Relativitate / Compunerea vitezelor relativiste

01

Compunerea vitezelor relativiste

Fenomenul fizic

Definiții, observații și condiții de aplicare.

Spațiu de lucru · lecția 07

Compunerea vitezelor relativiste

Relativitate · Lecția 07 · Fenomenul fizic

De ce 0,9c + 0,9c nu înseamnă 1,8c?

O navă se deplasează prin spațiu cu 90% din viteza luminii. Din navă este lansată înainte o sondă care, pentru astronaut, se deplasează tot cu 0,9c. Intuiția construită din trenuri, automobile și avioane spune că observatorul de pe Pământ ar trebui să măsoare 1,8c. Natura spune altceva.

?

Cum pot doi observatori să măsoare viteze diferite pentru aceeași sondă, dar niciunul să nu obțină o viteză care depășește viteza luminii în vid?

Ideea 01

Viteza este relativă

Pentru a spune cât de repede se mișcă un obiect trebuie întotdeauna să precizăm față de ce sistem de referință.

Ideea 02

Timpul nu mai este absolut

La viteze relativiste, observatorii nu mai transformă numai poziția. Coordonatele spațiale și temporale se transformă împreună.

Ideea 03

c rămâne c

Orice observator inerțial măsoară în vid aceeași valoare pentru viteza luminii: c.

01 · Intuiția clasică

Pentru un tren, regula lui Galilei funcționează aproape perfect

În lumea vitezelor obișnuite, adunarea vitezelor este atât de precisă încât nu observăm necesitatea relativității.

Mergi printr-un tren în mișcare

Trenul se deplasează cu 100 km/h față de gară, iar tu mergi prin tren în aceeași direcție cu 5 km/h față de vagon.

u ≈ V + u′
u ≈ (100 + 5) km/h = 105 km/h

Corecția relativistă există și aici, dar este atât de mică încât pentru mișcarea de zi cu zi poate fi ignorată complet.

V = 100 km/h u′ = 5 km/h observatorul de pe peron măsoară ≈ 105 km/h
02 · Două sisteme de referință

Aceeași sondă, două măsurători ale vitezei

Reproducem situația standard din manualele de relativitate: sistemul S este legat de Pământ, iar sistemul S′ de navă.

Geometria fenomenului S ↔ S′
axele x și x′ sunt paralele
O x y S · Pământ O′ x′ y′ S′ · NAVĂ V — nava față de Pământ u′ — sonda față de navă Ce viteză u atribuie sondei observatorul din S?
Convenția folosită în lecție

Tratăm Pământul și nava ca repere inerțiale în modelul analizat, cu axe paralele, și neglijăm gravitația. Vitezele sunt componente cu semn pe aceeași axă: semnul minus indică sensul opus. Nava are întotdeauna |V| < c; lumina în vid poate avea u′ = +c sau u′ = −c. „Măsoară” înseamnă determinarea coordonatelor cu rigle și ceasuri sincronizate în propriul reper, nu simpla imagine primită prin telescop.

03 · Momentul în care intuiția clasică eșuează

Nava: 0,9c. Sonda: încă 0,9c.

Alegem intenționat viteze foarte mari pentru ca diferența dintre cele două teorii să nu mai poată fi ignorată.

Galilei · predicția clasică

Adunăm pur și simplu

ucl = 0,9c + 0,9c
ucl = 1,8c

Rezultatul depășește viteza luminii. Aceasta ne arată că transformările Galilei au fost folosite în afara domeniului lor de valabilitate.

Einstein · rezultatul relativist

Timpul și spațiul se transformă împreună

u = 1,8c / 1,81
u ≈ 0,994475c

Observatorul de pe Pământ măsoară viteza sondei cu aproximativ 99,45% din c, nu cu 180% din c.

04 · Legea naturii

Compunerea relativistă a două viteze coliniare

Caz longitudinal · viteze pe axa Ox, cu semn

Legea lui Einstein pentru compunerea vitezelor

Dacă sistemul S′ se deplasează cu viteza V față de S, iar obiectul are viteza u′ în S′, atunci observatorul din S măsoară:

u = u′ + V 1 + u′V/c²
V viteza navei S′ față de Pământ S
u′ viteza sondei măsurată din navă
u viteza sondei măsurată de pe Pământ
05 · De unde apare numitorul?

Problema nu este numai distanța. Este și timpul.

Viteza este un raport între deplasare și timp. În mecanica clasică presupunem că ambii observatori folosesc același timp universal. În relativitate această presupunere nu mai este corectă.

Galilei

Pozițiile se transformă, dar timpul este considerat absolut:

dx = dx′ + Vdt′
dt = dt′

Atunci: u = u′ + V .

Lorentz

Atât intervalul spațial, cât și cel temporal se modifică:

dx = γV(dx′ + Vdt′)
dt = γV (dt′ + Vdx′/c²)

Factorul Lorentz al navei este:

γV = 1 / √(1 − V²/c²), pentru |V| < c.

Raportul dx/dt produce tocmai factorul 1 + Vu′/c² .

Ideea fizică importantă

Compunerea relativistă a vitezelor nu este o regulă introdusă artificial pentru a împiedica depășirea lui c. Ea rezultă inevitabil atunci când calculăm viteza folosind transformările Lorentz ale spațiului și timpului.

06 · Testul decisiv

Nava aprinde un laser spre înainte

Astronautul măsoară fasciculul deplasându-se cu c. Dar nava însăși se deplasează cu viteza V.

Este viteza luminii c + V?

Introducem u′ = c în legea relativistă:

u = c + V 1 + V/c

Deoarece:

c + V = c(1 + V/c)
u = c

Viteza sursei nu se adaugă clasic la viteza luminii în vid.

V c pentru ambii observatori
07 · Explorează fenomenul

Compune singur două viteze

Modifică viteza navei și viteza sondei. Sunt permise și valori negative, deci poți analiza mișcarea în sens opus.

Laborator interactiv

Galilei vs. Einstein

rezultat în timp real
+0,90c
−0,99c 0 +0,99c
+0,90c
−0,99c 0 +0,99c
+x S · Pământ S′ V = +0,90c u′ = +0,90c săgețile indică sensurile vitezelor, nu o scară spațială absolută

Schemă pentru sensurile vitezelor, nu fotografie: V este măsurată în S, iar u′ în S′. Lungimile și distanțele desenate nu sunt la scară.

Galilei 1,8000c
Einstein 0,99448c
u/c · procent 99,448%
γV 2,2942
diferență absolută 0,80552c
viteza u măsurată în S sub limita c
−c 0 +c
Curba pentru V selectat Cum se transformă u′ în u

Axele reprezintă rapoarte fără unitate. Dreapta întreruptă arată predicția lui Galilei inclusiv peste ±c; aceasta nu este viteza fizică a sondei. Curba continuă arată rezultatul relativist. Pe ecrane înguste, derulează graficul orizontal.

08 · De ce nu observăm efectul în viața cotidiană?

La viteze mici, Einstein devine aproape Galilei

Termenul u′V/c² din numitor este neglijabil dacă ambele viteze sunt mult mai mici decât c.

|u′V| ≪ c²  ⇒  1 + u′V/c² ≈ 1
u ≈ u′ + V
Comparație pentru V = u′; toate vitezele sunt exprimate ca multipli ai lui c.
V = u′ Galilei Einstein Interpretare
0,01c 0,020000c ≈ 0,019998c aproape identic
0,10c 0,2000c ≈ 0,1980c corecția începe să apară
0,50c 1,000c 0,800c diferență foarte mare
0,80c 1,600c ≈ 0,97561c Galilei devine imposibil relativist
0,90c 1,800c ≈ 0,99448c aproape de c, dar sub c
0,99c 1,980c ≈ 0,999949c extrem de aproape de c
09 · Mișcări în sensuri opuse

Două obiecte pot părea că se apropie cu aproape 2c în laborator, dar nu măsoară 2c unul față de celălalt

A B +0,9c −0,9c laboratorul vede vitezele +0,9c și −0,9c A măsoară B cu ≈ 0,9945c

„Viteza de apropiere” nu este aceeași noțiune cu viteza unui obiect măsurată în reperul celuilalt

În sistemul laboratorului, distanța dintre două nave care se deplasează cu +0,9c și −0,9c poate scădea cu 1,8c pe unitatea de timp a laboratorului.

Dar dacă trecem în sistemul propriu al uneia dintre nave, viteza celeilalte este:

|urel| ≈ 0,9945c

Nu există un obiect material care să fie măsurat local deplasându-se cu 1,8c.

10 · Dacă sonda nu este lansată de-a lungul axei navei?

Relativitatea modifică și componentele transversale

Formula simplă u=(u′+V)/(1+u′V/c²) este cazul coliniar. Pentru o mișcare tridimensională trebuie transformate separat componentele vitezei.

Componenta paralelă cu V

ux = u′x + V 1 + Vu′x/c²

Este exact legea longitudinală deja studiată.

Componenta perpendiculară pe V

uy = u′y γV (1 + Vu′x/c²)

Aceeași formulă se aplică și componentei z, înlocuind indicii y cu z. Direcția vitezei observate poate deci să fie diferită în cele două sisteme inerțiale.

Atenție

Nu este corect să aplicăm separat regula clasică u = u′ + V vectorilor relativiști. Transformarea transversală conține atât γV, cât și același numitor relativist.

11 · Fenomen măsurat în laborator

Lumina în apă aflată în mișcare: experimentul Fizeau

Compunerea relativistă a vitezelor are aplicații dincolo de experimentele mentale cu nave spațiale. Un precursor experimental important a apărut încă în secolul al XIX-lea.

Fizeau · 1851

Apă în mișcare + lumină

În sistemul propriu al apei, viteza de fază a luminii este aproximativ c/n, unde n este indicele de refracție.

Dacă apa curge cu viteza V, viteza luminii în laborator nu este pur și simplu c/n + V.

u = c/n + V 1 + V/(nc)

Pentru |V| ≪ c, dezvoltarea la primul ordin, neglijând dispersia, dă u ≈ c/n + V(1 − 1/n²). Factorul 1 − 1/n² este coeficientul Fresnel. Pentru comparații experimentale precise trebuie inclusă dependența indicelui de refracție de frecvență.

lumină apă · V vitezele nu se compun galileean
12 · De ce rezultatul rămâne sub c?

Limita nu este o coincidență numerică

Dacă ambele viteze inițiale au module mai mici decât c, atunci și viteza compusă are modul mai mic decât c.

Nivel avansat · demonstrație compactă

Notăm:

β = u/c,   β′ = u′/c,   βV = V/c

Legea de compunere devine:

β = β′ + βV 1 + β′βV

Prin calcul direct:

1 − β² = (1 − β′²) (1 − βV²) (1 + β′βV)²

Dacă |β′| < 1 și |βV| < 1 , numărătorul este pozitiv, iar numitorul este strict pozitiv deoarece |β′βV| < 1. Prin urmare 1 − β² > 0 , deci:

|u| < c
Nivel olimpiadă · rapiditatea

Introducem o mărime numită rapiditate, definită prin:

β = tanh φ

Atunci compunerea relativistă a vitezelor se transformă în adunare obișnuită:

φ = φ′ + φV

Deoarece |tanh φ| < 1 pentru orice rapiditate finită, viteza rezultată rămâne automat sub c.

13 · Unde este folosită fizica aceasta?

Nu doar la nave spațiale imaginare

Fizica particulelor

Acceleratoare

Fasciculele de electroni, protoni și alte particule ating viteze foarte apropiate de c. Trecerea între reperul laboratorului și reperul particulei necesită transformări Lorentz.

Astrofizică

Jeturi relativiste

Plasma și particulele din apropierea găurilor negre și nucleelor galactice active se pot deplasa relativist. Măsurătorile depind critic de sistemul de referință.

Radiație cosmică

Particule ultrarapide

Razele cosmice pot avea γ foarte mare. Transformarea dintre reperul particulei și reperul atmosferic nu mai poate fi tratată galileean.

14 · Capcane frecvente

Ce trebuie interpretat corect

„0,9c + 0,9c = 1,8c.” Doar formula galileeană produce acest rezultat. Compunerea relativistă dă aproximativ 0,9945c.
„Lumina merge cu c + V dacă sursa se mișcă.” Nu în vid. Introducerea lui u′ = c în formula relativistă produce exact u = c.
„Relativitatea spune că vitezele nu se mai adună.” Se compun, dar printr-o lege diferită de suma vectorială galileeană.
„Mecanica lui Newton este greșită.” Nu. Este limita de viteze mici a relativității și rămâne o aproximație extraordinar de precisă în viața cotidiană.
„Dacă două nave se apropie fiecare cu 0,9c, una o vede pe cealaltă cu 1,8c.” Nu. 1,8c descrie rata de micșorare a distanței în reperul laboratorului, nu viteza relativă măsurată în reperul uneia dintre nave.
„Formula este valabilă numai pentru viteze pozitive.” Nu. Semnul vitezei codifică sensul mișcării. Aceeași relație tratează și mișcările în sens opus.
Concluzie

În relativitate, nu poți transforma distanța fără să transformi și timpul

Tocmai de aceea vitezele nu se mai compun după regula simplă a lui Galilei. Pentru viteze mici, numitorul relativist este practic egal cu 1 și recuperăm mecanica lui Newton. Pentru viteze apropiate de viteza luminii, corecția devine esențială și garantează compatibilitatea cu structura spațiu–timpului relativist.

u ≈ u′ + V   dacă   |u′V| ≪ c²
u = (u′ + V)/(1 + u′V/c²)
u′ = c ⇒ u = c
|u′|, |V| < c ⇒ |u| < c