Termodinamică / Entropia

03

Entropia

Formule și raționament matematic

Relații matematice și justificări.

Spațiu de lucru · lecția 11

Entropia

Formule și raționament matematic — Entropia

În termodinamica clasică, povestea calculului matematic începe de la cel mai simplu scenariu: un proces ideal și reversibil care se desfășoară la o temperatură fixă, izotermă. În acest caz, variația de entropie se reduce la o simplă împărțire între energia termică transferată și temperatura sistemului, definită prin relația:

ΔS = QT

— ΔS = variația entropiei (măsurată în Jouli pe Kelvin, J/K)

— Q = căldura primită sau cedată de sistem (J)

— T = temperatura absolută la care se produce schimbul, exprimată în Kelvin (K)

Pentru un transfer reversibil izoterm, semnul căldurii Qrev determină semnul variației entropiei. Pentru temperatură variabilă, calculăm variația entropiei pe un traseu reversibil între aceleași stări. Formula logaritmică de mai jos presupune o singură fază și căldură specifică aproximativ constantă, în condițiile pentru care δQrev = mc dT. Pentru un gaz alegem cv la volum constant sau cp la presiune constantă; schimbările de fază cer termeni suplimentari. Temperaturile din logaritm sunt absolute, în kelvini.

ΔS = m · c · ln(TfinalTinițial)

— m = masa substanței (kg)

— c = căldura specifică a substanței (J/kg·K)

— Tfinal / Tinițial = temperaturile de la sfârșitul și de la începutul procesului (în Kelvin)

Logica ne arată că atunci când temperatura finală este mai mare decât cea inițială, raportul lor este mai mare decât 1, logaritmul dă un rezultat pozitiv, iar ecuația ne confirmă că moleculele se mișcă mai haotic. Mergând mai adânc, dincolo de ecuațiile fluidelor, Ludwig Boltzmann a revoluționat fizica legând entropia direct de geometria și probabilitatea de aranjare a atomilor, eliminând complet conceptul clasic de căldură prin celebra sa formulă:

S = kB · ln(W)

— S = entropia stării actuale (J/K)

— kB = constanta lui Boltzmann (un număr fix extrem de mic: 1.38 × 10-23 J/K)

— W = numărul de microstări (în câte moduri diferite se pot aranja atomii fără ca noi să observăm o schimbare la exterior)

Cu cât o stare are mai multe moduri de a se organiza (un W uriaș), cu atât acea stare este mai probabilă în natură și are o entropie mai mare. Pentru a putea folosi acest raționament probabilistic, avem nevoie de un punct de referință perfect stabil. Ce se întâmplă în cel mai ordonat punct posibil din Univers? Răspunsul este oferit de Principiul al Treilea al Termodinamicii, transpus într-o ecuație directă:

S(T=0 K) = 0

Pentru un cristal perfect pur cu stare fundamentală nedegenerată, entropia tinde la zero când temperatura tinde la 0 K (-273,15 °C). Starea fundamentală este unică (W = 1), iar ln(1) = 0. Aceasta nu înseamnă că atomii sunt complet nemișcați: pot exista fluctuații cuantice și energie de punct zero. Entropia numără microstările accesibile, nu valoarea energiei de vibrație. La temperaturi pozitive devin accesibile stări excitate și entropia crește. În realitate, nicio transformare nu este perfectă din cauza frecărilor și a pierderilor inerente. Pentru orice proces real din viața de zi cu zi, Principiul al Doilea ne obligă să privim imaginea de ansamblu printr-un bilanț total:

ΔStotal = ΔSsistem + ΔSmediu ≥ 0

— ΔStotal = 0 doar în procese ideale, pur teoretice (reversibile).

— ΔStotal > 0 în absolut toate procesele reale din viața de zi cu zi (ireversibile).

Poți să scazi local entropia unui sistem – cum se întâmplă atunci când înghețăm apa în frigider, unde ΔSsistem este negativ –, dar acest proces local de ordonare necesită un consum de energie din exterior, iar motorul aparatului va elibera în cameră mai multă căldură și dezordine (ΔSmediu pozitiv) decât ordinea creată în gheață. În cele din urmă, bilanțul total ne arată că, per ansamblu, Universul devine un loc din ce în ce mai dezordonat în fiecare secundă care trece.