Relativitate / Relația masă–energie

03

Relația masă–energie

Formule și raționament matematic

Relații matematice și justificări.

Spațiu de lucru · lecția 09

Relația masă–energie

Relativitate · Lecția 09 · Secțiunea 3

Formule și raționament matematic — Relația masă–energie

Relația masă–energie exprimă una dintre ideile fundamentale ale fizicii moderne: masa și energia nu sunt mărimi independente, ci două moduri de a descrie aceeași realitate fizică. În această pagină folosim formularea modernă și riguroasă a relativității restrânse: masa de repaus \(m_0\) rămâne invariantă, iar dependența de viteză apare prin factorul Lorentz \(\gamma\). Astfel, evităm ambiguitățile notării vechi cu „masă relativistă”.

Energia de repaus \(E_0 = m_0c^2\)
Energia totală \(E = \gamma m_0c^2\)
Energia cinetică \(K = (\gamma - 1)m_0c^2\)
Relația energie–impuls \(E^2 = p^2c^2 + m_0^2c^4\)

1. Simboluri, definiții și unități în SI

Mărimi fundamentale
  • \(m_0\) — masa de repaus a corpului sau particulei; unitatea SI: kilogramul (kg).
  • \(v\) — viteza corpului față de un sistem inerțial; unitatea SI: m/s.
  • \(c\) — viteza luminii în vid; unitatea SI: m/s.
  • \(\beta=\dfrac{v}{c}\) — viteza redusă; mărime adimensională.
  • \(\gamma=\dfrac{1}{\sqrt{1-\beta^2}}\) — factorul Lorentz; mărime adimensională.
Mărimi energetice și dinamice
  • \(p=\gamma m_0v\) — impulsul relativist; unitatea SI: kg·m/s sau N·s.
  • \(E_0=m_0c^2\) — energia de repaus; unitatea SI: joule (J).
  • \(E=\gamma m_0c^2\) — energia totală relativistă a particulei libere; unitatea SI: J.
  • \(K=E-E_0\) — energia cinetică relativistă; unitatea SI: J.
  • \(1\ \text{eV}\) — unitate uzuală în fizica atomică și nucleară, foarte convenabilă pentru particule.
Observație de rigoare: în multe manuale mai vechi apare notația \(m=\gamma m_0\) și apoi formula \(E=mc^2\). Această scriere nu este „interzisă”, dar astăzi se preferă să păstrăm masa invariantă \(m_0\) și să scriem separat energia totală \(E=\gamma m_0c^2\), deoarece această formulare este mai clară și mai puțin ambiguă.

2. Ideea fizică centrală

În mecanica newtoniană, masa și energia sunt tratate ca noțiuni distincte. În relativitatea restrânsă, situația se schimbă profund: un corp aflat în repaus posedă deja o energie intrinsecă, numită energie de repaus, egală cu \(E_0=m_0c^2\). Prin urmare, energia nu apare doar din mișcare; ea este asociată chiar existenței masei.

Când corpul se pune în mișcare, energia sa totală crește și devine \(E=\gamma m_0c^2\). Diferența dintre energia totală și energia de repaus este energia cinetică: \(K=(\gamma-1)m_0c^2\). Această structură explică de ce, la viteze apropiate de \(c\), energia necesară pentru a accelera suplimentar corpul devine foarte mare.

3. Deducerea energiei cinetice relativiste

Pornim de la teorema variației energiei cinetice în formă generală:

\[ dK = \vec{F}\cdot d\vec{r}. \]

Deoarece \(\vec{F}=\dfrac{d\vec{p}}{dt}\) și \(d\vec{r}=\vec{v}\,dt\), obținem:

\[ dK = \frac{d\vec{p}}{dt}\cdot \vec{v}\,dt = \vec{v}\cdot d\vec{p}. \]

Pentru mișcare rectilinie, relația pentru impuls este:

\[ p = \gamma m_0 v. \]

Derivăm în raport cu \(v\):

\[ dp = m_0\,d(\gamma v) = m_0\left(\gamma + v\frac{d\gamma}{dv}\right)dv. \]

Cum \[ \gamma=(1-\beta^2)^{-1/2}, \qquad \beta=\frac{v}{c}, \] rezultă formula utilă:

\[ \frac{d\gamma}{dv} = \gamma^3\frac{v}{c^2}. \]

Înlocuind:

\[ dp = m_0\left(\gamma + \gamma^3\frac{v^2}{c^2}\right)dv. \]

Folosind identitatea \[ 1+\gamma^2\beta^2=\gamma^2, \] obținem:

\[ dp = m_0\gamma^3\,dv. \]

Atunci:

\[ dK = v\,dp = m_0\gamma^3v\,dv. \]

Dar din formula pentru \(\gamma\) rezultă și:

\[ d\gamma = \gamma^3\frac{v}{c^2}\,dv \quad \Longrightarrow \quad \gamma^3v\,dv = c^2\,d\gamma. \]

Prin urmare:

\[ dK = m_0c^2\,d\gamma. \]

Integrăm de la repaus (\(v=0\), \(\gamma=1\), \(K=0\)) până la o viteză \(v\):

\[ K = \int_0^{K} dK = m_0c^2\int_{1}^{\gamma} d\gamma = (\gamma-1)m_0c^2. \]

Acesta este rezultatul central pentru energia cinetică relativistă:

\[ \boxed{K=(\gamma-1)m_0c^2}. \]

Dacă definim energia de repaus \(E_0=m_0c^2\), atunci energia totală este:

\[ E = K + E_0 = (\gamma-1)m_0c^2 + m_0c^2 = \gamma m_0c^2. \]
\[ \boxed{E=\gamma m_0c^2}, \qquad \boxed{E_0=m_0c^2}, \qquad \boxed{K=E-E_0}. \]

4. Verificarea dimensională

O relație fizică este credibilă numai dacă este și dimensional corectă. Verificăm formula energiei de repaus:

\[ [E_0] = [m_0][c^2] = \text{kg}\cdot\left(\frac{\text{m}}{\text{s}}\right)^2 = \frac{\text{kg}\cdot\text{m}^2}{\text{s}^2} = \text{J}. \]

Deci \(m_0c^2\) are exact unitatea unei energii. În mod similar, factorul Lorentz \(\gamma\) este adimensional, așa că și \(E=\gamma m_0c^2\) și \(K=(\gamma-1)m_0c^2\) sunt energii exprimate în jouli.

5. Legătura cu mecanica clasică — dezvoltarea în serie

O teorie riguroasă trebuie să conțină teoria veche ca limită. Pentru viteze mici față de \(c\), adică \(\beta \ll 1\), dezvoltarea în serie a factorului Lorentz este:

\[ \gamma=\frac{1}{\sqrt{1-\beta^2}} = 1 + \frac{1}{2}\beta^2 + \frac{3}{8}\beta^4 + \frac{5}{16}\beta^6 + \cdots \]

Înlocuind în formula energiei cinetice:

\[ K = (\gamma-1)m_0c^2 = \left(\frac{1}{2}\beta^2 + \frac{3}{8}\beta^4 + \cdots\right)m_0c^2 \] \[ K = \frac{1}{2}m_0v^2 + \frac{3}{8}m_0\frac{v^4}{c^2} + \cdots \]

Primul termen este exact expresia clasică:

\[ \boxed{K \approx \frac{1}{2}m_0v^2 \quad \text{pentru } v\ll c.} \]
Concluzie importantă: mecanica newtoniană nu este „greșită”, ci este o aproximație excelentă atunci când vitezele sunt mult mai mici decât viteza luminii.

6. Relația dintre energie, impuls și masa de repaus

Din formulele \[ E=\gamma m_0c^2, \qquad p=\gamma m_0v, \] putem elimina viteza și obține o relație extrem de importantă, valabilă pentru orice particulă liberă:

\[ E^2 - p^2c^2 = \gamma^2m_0^2c^4 - \gamma^2m_0^2v^2c^2 = \gamma^2m_0^2c^2(c^2-v^2). \]

Deoarece \[ \gamma^2 = \frac{1}{1-v^2/c^2}, \] rezultă:

\[ E^2 - p^2c^2 = m_0^2c^4. \]
\[ \boxed{E^2 = p^2c^2 + m_0^2c^4}. \]

Această formulă este foarte valoroasă în probleme de olimpiadă și în fizica particulelor, deoarece leagă direct trei mărimi fundamentale: energia, impulsul și masa de repaus.

Caz particular: particulă masivă în repaus
\[ p=0 \quad \Longrightarrow \quad E=E_0=m_0c^2. \]
Caz particular: foton
\[ m_0=0 \quad \Longrightarrow \quad E=pc. \]

Folosind și relațiile cuantice:

\[ E=h\nu, \qquad p=\frac{h}{\lambda}. \]

7. Relația lui Einstein și interpretarea ei corectă

Formula celebră \[ E_0=m_0c^2 \] nu spune doar că „masa se transformă în energie”. Interpretarea corectă este mai fină: orice masă de repaus are asociată o energie intrinsecă. În reacții nucleare sau în anihilări particulă–antiparticulă, o variație a energiei totale a sistemului corespunde unei variații a masei sistemului:

\[ \boxed{\Delta E = \Delta m\,c^2}. \]

În această formă, relația este extraordinar de utilă în aplicații reale: defect de masă, energii de legătură nucleare, praguri de reacție, producere de perechi și dezintegrare.

Nu confunda:
  • \(E_0=m_0c^2\) — energia de repaus;
  • \(E=\gamma m_0c^2\) — energia totală a unei particule libere;
  • \(K=(\gamma-1)m_0c^2\) — energia cinetică relativistă.
A scrie pur și simplu „\(E=mc^2\)” fără a preciza ce înseamnă \(m\) poate crea multă confuzie.

8. Defectul de masă și energia de legătură

Dacă un nucleu are masa mai mică decât suma maselor nucleonilor separați, diferența se numește defect de masă:

\[ \Delta m = Zm_p + Nm_n - m_{\text{nucleu}}. \]

Energia asociată acestui defect este energia de legătură:

\[ \boxed{B = \Delta m\,c^2}. \]

Dacă masele sunt exprimate în unități atomice de masă \(u\), este foarte utilă relația:

\[ \boxed{1\,u\,c^2 \approx 931.494\ \text{MeV}}. \]

Astfel, în practică:

\[ B[\text{MeV}] \approx 931.494 \cdot \Delta m[u]. \]
Foarte util la olimpiadă: multe probleme de fizică nucleară se reduc la identificarea corectă a sistemului, calculul defectului de masă și apoi aplicarea relației \(\Delta E=\Delta m c^2\), eventual cu conversia în MeV.

9. Producerea de perechi și praguri energetice

Un exemplu clasic este producerea perechii electron–pozitron. Energia minimă disponibilă trebuie să acopere cel puțin energiile de repaus ale celor două particule:

\[ E_{\min} = 2m_ec^2 \approx 1.022\ \text{MeV}. \]

Dacă folosim relația fotonului \(E=\dfrac{hc}{\lambda}\), rezultă o lungime de undă-limită:

\[ \lambda_{\max} = \frac{hc}{2m_ec^2} = \frac{h}{2m_ec} \approx 1.21\times 10^{-12}\ \text{m}. \]
Nu uita un detaliu esențial: un singur foton nu poate produce în vid o pereche electron–pozitron, deoarece nu s-ar conserva simultan energia și impulsul. În practică, procesul are loc în vecinătatea unui nucleu sau prin ciocnirea a doi fotoni, astfel încât și impulsul să se conserve corect.

10. Regimuri utile și mărimi normate

Pentru o vedere unitară asupra dinamicii relativiste, sunt foarte folositoare mărimile normate:

\[ \beta=\frac{v}{c}, \qquad \gamma=\frac{1}{\sqrt{1-\beta^2}}, \qquad \eta=\frac{K}{E_0}, \qquad \xi=\frac{p}{m_0c}. \]

Între ele există relații elegante:

\[ \eta=\gamma-1, \qquad \xi=\sqrt{\gamma^2-1}, \qquad \xi=\sqrt{\eta(\eta+2)}, \qquad \beta=\frac{\xi}{\gamma}. \]
Regim Condiție Caracteristici utile
Nerelativist \(\beta \ll 1\) \(\gamma \approx 1\), \(K \approx \dfrac{1}{2}m_0v^2\), impulsul devine aproximativ \(p \approx m_0v\).
Relativist \(\beta\) semnificativ Trebuie folosite formulele complete pentru \(p\), \(K\), \(E\), fără aproximații clasice.
Extrem relativist \(\beta \to 1\), \(E \gg m_0c^2\) Pentru particule foarte energetice, \(pc \approx E\) și \(K \approx E\).

11. Exemple numerice rapide

1 kilogram de substanță

Pentru \(m_0=1\,\text{kg}\):

\[ E_0 = m_0c^2 = 1\cdot(2.99792458\times10^8)^2 \approx 8.99\times10^{16}\ \text{J}. \]

Este o energie enormă, ceea ce arată cât de mare este factorul \(c^2\).

Particulă aflată în repaus

Dacă \(v=0\), atunci \(\gamma=1\), deci:

\[ E=E_0=m_0c^2, \qquad K=0. \]

Chiar și în repaus, corpul are energie.

Viteză foarte mare

Dacă \(v\to c\), atunci:

\[ \gamma\to\infty, \qquad E\to\infty, \qquad K\to\infty. \]

De aceea un corp cu masă de repaus nenulă nu poate fi accelerat până la viteza luminii.

12. Capcane frecvente în probleme

  1. A confunda energia de repaus \(E_0\) cu energia totală \(E\).
  2. A folosi formula clasică \(K=\dfrac12 m_0v^2\) la viteze relativiste.
  3. A uita că impulsul corect este \(p=\gamma m_0v\), nu \(m_0v\).
  4. A scrie \(E=pc\) pentru orice particulă; această relație este exactă numai pentru particule fără masă de repaus.
  5. A crede că un singur foton poate produce perechi în vid; procesul necesită conservarea impulsului.
  6. A considera că \(E=\gamma m_0c^2\) include automat orice energie potențială externă; formula se referă la particula liberă.

13. Mic laborator numeric

Introdu masa de repaus și viteza redusă \(\beta=v/c\), iar panoul calculează instantaneu mărimile relativiste principale. Este util pentru intuiție fizică și pentru verificări rapide.

Poți introduce valori foarte mici, de exemplu pentru electron: 9.1093837015e-31.
0.0000
\(\beta\) trebuie să rămână sub 1. Pentru \(\beta\to1\), efectele relativiste devin extreme.
Factorul Lorentz 1
Viteza \(v\) [m/s] 0
Energia de repaus \(E_0\) [J] 0
Energia de repaus \(E_0\) [MeV] 0
Energia cinetică \(K\) [J] 0
Energia totală \(E\) [J] 0
Impulsul \(p\) [kg·m/s] 0
\(pc\) [MeV] 0

14. Sinteza lecției

\[ \boxed{E_0=m_0c^2} \qquad \boxed{K=(\gamma-1)m_0c^2} \qquad \boxed{E=\gamma m_0c^2} \] \[ \boxed{p=\gamma m_0v} \qquad \boxed{E^2=p^2c^2+m_0^2c^4} \qquad \boxed{\Delta E=\Delta m\,c^2} \]

Dacă reții bine aceste relații și înțelegi diferența dintre energia de repaus, energia totală și energia cinetică, ai deja baza solidă pentru: fizica nucleară, fizica particulelor, astrofizică, reacții relativiste și multe probleme de nivel olimpic.