Termodinamică / Entropia

03

Entropia

Formule și raționament matematic

Relații matematice și justificări.

Spațiu de lucru · lecția 11

Entropia

Formule și raționament matematic — Entropia

În termodinamica clasică, povestea calculului matematic începe de la cel mai simplu scenariu: un proces ideal și reversibil care se desfășoară la o temperatură fixă, izotermă. În acest caz, variația de entropie se reduce la o simplă împărțire între energia termică transferată și temperatura sistemului, definită prin relația:

ΔS = QT

— ΔS = variația entropiei (măsurată în Jouli pe Kelvin, J/K)

— Q = căldura primită sau cedată de sistem (J)

— T = temperatura absolută la care se produce schimbul, exprimată în Kelvin (K)

Logica din spate este directă: dacă un corp absoarbe căldură, valoarea lui Q este pozitivă și entropia sa crește, iar dacă se răcește cedând energie, valoarea devine negativă și entropia scade. În lumea reală, lucrurile se complică atunci când temperatura nu mai rămâne fixă. Dacă încălzim o cană cu apă de la 20°C la 80°C, temperatura se modifică în fiecare fracțiune de secundă. Pentru a urmări matematic această variație continuă fără a apela la integrale complexe, fizicienii folosesc o ecuație bazată pe logaritmul natural, care rezolvă matematic această variație continuă:

ΔS = m · c · ln(TfinalTinițial)

— m = masa substanței (kg)

— c = căldura specifică a substanței (J/kg·K)

— Tfinal / Tinițial = temperaturile de la sfârșitul și de la începutul procesului (în Kelvin)

Logica ne arată că atunci când temperatura finală este mai mare decât cea inițială, raportul lor este mai mare decât 1, logaritmul dă un rezultat pozitiv, iar ecuația ne confirmă că moleculele se mișcă mai haotic. Mergând mai adânc, dincolo de ecuațiile fluidelor, Ludwig Boltzmann a revoluționat fizica legând entropia direct de geometria și probabilitatea de aranjare a atomilor, eliminând complet conceptul clasic de căldură prin celebra sa formulă:

S = kB · ln(W)

— S = entropia stării actuale (J/K)

— kB = constanta lui Boltzmann (un număr fix extrem de mic: 1.38 × 10-23 J/K)

— W = numărul de microstări (în câte moduri diferite se pot aranja atomii fără ca noi să observăm o schimbare la exterior)

Cu cât o stare are mai multe moduri de a se organiza (un W uriaș), cu atât acea stare este mai probabilă în natură și are o entropie mai mare. Pentru a putea folosi acest raționament probabilistic, avem nevoie de un punct de referință perfect stabil. Ce se întâmplă în cel mai ordonat punct posibil din Univers? Răspunsul este oferit de Principiul al Treilea al Termodinamicii, transpus într-o ecuație directă:

S(T=0 K) = 0

La temperatura de zero absolut (0 K sau -273.15°C), într-un cristal perfect pur, mișcarea atomilor încetează complet. Există o singură configurație posibilă pentru acei atomi (W = 1). Deoarece ln(1) = 0, entropia sistemului devine perfect nulă. Orice creștere a temperaturii peste acest punct va însemna o entropie mai mare de zero. În realitate, nicio transformare nu este perfectă din cauza frecărilor și a pierderilor inerente. Pentru orice proces real din viața de zi cu zi, Principiul al Doilea ne obligă să privim imaginea de ansamblu printr-un bilanț total:

ΔStotal = ΔSsistem + ΔSmediu ≥ 0

— ΔStotal = 0 doar în procese ideale, pur teoretice (reversibile).

— ΔStotal > 0 în absolut toate procesele reale din viața de zi cu zi (ireversibile).

Poți să scazi local entropia unui sistem – cum se întâmplă atunci când înghețăm apa în frigider, unde ΔSsistem este negativ –, dar acest proces local de ordonare necesită un consum de energie din exterior, iar motorul aparatului va elibera în cameră mai multă căldură și dezordine (ΔSmediu pozitiv) decât ordinea creată în gheață. În cele din urmă, bilanțul total ne arată că, per ansamblu, Universul devine un loc din ce în ce mai dezordonat în fiecare secundă care trece.