Dacă o navă se mișcă deja foarte repede, mai putem aduna vitezele?
Controlează viteza navei și viteza sondei lansate din ea. Simulatorul urmărește același eveniment din două sisteme inerțiale și compară direct regula clasică a lui Galilei cu transformarea relativistă a vitezelor. Valorile numerice sunt calculate exact pentru mișcare coliniară; desenul este scalat numai pentru vizualizare.
Laborator relativist
S este sistemul observatorului exterior. S′ este sistemul solidar cu nava. Nava are viteza V față de S, iar sonda are viteza u′ față de navă.
Galilei versus Einstein
Păstrăm V fixă și modificăm u′ de la −c la +c. Linia verde reprezintă transformarea Lorentz.
Ce calculează simulatorul
Toate vitezele sunt tratate cu semn: + pentru +Ox și − pentru −Ox.
Pentru mișcare coliniară:
1 − u²/c² = [(1 − V²/c²)(1 − u′²/c²)] / (1 + Vu′/c²)².
Dacă |V| < c și |u′| < c, numărătorul și numitorul sunt pozitive, deci 1 − u²/c² > 0 și rezultă |u| < c.
Testul decisiv: lansăm un impuls luminos
Setăm u′ = c numai pentru acest experiment. Formula relativistă produce exact u = c, indiferent de viteza subluminică V a navei. Comparația clasică ar da în schimb c + V.
Același corp, viteze diferite
u′ este viteza sondei măsurată din nava S′. u este viteza aceleiași sonde măsurată din S. Nu sunt două mișcări diferite, ci două descrieri ale aceleiași mișcări în sisteme inerțiale diferite.
La viteze mici reapare Galilei
Dacă |Vu′|/c² ≪ 1, numitorul este foarte apropiat de 1 și obținem u ≈ u′ + V. Acesta este motivul pentru care adunarea clasică funcționează foarte bine în experiența cotidiană.
c este un punct fix
Dacă u′ = c, atunci u = (c + V)/(1 + V/c) = c. Dacă u′ = −c, rezultă u = −c. Transformările Lorentz sunt compatibile cu invarianța vitezei luminii în vid.