Efectul Doppler relativist
Doi observatori aflați în mișcare relativă pot măsura frecvențe diferite pentru aceeași lumină. În vid, fiecare măsoară viteza c; se schimbă frecvența și lungimea de undă. Pentru mișcare pe direcția sursă–detector, îndepărtarea produce o deplasare spre roșu, iar apropierea, spre albastru.
Cum poate lumina să aibă altă frecvență pentru un observator în mișcare, dacă viteza ei în vid rămâne aceeași?
Același semnal, măsurat diferit
O sursă emite periodic lumină cu frecvența proprie f0, măsurată în referențialul ei de repaus. Detectorul este în repaus în laborator și măsoară frecvența f. Comparăm aceeași radiație în cele două referențiale.
Când sursa se îndepărtează radial, fiecare front de undă are de parcurs un drum mai lung decât frontul emis înaintea lui. Intervalul dintre recepții crește. Mai intervine și dilatarea timpului: intervalul dintre emisii, exprimat în timpul laboratorului, nu este perioada proprie a sursei.
La apropiere radială, fronturile care ajung la detector sunt mai apropiate: lungimea de undă scade, iar frecvența crește. Nu adunăm viteza sursei la viteza luminii.
Deosebirea față de efectul Doppler al sunetului
Viteze măsurate față de mediu
Sunetul se propagă prin aer, apă sau alt mediu material. În formula clasică intervin separat viteza sursei și viteza receptorului față de acel mediu.
Referențiale inerțiale
Lumina nu are nevoie de un mediu material. Frecvența măsurată depinde de mișcarea relativă și, în cazul general, de direcția de propagare a luminii față de această mișcare.
Spre roșu sau spre albastru?
În cele două cazuri de mai jos, mișcarea este strict pe direcția sursă–detector. λ0 și f0 sunt valorile din referențialul sursei.
Deplasare spre roșu
Detectorul primește o frecvență mai mică. Lungimile de undă sunt mai mari decât în referențialul sursei.
Deplasare spre albastru
Detectorul primește o frecvență mai mare. Lungimile de undă sunt mai mici decât în referențialul sursei.
Legea Doppler pentru mișcare radială
Notăm cu vr viteza radială semnată: pozitivă la îndepărtare, negativă la apropiere. Folosim aceeași convenție în toate formulele longitudinale și în calculator.
f0 este frecvența proprie a sursei.
Ambele lungimi de undă sunt exprimate pentru propagarea în vid.
Frecvența și lungimea de undă se modifică invers una față de cealaltă. În fiecare referențial inerțial:
Pentru apropiere introducem direct o valoare negativă a lui β. De exemplu, la vr = −0,50c, folosim β = −0,50; nu inversăm din nou raportul de sub radical.
MathJax nu a putut reda toate formulele. Sunt păstrate expresiile lizibile de rezervă; calculatorul funcționează independent de randarea lor.
Exemplu: o sursă care se îndepărtează cu 0,50c
Linia Hα a hidrogenului
Folosim valoarea rotunjită λ0 = 656,46 nm în vid. Pentru β = +0,50:
Linia, aflată în roșul vizibil în referențialul sursei, este recepționată în infraroșu.
Frecvența observată este aproximativ 0,5774f0. Aproximația de ordinul întâi ar da λ ≈ 1,5λ0, adică 984,69 nm, deci nu este suficientă la această viteză.
Valoarea Hα de aproximativ 656,28 nm, întâlnită frecvent în tabele, se referă la aer. Nu o amestecăm cu lungimea de undă în vid. Valorile din exemplu și calculator sunt rotunjite pentru studiu, nu destinate calibrării unui spectrometru.
Aproximația pentru viteze mici
Dacă |β| ≪ 1, păstrăm numai termenii de ordinul întâi în β. Cu aceeași convenție de semn:
Notăm Δλ = λ − λ0. Rezultă:
Relația este aproximativă și presupune că deplasarea spectrală analizată este Doppler.
La îndepărtare, Δλ este pozitiv; la apropiere, negativ. Pentru viteze mari folosim formula exactă. Nu înlocuim raportul frecvențelor cu raportul lungimilor de undă: ele sunt inverse.
Efectul Doppler transversal
Ce înseamnă „transversal”?
În acest paragraf, V este modulul vitezei totale a sursei în laborator, iar b = V/c, cu 0 ≤ b < 1. Astfel nu confundăm viteza totală cu viteza radială semnată folosită anterior.
Dacă direcția luminii către detector este perpendiculară pe viteza sursei în referențialul detectorului, avem:
Pentru V > 0 apare o deplasare spre roșu. În această geometrie, ea evidențiază dilatarea timpului sursei. Direcția razei se raportează la poziția sursei la emisie, nu la poziția pe care sursa o are când lumina ajunge la detector.
Experimentul Ives–Stilwell
În 1938, Herbert E. Ives și G. R. Stilwell au publicat un experiment cu lumină emisă de atomi rapizi. Compararea deplasărilor spectrale pentru observații în sensul mișcării și în sens opus a evidențiat corecția de ordinul V2/c2 asociată dilatării timpului.
Ce aflăm din spectrul unei stele
Identificăm o linie spectrală și comparăm lungimea de undă observată cu valoarea ei de repaus. Deplasarea Doppler ne oferă informații despre mișcarea gazului care emite sau absoarbe lumina.
Marcajul indică Hα în repaus, la aproximativ 656,46 nm în vid. Scara este liniară în lungimea de undă; culorile sunt orientative.
Mișcarea orbitală
Variațiile periodice ale poziției liniilor permit măsurarea vitezelor radiale. Împreună cu alte observații, ele constrâng orbitele și masele componentelor.
Mișcarea stelei
O planetă și steaua ei se mișcă în jurul centrului comun de masă. Variația vitezei radiale a stelei poate fi măsurată spectroscopic.
Mișcarea materiei
Deplasarea și profilul liniilor ajută la studierea gazului din nebuloase, discuri și jeturi, dacă sunt interpretate împreună cu geometria sursei.
La precizie ridicată trebuie corectată și mișcarea observatorului. O deplasare spectrală măsurată nu este automat numai Doppler: pot interveni gravitația, expansiunea cosmică și efecte din atmosfera stelei.
Parametrul de deplasare spectrală z
Definiție și calculul vitezei
Definiția lui z compară lungimile de undă exprimate în aceeași convenție, aici în vid:
Prin urmare, z > 0 înseamnă deplasare spre roșu, iar −1 < z < 0, spre albastru. Pentru o deplasare produsă exclusiv de mișcare radială în relativitatea restrânsă:
Ridicăm la pătrat, grupăm termenii cu β și obținem:
Formula acoperă atât îndepărtarea, cât și apropierea, pentru z > −1.
Laborator spectral relativist
Alege linia și viteza radială. Modelul presupune mișcare strict longitudinală în vid, fără deplasare gravitațională sau cosmologică.
Urmărește deplasarea unei linii spectrale
β pozitiv: îndepărtare. β negativ: apropiere. La β = 0, sursa și detectorul sunt în repaus relativ în acest model.
Lungimi de undă de repaus aproximative, în vid. Pentru laser se folosește valoarea nominală de 532 nm în vid.
Domeniu: −0,95 ≤ β ≤ +0,95. Poți folosi săgețile tastaturii; valorile ±1 nu aparțin domeniului formulei.
La β = +0,50, λ ≈ 1 137,02 nm. Linia observată este în infraroșu, în afara benzii afișate.
Banda reprezintă schematic intervalul 380–780 nm, cu scară liniară și culori orientative. Când λ iese din interval, marcajul ei dispare; nu este mutat artificial la margine. Limitele vizibilului nu sunt praguri fiziologice exacte.
Radarul: deplasarea la dus și la întors
Un radar emite o undă spre o țintă și recepționează reflexia. În modelul unei ținte care reflectă elastic, cu recul neglijabil și viteză radială constantă, deplasarea Doppler intervine de două ori.
Notăm cu fe frecvența emisă de radar și cu fr frecvența întoarsă la același radar. Pentru β > 0 la îndepărtarea țintei:
Verificări înainte de a încheia o problemă
De reținut
În vid, observatorii inerțiali măsoară aceeași viteză c, dar pot măsura frecvențe și lungimi de undă diferite pentru aceeași radiație.
Pentru mișcare radială, îndepărtarea produce deplasare spre roșu, iar apropierea, spre albastru. Formula exactă include atât schimbarea drumului parcurs între emisii succesive, cât și dilatarea timpului.
În cazul transversal, precizează referențialul în care direcția luminii este perpendiculară pe viteza sursei. Pentru perpendicularitate în referențialul detectorului, f = f₀/γ.