Transformările Lorentz
Două persoane pot observa același eveniment și îi pot atribui coordonate diferite de spațiu și de timp — fără ca vreuna dintre ele să greșească.
Dificultatea apare în felul în care măsurăm timpul.
Mecanica clasică presupune un timp universal: două evenimente simultane pentru un observator ar trebui să fie simultane pentru toți. Electromagnetismul și constanța vitezei luminii obligă însă la o descriere diferită.
În mecanica lui Galileo și Newton este natural să considerăm că spațiul și timpul sunt două lucruri complet separate. Dacă un tren se deplasează față de un peron, pozițiile obiectelor se schimbă de la un reper la altul, dar timpul ar trebui să fie același: t' = t.
Această idee devine problematică atunci când introducem lumina. Ecuațiile electromagnetismului indică o viteză caracteristică, iar relativitatea restrânsă pornește de la faptul că un observator inerțial măsoară aceeași viteză a luminii în vid indiferent de mișcarea sursei sau a observatorului.
Consecința profundă este că schimbarea reperului nu poate modifica numai coordonata spațială. Trebuie modificată și coordonata temporală. Spațiul și timpul încep să apară ca părți ale aceleiași structuri fizice.
Transformările Lorentz nu schimbă ceea ce s-a întâmplat. Ele schimbă coordonatele pe care observatori diferiți le atribuie aceluiași eveniment.
În relativitate este important să separi obiectul fizic observat de numerele folosite pentru a-i indica poziția și momentul producerii.
Două fulgere. Un tren. Două definiții ale simultaneității.
Acesta este unul dintre cele mai utile moduri de a înțelege de ce transformarea timpului conține și poziția x.
Presupunem că fulgerele A și B sunt simultane în reperul peronului. Pentru tren, cele două evenimente sunt separate în spațiu, iar transformarea Lorentz atribuie acestora coordonate temporale diferite. Cu cât viteza relativă crește, cu atât diferența devine mai mare.
Ce trebuie abandonat din imaginea clasică?
Nu mecanica clasică în întregime. La viteze mici, transformările Lorentz se reduc practic la cele galileene. Diferența apare atunci când v devine o fracție semnificativă din c.
Transformarea Galilei
Presupune un timp universal, independent de reper. Dacă S' se deplasează cu viteza v pe direcția x:
t′ = t
Pentru fenomene obișnuite, unde v este mult mai mică decât c, această aproximație este extraordinar de bună.
Transformarea Lorentz
Poziția și timpul nu se mai transformă separat. Ele sunt combinate astfel încât lumina să aibă viteza c în ambele repere inerțiale.
t′ = γ(t − vx/c²)
Tocmai termenul vx/c² face ca două evenimente simultane într-un reper să nu fie obligatoriu simultane în altul.
Ce se schimbă și ce rămâne comun tuturor?
Relativitatea nu înseamnă că „totul este relativ”. Unele cantități depind de observator, în timp ce altele sunt invariante.
Coordonata spațială
Observatorii aflați în mișcare relativă atribuie în general poziții diferite aceluiași eveniment.
Coordonata temporală
Nu există un singur timp universal cu care să fie etichetate evenimentele din toate reperele inerțiale.
Simultaneitatea
Pentru evenimente separate în spațiu, verdictul „au avut loc în același timp” poate depinde de reper.
Vitezele
Ele nu se mai adună pur și simplu prin u + v. Legea relativistă de compunere păstrează c ca viteză-limită.
Dar geometria spațiu-timpului păstrează o cantitate fundamentală.
Reperele inerțiale pot avea valori diferite pentru Δx și Δt, dar calculează același interval spațiu-timp.
Pentru două evenimente legate printr-o rază de lumină, intervalul este nul: Δs² = 0.
Evenimentele care pot fi legate cauzal nu își inversează arbitrar ordinea prin simpla schimbare a reperului inerțial.
Patru fenomene care par diferite, dar au aceeași origine.
Relativitatea simultaneității
Două evenimente separate în spațiu și simultane într-un reper nu sunt în general simultane într-un reper care se deplasează față de primul.
Dilatarea timpului
Între două evenimente care au loc în același loc al unui ceas, timpul propriu al acelui ceas este mai mic decât intervalul de timp atribuit de un reper în care ceasul se deplasează.
Contracția lungimilor
Lungimea unui obiect aflat în mișcare trebuie măsurată prin pozițiile simultane ale capetelor sale. Deoarece simultaneitatea depinde de reper, și rezultatul măsurării lungimii depinde de reper.
Compunerea relativistă a vitezelor
Dacă un obiect se deplasează într-un sistem deja aflat în mișcare, vitezele nu se adună după regula clasică la viteze relativiste. Rezultatul rămâne compatibil cu limita c.
Transformarea Lorentz seamănă mai mult cu o rotație decât cu o deformare.
Două sisteme de axe, același spațiu-timp.
Într-o diagramă Minkowski, un observator S folosește axele x și ct. Un observator S' aflat în mișcare folosește alte axe x' și ct'.
Ele nu sunt rotite în sensul geometriei euclidiene obișnuite, ci printr-o transformare hiperbolică specifică geometriei spațiu-timpului.
Conurile de lumină rămân aceleași. Tocmai aceasta exprimă geometric faptul că lumina are aceeași viteză c în repere inerțiale diferite.
Relativitatea a fost testată în laborator, în atmosferă și în acceleratoare.
Transformările Lorentz nu sunt o convenție matematică aleasă pentru eleganță. Predicțiile lor sunt confruntate cu experimente de mai bine de un secol.
Michelson–Morley
Experimentul interferometric nu a detectat variația vitezei luminii așteptată de la deplasarea Pământului printr-un eter luminifer.
interferometrieKennedy–Thorndike
Un interferometru cu brațe inegale a testat dependența fenomenelor optice de viteza laboratorului și a oferit un test complementar relației Lorentz–Einstein.
invarianta LorentzIves–Stilwell
Spectroscopia ionilor aflați în mișcare a pus în evidență efectul Doppler transversal asociat dilatării relativiste a timpului.
spectroscopieMuonii atmosferici
Rossi–Hall, iar ulterior Frisch–Smith, au observat supraviețuirea unui număr de muoni compatibil cu dilatarea relativistă a timpului.
particule cosmiceCERN Muon Storage Ring
Muoni cu γ ≈ 29,33 au avut durate de viață măsurate în acord cu predicția relativistă, oferind un test de mare precizie al dilatării timpului.
acceleratorIoni, cavități și ceasuri moderne
Spectroscopia ionilor rapizi și rezonatoarele optice moderne au testat atât dilatarea timpului, cât și izotropia propagării luminii la precizii mult peste experimentele istorice.
metrologie de precizieTestele nu s-au oprit în secolul XX.
Experimentele moderne caută chiar deviații extrem de mici de la simetria Lorentz. Rezonatoare optice și cu microunde, ceasuri atomice, spectroscopie de înaltă precizie și observații astrofizice sunt folosite pentru a restrânge eventuale încălcări ale invarianței Lorentz. Până în prezent, testele de precizie relevante sunt compatibile cu simetria Lorentz în limitele lor experimentale.
De ce lumea de zi cu zi pare perfect newtoniană?
Pentru că viteza luminii este enormă.
Factorul Lorentz diferă semnificativ de 1 doar atunci când viteza devine o fracție apreciabilă din viteza luminii.
c ≈ 3×10⁸ m/s aproximarea uzuală a vitezei luminii în vidCe nu spun transformările Lorentz.
Nu. Efectele relativiste apar în rezultatele măsurătorilor fizice și în evoluția efectivă a ceasurilor și particulelor, nu doar în aspectul vizual al obiectelor.
Nu. Reperele inerțiale sunt echivalente pentru formularea legilor fizicii. Diferența provine din geometria spațiu-timpului, nu dintr-un defect al instrumentelor.
Nu. Evenimentele care pot fi legate cauzal păstrează structura cauzală. Relativitatea simultaneității privește în mod esențial evenimente separate spațial.
Mecanica newtoniană este limita de viteză mică a descrierii relativiste. Pentru fenomene cotidiene, diferențele sunt atât de mici încât mecanica clasică rămâne instrumentul potrivit.
Ai separat deja evenimentul de coordonatele sale?
Nu calcula. Gândește fizic.
Două fulgere sunt simultane pentru observatorul de pe peron. Trebuie să fie simultane și pentru observatorul din tren?
Un fascicul de lumină are viteza c în reperul S. Ce viteză măsoară un alt observator inerțial S′?
La viteze foarte mici în comparație cu c, transformările Lorentz contrazic mecanica clasică?
Transformările Lorentz ne spun cum se schimbă descrierea, nu realitatea.
Observatorii inerțiali pot folosi coordonate diferite pentru poziție, timp, lungime sau simultaneitate. Totuși, legile fizicii, viteza luminii și structura invariantă a spațiu-timpului îi conduc la aceeași realitate fizică.