpului la γ = 29,33. Aici apar și accelerații, deoarece direcția vitezei se schimbă. Bailey și colaboratorii, Nature, 1977.
Energie foarte mare, viteză încă sub c
Pentru energia de proiectare de 7 TeV pe proton a LHC, γ este de aproximativ 7 460. Aceasta este o valoare asociată unei energii precizate, nu o constantă a tuturor protonilor din accelerator. Masa proprie a protonului rămâne aceeași; cresc energia și impulsul său. Documentație CERN — parametrii fasciculului LHC.
Dar dacă obiectul accelerează?
Factorul γ se poate calcula și din viteza instantanee față de un reper inerțial. Dacă viteza se modifică, se modifică și γ. Pe intervale suficient de mici, timpul propriu acumulat este timpul laboratorului împărțit la γ; pentru întregul drum trebuie adunate aceste contribuții.
Prin urmare, relativitatea restrânsă nu exclude mișcarea accelerată. Ceea ce nu putem face este să folosim automat un singur γ pentru o călătorie cu viteză variabilă. Gravitația necesită o analiză separată.
Un calcul scurt și câteva verificări bune
Pentru v = 0,8c, nu trebuie să înlocuiești viteza luminii în metri pe secundă. Raportul este deja cunoscut:
- β = 0,8.
- β² = 0,64, deci 1 − β² = 0,36.
- √0,36 = 0,6.
- γ = 1/0,6 = 5/3 ≈ 1,667.
Verifică întotdeauna:
- γ ≥ 1. Un rezultat de 0,6 poate fi 1/γ, nu γ.
- Sub radical este minus și raportul este la pătrat: 1 − (v/c)².
- Vitezele au aceleași unități. Transformă mai întâi km/h în m/s, dacă folosești c în m/s.
- Ai precizat reperul și măsurarea. Pentru timp, identifică ceasul care dă timpul propriu; pentru lungime, reperul în care capetele sunt măsurate simultan.
γ nu este o forță și nu produce singur o deformare. Este un număr care apare când comparăm măsurători între repere: aproape de 1 la viteze mici, mult mai mare lângă c. Sensul lui devine clar numai după ce spunem ce măsurăm și din ce reper.