Relativitate · Lecția 08 · Raționament matematic
De la mișcarea relativistă la relația energie–impuls
În mecanica newtoniană scriem \(p=mv\) și \(K=\frac{mv^2}{2}\). Aceste expresii sunt aproximații excelente când \(v\ll c\), dar nu pot fi păstrate neschimbate la viteze apropiate de viteza luminii. Vom construi expresiile relativiste într-un mod în care energia și impulsul se transformă corect între toate sistemele inerțiale.
Ținta demonstrației este relația \(E^2-p^2c^2=m^2c^4\), una dintre cele mai importante relații ale relativității restrânse.
Timp propriu
Construim 4-viteza folosind timpul măsurat de ceasul particulei.
4-impuls
Din el apar natural impulsul relativist și energia totală.
Invariant
Eliminăm viteza și obținem legătura directă dintre energie și impuls.
Limite și aplicații
Recuperăm mecanica clasică, cazul fotonului și formulele utile în probleme.
Ce presupunem înainte să începem?
Considerăm o particulă liberă sau o particulă analizată instantaneu într-un sistem de referință inerțial \(S\). Masa \(m\) înseamnă aici masa invariantă.
Timpul propriu ne permite să construim o mărime geometrică relativistă
Coordonatele spațiale și timpul depind de sistemul de referință. Timpul propriu \(\tau\), măsurat de ceasul care se deplasează împreună cu particula, oferă însă parametrul natural al traiectoriei sale prin spațiu–timp.
Legătura dintre dt și dτ
Pentru o particulă care are viteza \(v\) în sistemul \(S\):
Prin urmare:
Aceasta va face ca mărimile construite folosind derivarea în raport cu \(\tau\) să aibă o transformare Lorentz mult mai simplă.
Transformăm viteza obișnuită într-un 4-vector
Definiția 4-vitezei
Vectorul poziție în spațiu–timp poate fi scris:
Definim 4-viteza prin:
Deoarece \(\frac{dt}{d\tau}=\gamma\), rezultă:
Înmulțim 4-viteza cu masa invariantă
Masa invariantă este un scalar Lorentz. De aceea, înmulțirea ei cu 4-viteza produce un nou 4-vector: 4-impulsul.
Construirea 4-impulsului
Introducem expresia 4-vitezei:
Componentele spațiale sunt:
Aceasta este definiția modernă a impulsului relativist.
Unde apare energia?
Componenta temporală a 4-impulsului
Prima componentă a \(P^\mu\) este:
Pentru ca toate componentele 4-impulsului să aibă dimensiunea unui impuls, componenta energetică se scrie:
Comparând cele două expresii:
Aceasta este energia relativistă totală a unei particule cu masă invariantă \(m\).
Energie și impuls
Obținem energia cinetică din lucrul mecanic
Este important să verificăm că energia definită prin 4-impuls se comportă într-adevăr ca energie mecanică. Considerăm pentru simplitate o mișcare rectilinie.
Pornim de la dK = F dx
Forța relativistă poate fi definită prin:
Elementul de lucru mecanic este:
Dar:
deci:
Derivând \(\gamma v\) se obține identitatea:
Prin urmare:
Introducem în expresia lucrului mecanic:
Legăm variația lui γ de variația vitezei
Din:
rezultă:
adică:
În relația pentru \(dK\):
Integrăm de la repaus \(v=0\), unde \(\gamma=1\) și \(K=0\), până la viteza \(v\):
Energia nu devine zero atunci când viteza este zero
Pentru \(v=0\), avem \(\gamma=1\).
Definim:
iar energia totală poate fi scrisă:
Eliminăm viteza dintre energie și impuls
Acum folosim simultan cele două expresii fundamentale:
Calculăm E² − p²c²
Dar:
deci:
Relația energie–impuls
Energia și impulsul separat depind de observator. Combinația \(E^2-p^2c^2\) are însă aceeași valoare în toate sistemele inerțiale și este determinată de masa invariantă a particulei.
De ce este relația invariantă?
4-impulsul este:
Cu semnătura metricii \((+,-,-,-)\), norma sa este:
Din \(P^\mu=mU^\mu\) și \(U^\mu U_\mu=c^2\):
Forme echivalente utile în probleme
Se alege ramura pozitivă pentru energia unei particule fizice obișnuite.
Foarte utilă când energia totală este cunoscută.
Rezultă imediat împărțind \(p\) la \(E\).
Una dintre cele mai rapide relații în problemele de particule relativiste.
Valabil pentru o particulă cu \(m>0\).
Obținut direct din relația energie–impuls.
Diferența dintre energia totală și energia de repaus.
Extrem de utilă când problema oferă energia cinetică.
Impulsul direct din energia cinetică
Pornim de la:
și o introducem în:
Trebuie să recuperăm mecanica lui Newton când v ≪ c
O teorie nouă nu aruncă teoria veche atunci când aceasta funcționează. Ea trebuie să o conțină ca limită.
Factorul Lorentz
Pentru \(\beta\ll1\):
\(\gamma\approx1+\frac{\beta^2}{2}+\frac{3\beta^4}{8}+\cdots\)Energia cinetică
Introducem dezvoltarea lui γ în \(K=(\gamma-1)mc^2\):
\(K\approx\frac{mv^2}{2}+\frac{3mv^4}{8c^2}+\cdots\)Impulsul
Deoarece \(\gamma\approx1\):
\(p\approx mv\)Recuperăm impulsul newtonian.
Din relația relativistă reapare K = p²/(2m)
Scriem:
Pentru \(p\ll mc\), termenul \(x=\frac{p^2}{m^2c^2}\) este mic.
Folosim:
Atunci:
Scădem energia de repaus:
Ce se întâmplă când energia este enormă?
Dacă:
termenul asociat masei devine mic în comparație cu impulsul:
Extindere de olimpiadă: prima corecție ultrarelativistă
Scoatem factor comun \(pc\):
Pentru \(\frac{mc}{p}\ll1\):
Fotonul are impuls chiar dacă masa invariantă este zero
Pentru o particulă fără masă invariantă:
relația energie–impuls devine:
Pentru foton știm din fizica cuantică:
Deoarece \(c=f\lambda\):
Cum se transformă energia și impulsul între două repere?
Considerăm sistemul \(S'\) care se deplasează cu viteza \(V\) pe direcția \(Ox\) față de \(S\).
Definim:
Deoarece \(\left(\frac{E}{c},p_x,p_y,p_z\right)\) este un 4-vector, transformarea Lorentz este:
Deși \(E'\ne E\) și în general \(p'\ne p\), rezultă:
Masa invariantă a unui sistem de particule
Pentru mai multe particule, adunăm 4-impulsurile:
deci:
Definim masa invariantă \(M\) a întregului sistem prin:
În sistemul centrului de impuls:
și atunci:
Electron cu energia cinetică K = 1,00 MeV
Electron relativist
Folosim mec² ≈ 0,510999 MeV.
1. Energia totală
2. Factorul Lorentz
3. Viteza
Deci:
4. Impulsul
Ce ar spune mecanica clasică?
Din \(K=\frac{mv^2}{2}\):
Rezultatul clasic ar depăși viteza luminii și este deci incompatibil cu relativitatea. La energia de 1 MeV, electronul este deja puternic relativist.
Ecuația trebuie să fie corectă și dimensional
Are dimensiunea unei energii.
Impuls × viteză are tot dimensiunea unei energii.
Masă × viteză² are dimensiunea unei energii.
Toți termenii au dimensiunea energiei la pătrat.
Ce trebuie verificat înainte să aplici formulele
Energia totală este \(E=K+mc^2\), nu doar energia cinetică.
Relația corectă este \(p=\gamma mv\).
Nu este necesară introducerea unei „mase relativiste” dependente de viteză.
În ciocniri trebuie conservate separat componentele impulsului.
Nu folosi direct \(p=\gamma mv\) cu \(m=0\).
Pentru \(v\ll c\) trebuie să obții \(p\approx mv\) și \(K\approx\frac{mv^2}{2}\).
Cum abordezi rapid o problemă energie–impuls?
Toată dinamica relativistă a unei particule libere poate fi reconstruită din câteva relații coerente
Impulsul și energia nu sunt corecții independente adăugate mecanicii clasice. Ele sunt componente ale aceluiași 4-vector. De aceea legile lor de transformare, conservarea lor și relația energie–impuls apar din aceeași geometrie a spațiu–timpului.